Skip to main content

VIDEO. Loud&Clear - Ora de dicţie. Ce greşeli fac ziariştii? Aud mereu "cit'torii", "punc ro" sau "căs'torie! Dar copiii? Cum vorbesc oltenii, moldovenii şi ardelenii

 
VIDEO. Loud&Clear - Ora de dicţie. Ce greşeli fac ziariştii? Aud mereu "cit'torii", "punc ro" sau "căs'torie! Dar copiii? Cum vorbesc oltenii, moldovenii şi ardelenii

VIDEO. Loud&Clear - Ora de dicţie. Vorbesc jurnaliştii corect? Ce greşeli fac mai des? Dar politicienii? Carmen Ivanov a găsit rapid câteva la primul episod Loud&Clear - Ora de dicţie - Primul podcast de dicţie din România.

Publicitate

Plus, foarte important, pentru că există şi o rubrică dedicată: Cum vorbesc azi copiii?

Carmen Ivanov, trainer dicţie.ro:

„Aproape toată presa are şi site-uri. Site-urile se încheie cu .ro. În general, auzi „punc ro”. De asemenea, am mai auzit şi foarte des cuvântul „căsătorie” pronunţat „căstorie”. Am mai auzit şi „au descoperit elixirul tinereţii” în loc de „eligzirul tinereţii” şi multe astfel de lucruri.

În general, "avem cit'torii" şi "punc' ro" se aud de 40 de ori pe zi la fiecare televiziune, radio şi instituţie mass-media din diferite guriţe.”

Mormăieli de la politicieni

Vorbesc corect politicienii?

Carmen Ivanov:

„Acolo avem de la exprimări defectuoase din punct de vedere gramatical în limba română până la ăăă-uri. Avem foarte multe ăăă-uri, avem mormăieli.

Oamenii aceştia, deşi apar la televizor, şi apar destul de des şi se adresează naţiunii, poporului, ori ţipă ori nu se aud. Şi se aud, dar mormăie cuvinte, vorbesc foarte repede şi sunt o mulţime de exemple.

Este interesant de urmărit, spre exemplu, ce este în Parlamentul României şi ce se întâmplă în Parlamentul Marii Britanii. Şi dacă faci comparaţii între cele două instituţii care sunt, practic, similare, îţi dai seama de modul în care vorbesc oamenii de acolo ajunşi în astfel de funcţii şi felul în care vorbesc oamenii de la noi.”

Mulţi copii vorbesc cu gura închisă şi mormăie cuvintele. Vorbesc mai mult prin mesaje decât live

O rubrică specială a podcastului Loud&Clear - Ora de dicţie este dedicată copiilor şi părinţilor. Cum vorbesc copiii?

Carmen Ivanov:

„În momentul în care ajungem la vârste de peste 10 ani, cred că 8/10 copii fac acelaşi lucru: vorbesc cu gura închisă şi mormăie cuvintele.

Vorbesc în felul acesta pentru că li se pare cool, pentru că li se pare că sunt mai populari, mai diferiţi dacă vorbesc în felul acesta.

E foarte greu să îi scoţi din această zonă de mormăială, de grăbeală a lucrurilor. Pentru ei, totul se desfăşoară mult mai rapid decât totul se desfăşura pentru noi.

Gândeşte-te că au telefoane mobile, gândeşte-te la felul în care ei comunică. Noi nu aveam whatsapp, facebook messenger când eram noi copii. Ne întâlneam şi noi vorbeam pe atunci. Şi acum vorbesc în foarte puţine cuvinte. E mai uşor să spui: „Dă-mi ăla de acolo (nr.red. telefonul)” decât să spui „Dă-mi telefonul de acolo”.

Şi lucrul acesta se întâmplă pentru că vorbesc mai mult prin mesaje decât live. Cu alte cuvinte, ei se înţeleg între ei dar, din păcate, trebuie să îi înţelegem şi noi şi, din păcate, părinţii şi ei trebuie să înţeleagă că peste câţiva ani trebuie să aibă nevoie să fie apţi pentru un job/interviu, vor trebui la respectivul serviciu să comunice. Sau s-ar putea să se îndrepte spre actorie, televiziune, spre vânzare, spre IT.”

Cum vorbesc ardelenii, muntenii, bănăţenii, oltenii şi moldovenii?

Carmen Ivanov:

„Avem zona de vest, pentru că eu o împart aşa: bănăţenii şi ardelenii. Au o vorbire lentă, mult prea lentă. Este un grai dulce, foarte fain dacă cine vrea să vorbească în felul acela transmite live din Maramureş, Cluj sau Timişoara, pentru că e de acolo. Am nevoie să aud la televizor să aud un pic de accent de acolo, dacă tu de acolo relatezi.

Însă dacă vii către Bucureşti sau dacă vrei să fii prezentator de ştiri, am nevoie să scapi de acel „cafia”, „jandarmierie” şi alte cuvinte de acest tip şi de lentoarea cu care se vorbeşte acolo.

În zona de Oltenia se vorbeşte foarte repede şi atunci trebuie şi cu gura aproape închisă. Nu ştiu cum reuşesc să emită sunete în felul acela.

În zona de Moldova este complicat, pentru că acolo ba se înghit vocale, ba se pun vocale pe unde nu trebuie. Cum ar fi la „domnule derector”. Aşa auzim în acea zonă. În loc de „domnule director” avem „domnule derector”.

Şi e foarte complicat pentru că oamenii venind din acele zone nu-şi dau seama că au accent, pentru că toata lumea din jurul lor vorbeşte la fel şi nimeni nu se panichează. E foarte complicat să vii şi să-l faci pe om să conştientizeze aceste lucruri şi abia apoi să poţi să lucrezi cu vorbirea lui, cu felul în care aşează sunetele. Vorbim cu oameni de vârste diferite. Încercăm într-o lună sau două să schimbăm modul în care ai vorbit.”

Loud&Clear - Ora de dicţie, primul podcast de dicţie din România, este un proiect Paginademedia.ro şi Dicţie.ro.

Podcastul Loud&Clear - Ora de dicţie este susţinut de Vodafone.

Citeşte şi: VIDEO. Lansăm Loud&Clear - primul podcast de dicţie din România! Vezi Ora de dicţie, cu Carmen Ivanov şi Petrişor Obae

VIDEO. Cum vorbesc politicienii, copiii şi ziariştii? Loud&Clear - Ora de dicţie

VIDEO. Vezi aici, INTEGRAL, primul episod Loud&Clear - Ora de dicţie. Primul podcast de dicţie din România

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Camelia Camelia
    În plus, mai respectați și voi regionalismele, sau nu ați auzit de ele în clasa a4a?
  • Camelia Camelia
    Singura mea problemă sunt cei cu ă ă ă...
    cu multe pauze între cuvinte.
  • Călin Călin
    Podcastul se poate auzi și pe platformele de podcasting? Dacă da, pot avea un link? Mulțumesc anticipat de răspuns :)
  • DODO DODO
    faceti ceva cu ,, TRAFIC ,, ! multi pun accentul pe I ma zgiriie pe timpan Se cunoaste cit de pregatiti sint Cred ca ultima lor carte citita a fost asul de pica

Trimite un comentariu

sus