Skip to main content

Actori noi se alătură în Clanul, de la Pro TV. Serialul se va bate cu America Express, de la Antena 1

 
Actori noi se alătură în Clanul, de la Pro TV. Serialul se va bate cu America Express, de la Antena 1

Actori noi se alătură distribuţiei serialului Clanul, de la Pro TV. În sezonul 2, producţia despre mafie şi poliţie aduce trei actori noi. Este vorba despre Elvira Deatcu, Maria Obretin şi Dan Condurache, notează protv.ro.

Publicitate

Până acum, Clanul a fost difuzat în fiecare zi de luni, însă acum este programat duminica. Sezonul 2 va începe pe 19 februarie, de la 20.00, la Pro TV şi se va intersecta cu show-ul America Express, prezentat de Irina Fodor.

Scenariul serialului este scris de Anghel Damian şi Lia Bugnar.

Clanul are la bază formatul turcesc Içerde (Intrusul), difuzat la noi pe Happy Channel şi TDC. Actorul Denis Hanganu este „băiatul rău” din serial, iar Marian Olteanu este mâna dreaptă a comisarului şef.

George Mihăiţă are un rol principal în serial, fiind liderul unei organizaţii mafiote, iar Şerban Pavlu joacă în antiteză, fiind comisarul-şef din serialul Clanul.

Anghel Damian:

"Sunt enorm de multe lucruri care se întâmplă. Fanii să se aştepte la o rezolvare a ecuaţiei: „Tătuţu e viu sau mort?”, după care o să avem parte de personaje noi care sunt extrem de cărnoase, actori fabuloşi: Elvira Deatcu, Maria Obretin, Dan Condurache.

Aceştia intră şi modifică cu totul direcţia poveştii noastre. Fanii să se aştepte la cea mai bună performanţă actoricească de pe un serial drama-action din România, de departe.

Să se aştepte la o imagine extraordinară, avem acţiune, dramă, momente de comedie, emoţie. E un serial complet."

Citeşte şi: Începe un nou sezon al serialului Clanul, de la Pro TV. Se bate cu America Express

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus