Skip to main content

PREMIERĂ. Ultimul sezon din Adela începe azi, la Antena 1. Ce schimbări apar

 
Sursa foto: Antena 1
Sursa foto: Antena 1

Noul sezon Adela, care este şi ultimul, debutează joi, 25 august, de la 20.30, la Antena 1.Ce schimbări vor avea loc în viaţa personajelor?

Publicitate

Mara Oprea (Adela):

 

„La ce să se aştepte fanii de la Adela în ultimul sezon? În primul rând, la multe schimbări.

Din nou alte şi alte probleme, pentru că pentru ea pare că problemele nu se termină niciodată, dar şi alte personaje care nu îi dau pace şi nu o lasă să îşi trăiască viaţa aşa cum îşi doreşte!”

Alecsandru Dunaev:

„Va fi un sezon cu furtuni de gânduri, de trăiri, pentru că aparent totul e bine, dar, aşa cum se întâmplă în seriale, mereu se întâmplă ceva, se strică ceva!”.

GALERIE FOTO. Ultimul sezon din Adela 

Nici pentru cuplul Andreea – Lucian lucrurile nu stau deloc roz:

„Andreea trădează în continuare, dar este şi ea trădată. Personajul meu trece prin tot felul de situaţii din ce în ce mai dificile. Ca şi până acum, Andreea acţionează din impuls pentru a atinge ce îşi doreşte, iar când reuşeşte ce şi-a dorit, într-o oarecare măsură, îşi dă seama că a greşit şi că trebuie să repare. Pentru că este foarte rănită, are tendinţa de a răni la rândul ei. Vom vedea o Andreea foarte furioasă, frustrată, nefericită de multe ori, care încearcă să obţină ce îşi doreşte şi ce de obicei nu e al ei, ca în fiecare sezon de până acum!”.

„Pentru Lucian, acţiunea se complică cel mai mult în acest ultim sezon al poveştii Adela. Are cele mai multe secvenţe de acţiune, dar în acealaşi timp, tot ce construieşte se distruge de la un episod la altul. Iar asta îl face cel mai palpitant dintre sezoane!”, a dezvăluit şi Daniel Nuţă (Lucian).

Cel de-al patrulea sezon Adela vine cu trăiri deosebite şi pentru cuplul Nuţi (Anca Androne) şi Mitu (Marian Râlea).

„Pentru mine, acest sezon reprezintă  încununarea personajului meu. Pe lângă faptul că ne-am familiarizat extrem de bine una cu alta, situaţiile imaginate de către scenarişti o pun în valoare şi mai mult. Cu siguranţă, Nuţi îşi da va măsura creativităţii pe rău. Eu sunt foarte mândră de sezonul ăsta!”, a mărturisit Anca Sigartău.

Iar Marian Râlea a complicat:

„Nu e simplu deloc de data asta, mai ales că Mitu depinde de Nuţica. Şi dacă depinde de ea, atunci o să meargă după ea, dar până la un moment dat”.

Ce urmează în Adela?

Ultimul capitol al poveştii Adela - Ce-i al tău e şi al meu aduce în prim plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse între lupta dintre bine şi rău.

Totodată, se vor vedea cum vor evolua relaţiile dintre acestea, dar şi ce plan pregăteşte familia Andronic pentru a-l demasca pe Lucian şi crimele lui.

 

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sabina Sabina
    Mulțumesc Marian.Da,Clanul va începe pe 15 septembrie la ora 21.30.
  • Marian Marian
    Sabina , eu cred ca au asteptat sa vada daca se califica FCSB sau CFR Cluj mai departe deoarece am inteles ca pe 8 Septembrie va fi meci , din aceasta cauza au amanat cu o saptamana lansarea serialului Clanul
  • R R
    Publicati articolele de audiente în rubrica audiente tv,acolo nu sunt postate
  • Sabina Sabina
    Xenox, la Vorbește Lumea nu știu cine vor fi prezentatori, dar vom afla luni.
  • Xenox Xenox
    @Sabina, ma refer la Vorbeste Lumea.
  • Sabina Sabina
    Xenox, dacă te referi la Batem Palma se zvonește că va prezenta Cosmin Seleși ,dar nu e ceva sigur.
  • Xenox Xenox
    @Sabina, stii si cine va prezenta?
  • jk jk
    Da B.A.M.ma refeream la intervalul de seara
  • Sabina Sabina
    Ha ,Clanul nu se va lansa în aceeași săptămâna cu restul emisiuniilor de la Pro TV.
  • B.A.M B.A.M
    @Jk, dacă te referi la prime-time, să știi că acolo Nea Marin s-a terminat. Nu mai aveau episoade cu el. Aseară s-a încheiat ultima tură de vedete...
  • Ha Ha
    @Sabina, stii ceva de lansarea serialulul "Clanul"? Se lanseaza in aceeasi saptamana cu restul emisiunilor de la Pro?
  • jk jk
    Antena 1 renunta (si) la redifuzarile cu nea Marin.Luni si marti vor fi filme,miercuri Splash.In plus,au anuntat si data lansarii TCDU si anume 10 septembrie
  • Sabina Sabina
    Marian ,la Vorbește Lumea vor veni noi prezentatori.De luni vor începe noi sezoane Vorbește Lumea La Măruță și Lecții de viața. Soby ,momentan nu va începe Batem Palma.
  • Soby Soby
    @Sabina, se zvonea că Batem palma va fi lunea și marțea de la 22:30. Este adevărat?
  • Marian Marian
    Sabina ,multumesc frumos inseamna ca nu se da in toamna cum a fost initial anuntata emisiunea ,pacat pana la urma cine va ramane sau va veni la vorbeste lumea pe 29 August ?

Trimite un comentariu

sus