VIDEO. Anghel Damian, despre Bucureştiul anilor '90: „Nu plecai de pe strada Mătăsari fără să laşi tribut”

VIDEO. Anghel Damian, regizorul documentarului Cămătarii, a avut el însuşi de a face, în copilărie, cu tumultoasa zonă Mătăsari, plină la acea vreme de personaje la limita legii de "peşti şi interlopi". O perioadă în care "nici Poliţia nu era un reper".

Publicitate

Adolescent fiind, a rămas şi fără telefon, în plină zi.

Anghel Damian, la Interviurile Paginademedia:

„Eu, în drumul meu spre şcoală, treceam pe strada Mătăsari, care astăzi este în vecinătatea ProTV, pe care merg zilnic. Nu plecai de pe strada Mătăsari fără să laşi tribut, cum se spune, adică ceva, un ghiozdan dispărea, o haină. Era aceastã lume periculoasă.

Strigam pe stradă, „mi‑a furat telefonul, mi-au furat telefon”, nu s-a întâmplat nimic, bineînţeles”

Poliţia?

"La vremea respectivă nu era un reper, adică nu îţi venea, nu era primul instinct când se întâmpla ceva", povesteşte el.

Anghel Damian:

Cum arăta Bucureştiul anilor `90? Ne povesteşte Anghel Damian:

„Erau peşti, erau interlopi, erau infractori. Nu numai strada Mătăsari, eu spun doar că asta era în drumul meu zilnic către şcoală. Dar în afară de această stradă.

Bucureştiul era un oraş periculos, erau cartiere, erau rivalităţi între cartiere. Au început să apară drogurile în România, au început să apară primele clanuri în România, a început televiziunea şi media comercială, să-şi spună cuvântul, ştirile erau inundate de această lume.

Treceam pe stradă pe lângă oameni, întâmplări şi aşa mai departe, dar pare într-un fel că lucrurile au evoluat şi că, de fapt, această lume nu mai există.

Documentarul ăsta urmăreşte, de fapte, cum a fost posibil ca atunci să se întâmple lucruril alea şi ce s-a întâmplat între timp, cum s-a rafinat această lumă, cum s-a dezvoltat această lume, cum este ea încă relevantă, cum ne impactează viaţa din toate punctele de vedere.”

Despre momentul când i-a fost furat telefonul lui Anghel Damian

Anghel Damian:

„Îmi aduc aminte. Cel mai pregnant mi-e momentul în care mi-a fost furat telefonul pe strada Mătăsari. Aveam mâna în ghips şi pur şi simplu m-a sunat mama.

Eram deja, gândeşte că totuşi telefon am primit pe la vârsta de 14-15 ani, deci eram măricel. Vorbim deja de anii 2000, nu mai sunt anii 90.

Eram cu mâna în ghips, am terminat de vorbit la telefon cu mama mea şi am văzut un domn venind, avea nişte şlapi în picioare, venea foarte relaxat, foarte lejer, s-a oprit în faţa mea şi a dat jos şlapii, efectiv aşa, şi i-a luat în mână, mi-a smuls telefonul şi i-am luat-o la fugă. Eu, evident, m-am ţinut după el dacă mâna-n ghips era destul de dificil.

Strigam pe stradă, „mi‑a furat telefonul, mi-au furat telefon”, nu s-a întâmplat nimic, bineînţeles. Am alergat până spre Iancului încolo şi la un moment dat, bineinteles că l-am pierdut, dar nimeni de pe stradă nu a îndrăznit să-l oprească pentru că nu te băgai la vremea respectivă, nu să zicem, era o temere aşa când asistai la genul ăsta de infracţiuni, nu era chiar o solidaritate publică.

Te temeai, dar îţi vedeai de treburile tale, stăteai în banca ta decât să te pui rău cu cineva. Genul ăsta de întâmplări le-am trăit. Adică, na, mi-a fost furat telefonul, exista şi zona aia de, să zicem, găşcuţe de copii care erau violenţi, unde erai obligat să te aperi. Nici poliţia la vremea respectivă nu era un reper, adică nu îţi venea, nu era primul instinct. ”