Skip to main content

Vom avea un fel de Aşii Amanetului de România! Cine sunt şi cum va fi emisiunea de pe History

 
Vom avea un fel de Aşii Amanetului de România! Cine sunt şi cum va fi emisiunea de pe History

Emisiunea Aşii Amanetului, de pe History, a inspirat un format produs de români, care va fi difuzat în România. Tot pe History. Cine sunt Aşii amanetului de România (printre care este şi o influenceriţă)? Care este formatul emisiunii? Cu ce diferă de "original"? Detalii, în continuare.

Publicitate

Vânătorii de comori este numele emisiunii care va rula pe History în România. Şi în emisiunea de la noi vânzătorii vor negocia cu "Aşii". Şi în varianta românească, vor fi chemaţi "experţi" pentru a evalua obiectele.

Cum se va desfăşura fiecare episod?

În fiecare episod, un client (persoane cunoscute, numele lor nu au fost făcute publice deocamdată) vine cu o "comandă" către "Vânătorii de comori". Urmează căutările: aşii au la dispoziţie 48 de ore pentru a satisface cererea. „Vânătorii” caută în pieţe de vechituri, colecţii personale şi cheamă vânzători în magazinul lor, în speranţa de a găsi cele mai interesante şi profitabile obiecte care să se potrivească cererii clientului lor, escplică cei de la History.

Producătorii emisiunii spun că "se concentrează pe obiectele cu semnificaţie istorică, de colecţie şi de mare valoare tranzacţională dintr-o mare varietate de domenii. De la obiecte de artă deţinute de Familia Regală la suveniruri din perioada comunistă"

Cine sunt "Aşii Amanetului de România"?

Personajele principale au o casă de amanet în Bucureşti, dar mai deţin un magazin de antichităţi în Sibiu. Pe lângă aceştia, în echipă a intrat şi o influenceriţă.

Liviu Andrei - antreprenor din Sibiu. A deţinut un club în oraşul transilvan - Liquid. A înfiinţat apoi casa de amanet Liquid Money.

Gabi Badea - acum "vânător de comori", Badea a fost fost campion la lupte libere. În 2015, a obţinut Locul I la Campionatul Naţional U23. 

Dan Greere - este de profesie inginer. Lucrează în echipa casei de amanet, alături de Liviu Andrei şi de Gabriel Badea.

Ştefana Micu - influencer. Are aproape 2.000 de urmăritori pe Instagram. Este pasionată de obiecte vechi antichităţi.

Când începe emisiunea?

Premiera Vânătorilor de comori va fi difuzată marţi, 14 mai, de la ora 21.00, pe History Channel. Show-ul docu-reality românesc va avea şase episoade.

History nu este la prima producţie locală în România. Postul de televiziune a produs şi seriile "Misterul Aurului Dacic" şi "Marcel Iureş - Enigmele României".

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus