Skip to main content

Grupul de presă Axel Springer pleacă din Ungaria, Serbia, Slovacia şi ţările Baltice. Vinde către Ringier

 
Mathias Döpfner/ CEO al Axel Springer. Foto: hepta
Mathias Döpfner/ CEO al Axel Springer. Foto: hepta

Axel Springer, grup important de presă din Germania, părăseşte presa din Ungaria, Serbia, Slovacia şi ţările Baltice, scrie Libertatea. Şi-a vândut acţiunile din respectivele ţări către elveţienii de la Ringier (compania care deţine, printre altele, ziarele Libertatea şi Gazeta Sporturilor la noi în ţară).

Publicitate

Potrivit sursei citate, tranzacţia a avut loc la finalul lunii iulie, iar suma nu a fost dezvăluită.

Până acum, Ringier şi Axel Springer deţineau în comun publicaţiile din ţările enumerate anterior. În 2010, Ringier cedase o parte din acţiuni către Axel Springer pentru a forma una dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa de Est, cu peste 3.000 de angajaţi.

Acum, publicaţiile din Ungaria, Serbia, Slovacia, Estonia, Lituania şi Letonia au fost cedate de Axel Springer către Ringier. 

Grupul de presă rămâne doar în Polonia, acolo unde publicaţii precum Fakt sau Onet vor fi deţinute în continuare de de Axel Springer şi Ringier.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Completare:

    Și revista Glamour are din ianuarie 2019 un alt editor: Black Ink Publishing.

    Actualul redactor șef al revistei Glamour, Diana Tofan, are deja 14 ani la conducerea revistei, chiar dacă aceasta s-a aflat pe rând în portofoliul mai multor grpuri media: Liberis, Publimedia/Mediafax, Ringier și Black Ink.
  • Noi suntem avansați!
    Mișcarea asta a fost făcută la noi încă din 2011, când RIngier a cumpărat joint-venture din România al Edipresse și Axel Springer.

    Majoritatea titlurilor preluate de la cele două companii sunt și acum prezente în piață:
    - Auto Bild (Axel Springer),
    - Avantaje (acum independent, anterior Hachette/Hearst),
    - Viva (Edipresse),
    - Elle (Hearst),
    - Povestea mea, Povești de viață, Întâmplări adevărate (formate proprii),

    Din păcate câteva reviste printre care Joy și Baby au fost închise, iar revista Psychologies (Rossel) este acum editată de o altă editură: Learning Network (așa cum a anunțat PaginaDeMedia în mai 2020).

    De asemenea lista de publicații glossy ale Ringier este completată de:
    - Glamour (Conde Nast),
    - Unica (marcă proprie).

    .

Trimite un comentariu

sus