Skip to main content

INTERVIU EXCLUSIV. Un mail anonim aruncă Sportul TVR în aer! Bilete pentru Mondial cumpărate "pentru prieteni" de şeful delegaţiei din Qatar

 
INTERVIU EXCLUSIV. Un mail anonim aruncă Sportul TVR în aer! Bilete pentru Mondial cumpărate "pentru prieteni" de şeful delegaţiei din Qatar

Un mail anonim aruncă sportul TVR în aer. Şeful delegaţiei TVR în Qatar este acuzat de vânzarea la suprapreţ a unor bilete la Mondiale. La rândul lui, oficialul TVR califică mailul drept o făcătură, o înscenare, de către cel vizat.

Publicitate

Într-un interviu acordat Paginademedia.ro, Cristian Oprean, şeful delegaţiei TVR în Qatar, spune însă că a cumpărat de anul trecut 64 de bilete la mondial (o facilitate oferită TVR de către FIFA) "pentru prieteni", pentru "a ajuta". Admite însă că nu a anunţat conducerea TVR, pentru că "nu era nevoie".

Povestea, în continuare:

Într-un mesaj trimis redacţiei sport a TVR, un anume "Marian Scărlătoiu" acuză faptul că a cumpărat la suprapreţ bilete la semifinala Franţa - Maroc, dar şi că nu a putut intra la meci pentru că biletele au menţiunea "TVR" (ataşează şi biletele în mail).

Semnatarul mailului mai spune că "Dl. Cristi, care s-a recomandat a fi acreditat TVR la mondiale" i-a vândut biletele "în faţa hotelului Marriott" - "am plătit pe ele 1.800 de euro, costau cam 620 bucata".

De cealaltă parte, Cristian Oprean, şeful delegaţiei TVR în Qatar, spune că este "un bluf, o inventie, un fake, o inscenare ieftină" şi respinge total acuzaţiile din mesajul care are o semnătură fictivă.

În interviul acordat Paginademedia.ro, Cristian Oprean explică faptul că TVR avea, din partea FIFA, facilitatea de a cumpăra bilete pentru Mondiale, dar cererea trebuia făcută până la finalul anului trecut. 

Oprean declară că mai mulţi prieteni l-au rugat să îi ajute şi a cumpărat pentru ei 64 de bilete la semifinale şi la finala din Qatar. "Biletele au fost primite şi date mai departe în vară. După, nu ştiu ce au făcut cu ele". Legat de menţiunea "TVR" de pe bilete, care ar fi oprit intrarea pe stadion: "da, exista această menţiune, dar erau bilete cumpărate şi plătite, cu aceste bilete se putea intra pe stadion."

Totodată, spune că nu a anunţat conducerea TVR de cumpărarea biletelor, pentru că "nu era nevoie". A fost o greşeală? "Poate", răspunde el.

Oprean a intrat în atenţia Comisiei de Disciplină din TVR, ca urmare a acestei situaţii. 

Despre caz a scris prima dată site-ul Ziariştii.com, deţinut de Grigore Cartianu.

INTERVIU acordat Paginademedia.ro de Cristian Oprean:

Cristian Oprean: FIFA pune la dispoziţie broadcasterilor care deţin drepturi posibilitatea de a cumpăra bilete. Se întâmplă la fel şi la Champions League, şi la meciurile echipei Naţionale - Purchase tickets for right holders.

Deadline-ul pentru cererile de bilete a fost în decembrie, anul trecut. Am întrebat şi au fost prieteni care mi-au zis că vor şi ei să cumpere. Cererea a fost făcută şi până la sfârşitul anului a fost aprobată.

Câte bilete ai cumpărat?

Cristian Oprean: Au fost aprobate cereri pentru semifinală şi pentru finală. În jur de 64 de bilete.

Ai anunţat pe cineva din conducerea TVR că vei cumpăra aceste bilete?

Cristian Oprean: Nu, pentru că nu era necesar.

Fiind vorba de faptul că erau o facilitate pentru TVR, 

Nu ştiu, probabil că era normal. Dar era devreme, nimeni nu ştia.

Din ce cont au fost plătite? Vorbim de zeci de mii de euro?

Cristian Oprean: Din contul meu. Ei au strâns banii şi le-am plătit. Le-am cumpărat ca să îi ajut.

Fără să adaugi nimic...

Cristian Oprean: Nu se pune problema de aşa ceva.

Pentru ce prieteni erau erau biletele? Sunt persoane publice?

Cristian Oprean: Sunt nişte prieteni de-ai mei. Biletele au fost primite la mijlocul anului, nu le-am avut cu mine în Qatar. Ce s-a întâmplat după aceea, nu ştiu. Dacă ei le-au dat mai departe, eu nu am control. 

Nu are nicio legătură cu ce scrie omul acolo. Indiferent că se va dovedi că am vreo vină, este o minciună.

Cum am scris şi pe Facebook, este o făcătură. Sunt lucruri ciudate în acel mail. Eu eram în altă parte, pot dovedi ce am făcut în ziua respectivă.

De ce nu ai anunţat TVR că ai cumpărat biletele?

Cristian Oprean: Din ce ştiu, nu există această obligaţie. Am anunţat la nivel de departament, dacă doreşte cineva, dar atunci nu s-a dorit. Era devreme, vorbim de anul trecut.

Presupun că prietenii tăi sunt oameni care îşi permit. Biletele nu sunt ieftine, costă şi avionul. Te-ai gândit că te poţi plasa într-un conflict de interese?

Cristian Oprean: Sunt prieteni de-ai mei, nu m-am gândit la această posibilitate. Eu mă gândesc să ajut oameni, în primul rând.

În urma mailului, ce ţi s-a reproşat?

Cristian Oprean: Mi-au spus doar că îmi vor deschide cercetare disciplinară.

Posibilitatea ca TVR să cumpere bilete a fost dată pentru că TVR deţine drepturile. Se putea cumpăra şi cu alte conturi decât ale instituţiei, nu personal?

Cristian Oprean: Nu ştiu asta. Din moment ce au fost aprobate şi plătite, înseamnă că se poate.

Văzând situaţia care crezi că a fost greşeala ta?

Cristian Oprean: Probabil că marea greşeală este că m-am băgat în această situaţie. Că am vrut să ajut.

Dar şi faptul că nu ai anunţat?

Cristian Oprean: Poate fi şi asta.

Mailul anonim trimis redacţiei Sport:

Stimati domni,

Cu putin timp in urma am achizitionat doua bilete pentru Franta - Maroc de la un anume domn Cristi care s-a recomandat a fi acreditat de TVR la Campionatul Mondial de Fotbal. Mi le-a inmanat intr-un plic, si am platit pe ele 1800 €.

Dl Cristi este inalt si blond cam la 45 de ani usor grizonat si avea nr de telefon Qatar xxxxxxxxxxx. Ne-am intalnit in fata Hotelului Marriott. Mi-a spus ca sint locuri foarte bune dar nu le pot folosi pentru ca mi se cer si alte acte la stadion. Pe bilete se vede clar ca costa cam 620 € adica 2400 Rialy.

De asemenea se vede ca scrie ROTVR pe ele. Am de gand sa reclam la FIFA acest lucru. Aveti in foto atasate biletele si pt ca spun adevarul il puteti soma pe dl Cristi sa le arate. A facut rezervare pentru ele la FIFA si i s-au dat de acolo.
Sa va fie rusine cu asemenea reporteri.

Marian

Poziţia TVR, via Adevărul:

„În data de 14 decembrie, pe adresele de e-mail ce apartin unor angajaţi ai Direcţiei Ştiri, respectiv Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive din cadrul Televiziunii Române, s-a primit o sesizare conform căreia un salariat al SRTv, membru al echipei trimise de televiziunea publică la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, a vândut bilete de acces la meciurile din a doua semifinală.

Biletele în cauză nu erau valide pentru comercializare, motiv pentru care petentul nu a putut intra pe stadion şi a reclamat pierderea sumei de bani remisă salariatului SRTv.

În urma situaţiei create, Coordonatorul cu atribuţii de Director al Departamentului Emisiuni  şi Ştiri Sportive a solicitat salariatului acuzat un  punct de vedere şi a propus demararea unei cercetări disciplinare. În acest moment, procedura este în derulare“.

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus