Skip to main content

Canalele Viasat rămân în grila Digi. Programe speciale: pe ce post va fi The Revenant, cu Di Caprio

 
Foto: The Telegraph
Foto: The Telegraph

Compania Viasat World anunţă că a prelungit înţelegerea cu grupul Digi, iar canalele din portofoliul său rămân în grilele de cablu şi satelit ale RCS-RDS din România şi Ungaria.

Publicitate

De asemenea, posturile se vor vedea în continuare şi în aplicaţia Digi Online.

Canalele din portofoliul Viasat Word sunt:

  • Viasat History
  • Viasat Nature
  • Viasat Explore
  • Epic Drama
  • TV 1000 

Benjamin Groocock, vicepreşedinte comercial şi de operaţiuni al Viasat World, spune:

„După ce am construit prin Digi TV o audienţă loială pentru canalele noastre în România şi Ungaria, această reînnoire este importantă pentru noi, fiind vorba de unul dintre cei mai de lungă durată parteneri din regiunea Europei Cetrale şi de Est.

Cu un număr semnificativ de abonaţi în fiecare ţară, acest parteneriat ne permite să ne consolidăm distribuţia, oferind multor spectatori conţinut de calitate premium, adesea în exclusivitate, ce se află în portofoliul nostru de canale. Suntem siguri că emisiunile şi filmele pe care le vom difuza în continuare îi vor determina să se întoarcă o dată şi încă o dată pe canalele Viasat".


Premierele anunţate de canalele din grupul Viasat World

Canalele din grupul Viasat World anunţă şi câteva programe de documentare şi filme în perioada următoare.

Pe TV 1000 se va difuza filmul „The Revenant”, cu Leonardo Di Caprio în rol principal, iar Epic Drama va transmite producţia „Rillinton Place”.

Pe canalele de documentare vor fi următoarele programe: „Construcţii din alte vremuri” şi „Planeta comorilor” (Viasat History), „Vikingii gheţurilor, sezonul 2” (Viasat Explore), „China sălbatică cu Ray Mears” (Viasat Nature).

 

CITEŞTE ŞI: O nouă televiziune va intra în România: Epic Drama, un post cu seriale dramatice

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Nedelcu Cristi Nedelcu
    Epic Drama HD pe Cablu Digi
  • Geanina Geanina
    Pe digi, cel putin in zona iasi canalele de documentare nu mai au titrare in lb romana de cateva luni

Trimite un comentariu

sus