Skip to main content

Cătălin Bordea, comediant şi jurat la iUmor (Antena 1), îşi lansează un show de stand-up, care va rula în cinematografe

 
Cătălin Bordea, comediant şi jurat iUmor / foto: arhiva personală
Cătălin Bordea, comediant şi jurat iUmor / foto: arhiva personală

Cătălin Bordea, comediant şi jurat la iUmor (Antena 1), îşi lansează un show de stand-up, care va rula din decembrie în toate cinematografele din ţară.

Publicitate

Show-ul lui Bordea este intitulat „Teoria Conspiraţiei”, care este inspirat din evenimentele prin care a trecut comediantul în ultimul an.

„Filmat şi distribuit în regim de film”, show-ul „Teoria Conspiraţiei” va putea fi disponibil în cinema din data de 8 decembrie.

Cătălin Bordea:
 
„Ultimul an m-a pus la grele încercări şi atunci când viaţa îmi dă greu, am tendinţa să devin paranoic, să devin conspiraţionist. În ciuda perioadei nefaste, am rămas încrezător până în ultima clipă în convingerile mele.
 
Ştirile, zvonurile, semnalele de alarmă şi tot vuietul ce s-a creat în jurul vieţii mele personale păreau doar o teorie a conspiraţiei. Uneori conspiraţioniştii ajung să aibă dreptate şi teoria lor să se confirme, iar acest show fantastic este o confirmare a faptului că orice e posibil.” 
 
Ideea show-ului a plecat de la nişte schiţe pe care le-a făcut Cătălin Bordea, iar mai apoi s-au materializat într-o producţie cinematografică.
 
GALERIE FOTO: „Am găsit mereu un public cald aici, plin de umor...” 
 
Călin Creţu, producătorul show-ului Teoria Conspiraţiei” & CEO HLM Agency:
 
„A început să lucreze la show la începutul anului, iar pe tot parcursul acestei perioade materialul a crescut, s-a maturizat, a evoluat până în forma ideală în care a ajuns să fie filmat.
 
Totul pleacă de la nişte schiţe pe care Cătălin şi le face, aceea e fundaţia show-ului care se construieşte natural mai departe cu fiecare experienţă de viaţă şi cu fiecare urcare pe scenă.”
 
După ce rulat în turneele cu public din întreaga ţară, timp de un an, show-ul a fost filmat, în forma sa finală, la Blaj, într-o clădire cu aspect cinematic, transmit organizatorii. Alexandra Panaite este cea care a semnat scenografia.
 
„Am găsit mereu un public cald aici, plin de umor, iar asta ni s-a confirmat şi de această dată. De aceea am ales Blaj-ul drept locul de filmare. Pe lângă show-ul în sine, ţinut pe scenă, am documentat şi drumul până acolo, ca o “călătorie iniţiatică”, pe care o puteţi vedea în vlogul lui Cortea. Partenerul meu de glume, a fost susţinător la drum, dar şi în timpul filmărilor, aşa cum a fost mereu în ultimii cinci ani”, mai adaugă Cătălin Bordea.
 
 
Despre Cătălin Bordea:
 
  • Absolvent al Facultăţii de Teatru, din cadrul Universităţii I.L.Caragiale
  • A debutat la postul Antena 2 (actualmente Antena Stars), iar mai apoi coprezentator în emisiunea Un show păcătos”, alături de Dan Capatos
  • A participat şi la show-ul “America Express”, alături de partenerul său, Nelu Cortea, unde au ieşit pe primul loc
  • În prezent, Bordea este jurat al emisiunii I Umor”, de la Antena 1, aceasta fiind al treilea sezon în această postură

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus