Skip to main content

Cătălin Tolontan, în Top Fortune 50 Greates Leaders. E primul român care apare în topul publicaţiei

 
Cătălin Tolontan, în Top Fortune 50 Greates Leaders. E primul român care apare în topul publicaţiei

Documentarul Colectiv, nominalizat la două premii Oscar, a atras atenţia presei internaţionale: Cătălin Tolontan, coordonatorul echipei de jurnalişti care s-a ocupat de investigaţie, a fost inclus în Topul 50 Greatest Leaders, realizat de prestigioasa publicaţie Fortunes.

Publicitate

Numele lui Cătălin Tolontan apare între 50 de personalităţi din toate domeniile. Este prima dată când un român este inclus în acest clasament, din 2015, de când Fortune a lansat prima ediţie.

În topul de acum apar, printre alţii, Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, echipa de inventatori ai vaccinului Pfizer de tip ARN, CEO-ul PayPal, Dan Schulman, dar şi diverşi sportivi.

În ediţia de anul trecut, în top au fost, printre alţii, Li Wenliang, doctorul din Wuhan care a atras atenţia asupra coronavirusului, Anthony Fauci, Bill Gates şi Angela Merkel.

Unii dintre ai au obţinut performanţe extraordinare în business, guvernare, sport, artă sau activităţi filantropice, spun cei de la Fortune.

Alţii sunt, pur şi simplu, oameni obişnuiţi, însă fiecare încearcă să contribuie la o lume mai bună şi sunt modele de inspiraţie pentru ceilalţi, explică publicaţia.

Ce scrie Fortune despre Cătălin Tolontan, locul 47 în acest top:

"Jurnalist premiat şi editor pentru o lungă perioadă Gazetei Sporturilor, Tolontan a publicat o serie de materiale importante. Investigaţiile ziarului au dus la condamnarea la închisoare a unor miniştri.

Nimic din toate acestea nu au prevăzut dezvăluirile zguduitoare pe care Tolontan şi echipa lui le-au scos la iveală despre corupţia din sistemul de sănătate din România, aşa cum au fost relatate şi în documentarul Colectiv, nominalizat la două categorii ale premiilor Oscar.

Echipa de ziarişti s-a concentrat nu numai pe motivele care au dus la numărul mare de victime în incendiu, ci mai ales pe ce s-a întâmplat după, când mulţi tineri au murit în spitalele româneşti în care erau trataţi. Ce au descoperit ziariştii a fost punctul de plecare al unor investigaţii, al unor reforme guvernamentale şi al unui progres, chiar dacă într-un ritm lent.

Tolontan punctează că succesul investigaţiei (ca, de altfel, al jurnalismului de bună calitate, în general) se datorează echipei redacţionale. Jurnalistul spune că apreciază că documentarul a fost bine primit, deopotrivă, de oameni aflaţi, de obicei, în tabere separate, precum fostul preşedinte Barack Obama şi Edward Snowden.

Şi după ce documentarul a fost lansat, redacţia lui Cătălin Tolontan a continuat investigaţiile din domeniul sănătăţii, precum cele legate de falşii doctori."

Vezi Top Fortune 50 Greatest Leaders aici

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marianpreo marianpreo
    @robertino, e păcat totuși ***.
    Are informații, legături, din.lumea.politica, interlopa, cele mai hot anchete le-a preluat el indiferent ca lucra la o revista de sport sau generala.
  • robertino robertino
    Si acu sa inceapa injuraturile. De la PSD ca Tolontan tine cu penele, de la PNL, ca e cu pesede. Si de la USR ca ziaristul tine cu UDMR. Nimic nu te descalifica mai mult in Romania decat sa reusesti. Mai ales sa reusesti la nivel international. Atat s-a putut.

Trimite un comentariu

sus