Skip to main content

Cine sunt cei mai bine plătiţi Youtuberi din lume? Cel mai tare a câştigat peste 50 de milioane de dolari în 2021

 
Cine sunt cei mai bine plătiţi Youtuberi din lume? Cel mai tare a câştigat peste 50 de milioane de dolari în 2021

Câţi bani câştigă cei mai bine plătiţi Youtuberi din lume? MrBeast, un tânăr de 23 de ani, e în vârful topului. El a câştigat 54 de milioane de dolari în 2021. E un record, o sumă mai mare pe care niciun YouTuber nu a câştigat-o vreodată. 

Publicitate

În total, primii zece YouTuberi au câştigat împreună aproximativ 300 de milioane de dolari în 2021, nivel record. Veniturile lor aproape că s-au dublat, fiind în creştere cu 40% faţă de anul precedent, potrivit unui clasamentul realizat de publicaţia internaţional Forbes

Ce i-a propulsat atât de mult pe YouTuberi? Vizionările pe canalele lor au avut creşteri majore, ca atare şi veniturile publicitare generate au fost pe măsură.


Cel mai bine plătit Youtuber din lume este, la ora actuală, MrBeast, un tânăr de 23 de ani care a câştigat 54 de milioane de dolari în 2021.  Este cea mai mare sumă din tot istoricul câştigurilor realizate de YouTuberi.


MrBeast l-a întrecut cu mult pe Youtuberul nr. 1 din anul precedent: Ryan Kaji (29,5 milioane de dolari în 2020, acum pe locul 7). În plus, videoclipurile lui au depăşit 14 miliarde de vizionări, aproape triplu faţă de anul precendent. 

Dar de ce se uită lumea atât de mult la MrBeast?

Răspunsul e cât se poate simplu: postează ceea ce se caută cel mai mult. Cum cele mai iubite clipuri de pe Internet sunt cele cu cascadorii, MrBeast exact la asta excelează. Ba chiar oferă nişte cascadorii neobişnuite, care întrec limitele.

În ultimul an, tânărul a petrecut 50 de ore îngropat de viu, a oferit 10.000 de dolari oricărei persoane dornice să stea într-o cadă de şerpi şi şi-a găzduit propria versiune a Squid Game, construind replici ale decorurilor din serial.

Mai bogaţi ca unele vedete din Celebrity 100

Cu aceste venituri din YouTube, MrBeast se califică şi în lista celor mai bine plătiţi animatori - Celebrity 100, notează Forbes. El ar fi putut ocupa un loc înaintea unor vedete cunoscute precum Kim Kardashian sau Angelina Jolie. 

Pe locul doi în clasamentul YouTuberilor este Jake Paul, care a câştigat 45 de milioane de dolari anul trecut. El e revenit pe lista Forbes, după ce în 2017 a avut nişte probleme din cauza unui video postat. Drept urmare, YouTube nu i-a mai permis să câştige bani din videoclipuri o perioadă. Acum postează mai mult lucruri legate de cariera sa din box.

Numărul 3 mondial este Markiplier, cu „modesta“ suma de 38 de milioane de dolari. De notat că şi acesta s-ar fi calificat în topul Celebrity 100 al publicaţiei Forbes, care are o limită de 35 de milioane de dolari.

O parte din venituri le-a obţinut şi din vânzarea tricourilor, hanoracelor şi altor articole legate de proiectul „Unus Annus“ (tradus din latină înseamnă Un an), realizat în parteneriat cu un alt Youtuber.

Topul Forbes al celor 10 cei mai bine plătiţi YouTuberi (2021)

  YOUTUBER Nume real şi vârstă Venituri (dolari) Vizualizari Abonati
1 MrBeast Jimmy Donaldson (23 ani) 54 milioane 14,4 miliarde 88,6 milioane
2 Jake Paul Jake Joseph Paul (25 ani) 45 milioane 7,1 miliarde 20,4 milioane
3 Markiplier Mark Edward Fischbach (32 ani) 38 milioane 17,3 miliarde 31,6 milioane
4 Rhett and Link Rhett James McLaughlin (24 ani) şi Charles Lincoln „Link” Neal III (43 ani) 30 milioane 935 milioane 4,9 milioane
5 Unspeakable Nathan Johnson Graham (24 ani) 28.5 milioane 6,1 miliarde 12,9 milioane
6 Nastya Anastasia Radzinskaya, cunoscuta drept Like Nastya (7 ani) 28 milioane 68,9 miliarde 85,9 milioane
7 Ryan Kaji Ryan Kaji (10 ani) 27 milioane 49, 7 miliarde 31,5 milioane
8 Dude Perfect Coby si Cory Cotton, Garrett Hilbert, Cody Jones si Tyler Toney 20 milioane 13,8 miliarde 57 milioane
9 Logan Paul Logan Alexander Paul (26 ani) 18 milioane 5,8 miliarde 23,3 milioane
10 Preston Arsement Preston Blaine Arsement (27 ani) 16 milioane 6 miliarde 18,8 milioane

Din ce fac bani Youtuberii?

Simplu. Din reclame şi din contracte. Şi nu duc lipsă de ele. Cum tot mai mulţi oameni stau pe YouTube - platforma are acum aproape 2 miliarde de utilizatori, o creştere de 40% în cinci ani, este clar că şi veniturile publicitare se măresc.

De regulă, jumătate din câştiguri sunt din reclame, iar jumătate din contracte cu diverse companii.

Unii YouTuberi, mai ales cei care au succes (a se citi multe vizualizări), fac parteneriate pentru realizarea de podcasturi, NFT-uri sau chiar proprii burgeri, cum sunt MrBeast Burger, o aplicaţie şi un meniu care le permite fanilor să comande mese cu marca MrBeast. 

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus