Skip to main content

Emisiune nouă la Digi24. Despre amenajarea caselor. Cine prezintă?

 
Victor Grosu, prezentatorul emisiunii „Casa magazin” de pe Digi24
Victor Grosu, prezentatorul emisiunii „Casa magazin” de pe Digi24

O nouă emisiune vine în grila Digi24 din această toamnă. Despre amenajarea caselor. Cine prezintă şi când începe?

Publicitate

Noua producţie se numeşte „Casa Magazin” şi va debuta din 9 octombrie, de la ora 09:30. Se va difuza în fiecare dimineaţă de sâmbătă.

Prezentatorul este Victor Grosu, architect şi designer interior. Grosu este fondatorul şi directorul de design & arhitectură al firmelor Grosu Art Studio şi Hype Project.

Formatul emisiunii: se oferă informaţii despre amenajări si design interior, mobilier, design de obiect, arhitecţi şi arhitectură, trend-uri şi stiluri. De asemenea, vor fi sfaturi de la specialişti, informaţii actuale şi recomandări din industria de construcţii, piaţa imobiliară  şi de amenajări interioare.

Producţia emisiunii este realizată de Coolmedia, echipa care a mai produs emisiuni precum: “112 Poliţia în Acţiune” şi “112 Poliţia în acţiune” – Reconstituiri pentru Prima TV, “Casa - Construcţie şi Design” pentru Prima TV şi “Bucatarescu Show” pentru Kanal D şi “Secrete de Stil” – Prima TV.

Alte detalii despre Victor Grosu, prezentatorul „Casa Magazin”

Grosu a mai fost director de marketing la Deltastudio (între decembrie 2014 şi iunie 2015) şi CEO al companiei Art Petrol (între iulie 2013 şi noiembrie 2014).

Printre lucrările sale se numără: Restaurant în  kilometrul  «0» al Londrei, Casino în Elveţia(Geneva) şi Franţa, restaurante, hoteluri şi vile de lux în Moscova, vile de lux în Monaco, Thailanda.

În ultimii 3 ani a primit premii pentru cele mai bune restaurante din România, este singurul architect român care deţine premiul pentru cel mai bun restaurant din Europa, acordat în 2018 de către European Property Awards, pentru designul restaurantului “DANCING LOBSTER” din Bucureşti.

El a mai primit şi Premiul DAS Chişinău pentru cel mai bun restaurant “DECADANCE”, Bucureşti şi BIG See Awards  pentru restaurantul CROSTA, Chişinău. 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Doar cand il auzi cum vorbeste limba moldavaneasca, treci pe alt canal
  • Stelian Muscalu revine de Luni la Realitatea Plus! Nu mai revine la Digi 24!
  • Baiatul asta saracu' munceste moca pentru influencere, vai de Digi daca doar pe asta l-a putut agata... :(

Trimite un comentariu

sus