VIDEO. Invitat în podcastul Open Course, realizat de Pagina de Media, creatorul de conţinut Silviu Faiăr a vorbit deschis despre riscurile asumate atunci când comentează subiecte sensibile din spaţiul public, despre greşeli, corecturi şi limitele inevitabile ale oricărui demers jurnalistic sau de opinie.
Întrebat de unde „curajul” de a-şi exprima opinii ferme pe teme controversate, Faiăr a respins ideea de curaj, explicând că este mai degrabă vorba despre o decizie conştientă de a face acest tip de conţinut, cu toate riscurile care vin la pachet.
„Dacă vrei să faci chestia asta, îţi asumi că există şi riscul să o dai în bară”, a spus el.
Pentru a ilustra acest risc, Faiăr a invocat un exemplu din presa internaţională, făcând referire la un documentar realizat de BBC despre Donald Trump, în care două fragmente de discurs ar fi fost montate astfel încât să inducă o interpretare eronată.
Potrivit lui, cazul demonstrează că inclusiv instituţii media majore, cu procese editoriale riguroase, pot comite erori cu consecinţe serioase.
Creatorul de conţinut a explicat că, în activitatea sa, încearcă să reducă acest risc prin consultarea unor profesionişti, menţionând colaborarea cu jurnalista Teodora Munteanu de la Recorder. Chiar şi aşa, spune el, greşelile nu pot fi eliminate complet, mai ales în formate live sau de durată mare.
Faiăr a făcut distincţia între erorile factuale reale şi opiniile care sunt percepute drept „greşite” doar pentru că nu sunt populare sau confortabile pentru o parte a publicului. În opinia sa, confuzia dintre aceste două categorii duce adesea la reacţii disproporţionate.
În cazul în care constată o eroare factuală, creatorul afirmă că încearcă să o corecteze public, fie prin clarificări ulterioare, fie prin editarea materialelor deja publicate pe YouTube.
„Important e să vezi dacă ai greşit, să-ţi asumi greşeala şi să o corectezi dacă se poate”, a subliniat el.
În final, Silviu Faiăr a concluzionat că greşeala face parte din „meserie”, fie că este vorba despre presă sau orice alt domeniu cu expunere publică, iar diferenţa reală este dată de modul în care aceasta este gestionată.
VIDEO. Faiăr: „Important e să-ţi asumi greşeala”. Despre presiunea opiniilor online şi relaţia cu presa
Articol redactat de Andrei Rachieru
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro