Skip to main content

Se lansează un film scris de o prezentatoare TV de la Metropola, cu actori din Game of Thrones şi Casa del Papel! Şi cu românca din Tânărul Papă

 
Se lansează un film scris de o prezentatoare TV de la Metropola, cu actori din Game of Thrones şi Casa del Papel! Şi cu românca din Tânărul Papă

Lansare inedită pe piaţa cinematografică românească: un film scris de o realizatoare TV de la Metropola, care are în distribuţie nume cu experienţă din Casa del Papel, Game of Thrones - Urzeala Tronurilor şi Tânărul Papă.

Publicitate

Este vorba de un thriller care îl are ca regizor pe Iura Luncaşu.

"Acel martie" este titlul viitoarei producţii, o ecranizare după romanul omonim semnat de Olivia Odăianu. În materie de televiziune, Odăianu este cunoscută pentru emisiunea de turism Vacanţe la bani mărunţi, de la Metropola TV.

Cine este Olivia Odăianu?

Olivia Odăianu are o poveste de viaţă intersantă. A lucrat 10 ani ca însoţitoare de bord la Blue Air, după care a renunţat şi s-a reprofilat în televiziune. "Tot timpul m-a pasionat partea de creaţie, de comunicare", spune Odăianu, absolventă de Relaţii Internaţionale şi a Institutului Diplomatic Român.

A făcut cursul de televiziune la Intact Media Academy şi a început ca redactor în cadrul emisiunii matinale de la Metropola, unde prezenta şi horoscopul.

În luna octombrie 2025 a lansat un al doilea roman: "Un singur motiv", cu o prefaţă de Irina Margareta Nistor. Scenariul este deja scris şi pentru acest volum, iar filmul urmează să intre în producţie anul acesta.

Distribuţia la "Acel martie"?

Pelicula îi are în rolurile principale pe Mădălina Bellariu şi Eduard Trică. Bellariu este cunoscută pentru rolul prostituatei din cafenea din cunoscutul serial Young Pope - Tânărul Papă (cu Jude Law), regizat de Paolo Sorentino.

Mădălina Bellariu Ion, a fost implicată şi în alte proiecte internaţionale, precum serialul britanic Grace, filmul de acţiune Take Cover, alături de Scott Adkins, sau Drained.

Publicul românesc o cunoaşte şi ca protagonista unui serial difuzat de Antena 1.Pentru actriţă, „Acel martie” marchează un moment important, fiind primul său rol principal într-un lungmetraj românesc.

Un nume important care apare în film este Esther Acebo, cunoscută publicului pentru rolul Stockolm din serialul Netflix La Casa del Papel. 

Costas Mandylor, actor emblematic al francizei Saw joacă şi el în "Acel martie" 

Distribuţia filmului îl include şi pe Luke Roberts, cunoscut pentru apariţiile sale în Game of Thrones (în rolul lui Ser Arthur Dayne), Ransom şi Batman. Un alt nume internaţional este Didi Anderson (The Hitman’s Wife, Ransom).

Fostul fotbalist Gică Craioveanu are, de asemenea, o apariţie specială în film.

Filmul "Acel martie" va fi în cinematografe începând din 4 martie.

GALERIE FOTO. Filmul "Acel martie" în imagini

Filmat în Spania şi România în mai puţin de o lună

"Acel martie" a fost filmat pe parcursul a 24 de zile, la Cluj-Napoca şi pe domeniul Castell de Peñíscola, din Spania.

Filmul urmăreşte povestea lui Anabel Albu, interpretată de Mădălina Bellariu Ion, agentă a serviciilor de informaţii româneşti, însărcinată să-l supravegheze pe Vlad Bratu (Eduard Trică), un cercetător implicat într-un proiect ştiinţific de importanţă strategică.

Pe măsură ce Vlad încearcă să împiedice ca descoperirea sa să ajungă în mâinile unui stat dispus să o folosească în scopuri de control şi manipulare, Anabel este prinsă între loialitatea faţă de misiune şi adevărul pe care începe să îl descopere.

Rolul masculin principal este interpretat de Eduard Trică, actor cu experienţă internaţională în film, televiziune şi teatru. După ce şi-a descoperit pasiunea pentru actorie încă din copilărie, Eduard şi-a completat formarea profesională la USC School of Dramatic Arts din Los Angeles, unde a studiat între 2014 şi 2018.

Distribuţia este completată de actorii români precum: Bob Rădulescu, Diana Sar, Vlad Marin şi Cătălin Herlo, care contribuie la conturarea poveştii.

„Acel martie” este o producţie KSM Production, realizată de Nicu Claudiu Moldovan, Iura Luncaşu, Mădălina Bellariu Ion, Sorin Lungu şi Bogdan Mărginean.

KSM Production a fost fondată în 2024, la Cluj-Napoca.

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus