Skip to main content

„Spiritul Pro nu mai există!” - Florin Călinescu despre Pro TV, la postul "părintelui" Pro TV, Adrian Sârbu

 
„Spiritul Pro nu mai există!” - Florin Călinescu despre Pro TV, la postul "părintelui" Pro TV, Adrian Sârbu

„Spiritul Pro nu mai există”, afirmă Florin Călinescu. Actorul a vorbit despre despărţirea de Pro TV. A intrat în direct la postul lui Adrian Sârbu, cel care a fondat Pro TV. 

Publicitate

„Îndepărtându-se foarte tare de scopul apariţiei acestui post acum 25 de ani o să îşi dea seama că, inevitabil, puterea acestui brand se va goli. Când faci ceva care se adresează unui popor şi nu-i cunoşti aşteptările, inevitabilul se va produce”, a punctat Florin Călinescu. 

La Aleph News, Călinescu a fost categoric:

- Nu mai este valabil sloganul ProTV de acum 20 de ani, Te uiţi şi câştigi. Nu mai este nici pe departe ceea ce domnul Sârbu a realizat, pentru că lucrurile atunci aveau o emoţie, aveau o particularitate, o energie care începea cu creaţie.

- Era un lucru făcut de la început pentru un telespectator pe care nu îl cunoşteam, dar îl ştiam şi asta a făcut să ţină ani de zile. Acum este un brand de telecomandă care merge din inerţie.

- Azi putem să vorbim despre un canal de filme cu ceva publicitate. Spiritul Pro nu mai există”, a spus Florin Călinescu printre altele. 

Nu a spus concret care este motivul plecării de la Pro TV, însă a menţionat că nu are legătură cu banii pe care îi primea: 

„Fiecare parte spune ceea ce consideră că trebuie să spună. Eu am negociat doar acum cinci ani şi nu este vorba despre o negociere fianciară niciodată”, a menţionat cel care a fost jurat la Românii au talent până în primăvara acestui an. 

De două ori am plecat de la Pro TV

Actorul Florin Călinescu a afirmat, în emisiunea Ştiu, că nu este prima oară când pleacă de la Pro TV:

„Chiar de două ori am plecat de la ProTV. Dacă am plecat atunci când era bunul meu prieten Adrian Sârbu, vă daţi seama că acum nu mai există niciun considerent de natura celor de atunci: prietenie de o viaţă, muncă făcută împreună”, a punctat acesta. 

De asemenea, a spus că ar fi tentat să se întoarcă la  „ceea ce m-a consacrat cu adevărat, satira politică”, conform declaraţiilor pentru Aleph News.

Florin Călinescu şi-a anunţat plecare pe Facebook

Actorul Florin Călinescu şi-a anunţat despărţirea de Pro TV pe Facebook. Acesta a spus că nu va mai apărea nici în emisiunea Românii au talent, unde era jurat din 2015.

„Cu oarecare părere de rău, vă anunţ că renunţ la colaboarea cu actualul manegment al Pro TV. Deci, si la Românii au talent”, a scris într-o scurtă postare pe Facebook. 

Ca reacţie, cei de la Pro TV au spus că „este perioada negocierilor pentru membrii juriului Românii au talent” şi că nu pot „comenta cu privire la postarea făcută de domnul Florin Călinescu”, potrivit Click.ro.


Citeşte şi: Florin Călinescu se desparte de Pro TV. Nu va mai fi nici la Românii au talent


Citeşte şi: Pro TV, reacţie după plecarea lui Florin Călinescu: „Este perioada negocierilor pentru membrii juriului Românii au talent”


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Si cum a muncit el la Protv? Ca a fost mereu in postura de tracanitor vrute si nevrute. Cu ifose de intelectual.
  • Gresit postacule. Cei mai gravi sunt Antenistii Zero postac.
  • pro tv inseamna "oamenii care lucreaza acolo". Nu niste nume de emisiuni . Oamenii! Si multi au plecat. Daca mai pleaca cativa s-a terminat. Un canal de filme+reclame. Un fel de "diva" mai rasarit.

    Pai si cu alea Pro TV sterge pe jos cu Antenuta Zero. Ha ha ha ! Ai vazut audientele de vara asta ? Mai mereu dublu, triplu pe comercial.
  • Ce îl pupa toată lumea când a revenit ha

    Cum o pupi tu acuma pe Loredana ca a venit la Antenuta Zero.
  • Pro Tv nu mai reprezintă un produs jurnalistic sau de divertisment de calitate.”Obositorul” așa cum e numit pe aici,e next level în presa din România.așa ”neurmărit” cum îl consideră unii.Observatorul a fost din totdeauna un produs bun (și curat !!! )inclusiv atunci când redacțiile Antena 1 și Antena 3 erau împreună,iar Observatorul era un produs Antena 3.Acum,de când a venit Stoiceasca,e altceva.Seamănă cu un produs de presă internațional.De ce merg știrile Pro?Că românii s-au obișnuit să-i mintă Esca în față.În rest,redacția aia e moartă.Dau niște știri preluate de pe fluxul online și clasicile știri clișeice care sper să dispară cât mai repede din tv.(Festivalul Alunii din Târgul cu *** și alte scormoneli de genul-am hiberbolizat,desigur) dar aș prefera ca jurnalele de știri să renunțe la acest gen de abordare și să umple acel spațiu cu știri externe.

    Ce visezi blegovane cu Obisitorul tau ? Vezi ca mai mereu stirile Pro TV sunt lidere zi de zi. Mai mereu dublu in audiente.
  • Dacă nu vrea să pupe usr ha

    Lasa ca pupa Antenuta PeSeDe. Hi hi hi !
  • Lasă că te uiți la maruta ha

    Mamaruta sterge pe jos cu Antenuta Zero. Ha ha ha !
  • protv ajuns de nimic

    Ce visezi ? Cu el, fara el, tot Pro TV e lider zi de zi. Spulbera tot. Ha ha ha !
  • pe online e praf Pro, pe pro tv plus de ex. sunt numai "emisiuni" copiate/plagiate (ca nu au oameni care sa vina cu idei) si cu prezentatori sau reporteri sau ce sunt fara pic de carisma, care fac "cifre" doar pentru ca sunt puse videourile lor la finalul fiecarui articol. Daca nu ar mai fi linkuite in articole aceste videouri ale pro tv plus probabil ar face zero vizualizari. Antena e cea mai tare pe online si mie mi-e greata de Antena, dar ce e al lor, e al lor.

    Ce visezi bolovane ? Cea mai tare pe online Antenuta ? Poate in capul tau. Oricum, Pro TV e interesat de TV. Nu online.
  • E supărați că ei susțin partide diferite

    Ca Antenuta Zero. Partidul PeSeDe.
  • Cum sa faca satira de barna

    Pai si Antenuta Zero ce satira are ? Ca l-a mutat pe Capatosel ca avea audiente zero...
  • Postul susține alte partide ha

    Ca Antenuta Pensionara. Ha ha ha !
  • Are dreptate politica de partid e alta ha

    Cu el, fara el, tot Pro TV e lider zi de zi. Spulbera tot. Ha ha ha !
  • @Maximilian Luca - pro tv inseamna "oamenii care lucreaza acolo". Nu niste nume de emisiuni . Oamenii! Si multi au plecat. Daca mai pleaca cativa s-a terminat. Un canal de filme+reclame. Un fel de "diva" mai rasarit.

Trimite un comentariu

sus