Skip to main content
PODCAST: OBAE ca un duş rece - Selly, la primul podcast după Nibiru. Totul despre fenomenul verii

Google oferă studenţilor un an gratuit de Google AI Plus. Ce beneficii sunt incluse în oferta pentru studenţi?

 
Google oferă studenţilor un an gratuit de Google AI Plus. Ce beneficii sunt incluse în oferta pentru studenţi?

Cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an universitar, Google anunţă lansarea unei oferte pentru studenţi. Mai exact, 12 luni gratuite la instrumentele avansate Gemini AI. 

Publicitate

Ce este inclus în această ofertă?

Studenţii din România se pot abona fără niciun cost la pachetul Google AI Plus, care oferă:

  • limite de două ori mai mari de utilizare a Gemini (faţă de varianta de bază),
  • acces la Gemini Omni, soluţia care permite generarea multimodală de imagini şi video,
  • 400 GB de stocare în cloud, plus încărcări nelimitate de blocnotes-uri pentru studiu, imagini şi interacţiuni cu Gemini Live.

Un spaţiu Gemini pentru studenţi

De asemenea, există şi un hub Gemini dedicat studenţilor, unde sunt toate instrumentele dedicate care îi ajută în organizarea proiectelor. Studenţii pot adăuga materialele de curs, pot crea noi blocnotes-uri, pot genera notiţe, îşi pot testa cunoştinţele,  pot folosi învăţarea ghidată şi multe altele.

Despre Gemini Notebook şi pachetul Google AI Plus

Gemini Notebook un asistent AI de studiu pentru studenţi. În pachetul AI Plus, sunt incluse şi o serie de funcţionalităţi suplimentare faţă de varianta standard.

Studenţii au acces în Gemini Notebook la mai multe tipuri de materiale, precum:

  • rezumatele audio şi video,
  • crearea de infografice,
  • chestionare, rapoarte,
  • fişe de lucru,
  • prezentări.

În acest pachet, limita de surse care pot fi adăugate este crescută la 100. Totodată, Gemini este integrat în Google Drive şi Gmail.

Elisabeta Moraru, Country Director Google România:

“Educaţia a fost şi continuă să fie un pilon important al activităţii Google în România, încă de la începuturile biroului, în 2010.

Obiectivul tuturor programelor noastre de educaţie este sprijinirea oamenilor - fie elevi, profesori, antreprenori sau profesionişti - în dezvoltarea abilităţilor în utilizarea tehnologiei cu încredere şi în siguranţă, cu focus în ultimii ani pe inteligenţa artificială.

Oferind studenţilor acces gratuit la instrumente avansate de AI ne dorim ca aceştia să aibă alături un asistent de studiu, care să-i ajute să-şi însuşească cunoştinţele mai eficient şi să le alimenteze creativitatea.

Educaţia, învăţarea şi gândirea critică trebuie să fie în continuare pe primul loc în formarea tinerilor, cu tehnologia AI funcţionând ca un ajutor în acest scop, un instrument şi un partener de idei. Gaudeamus igitur!”

România, din ce în ce mai interesată de AI

Anul 2026 este al doilea an consecutiv în care Google oferă studenţilor din România pachete gratuite cu instrumente avansate de inteligenţă artificială (AI). Analiza căutărilor pe Google în ultimul an arată o creştere a interesului în România pentru soluţiile AI, dar şi învăţarea cu ajutorul acestora. 

De la începutul anului şi până în prezent, căutările pe Google pentru Gemini au crescut de cinci ori.

Un trend similar se observă şi pentru AI Mode, unde interesul în căutările Google după această funcţionalitate a atins maximum în august 2026.

De asemenea, căutările după NotebookLM au crescut de aproape trei ori în ultimele 12 luni, iar căutările pe Google în România pentru „agent AI” au crescut enorm: +1990% în ultimul an.

În acelaşi timp, căutările pe Google din România care conţin numele unei ştiinţe sau discipline de curs cu termenul „AI” au crescut accelerat în ultimul an. Astfel, interesul pentru „matematică AI” s-a triplat, cel pentru „istorie AI” a crescut de şapte ori, iar căutările asociate cu „chimie AI” şi „biologie AI” s-au majorat de patru ori.

Autor: Stefan Necoara stefan.necoarapaginademedia.ro
viewscnt

sus