Skip to main content
PODCAST: Povestea spectaculoasă a lui Radu Giovani! După şase ani de puşcărie, a ajuns actor într-un serial Pro TV

Avertisment de la şeful Institutului Naţional de Statistică. Escrocii folosesc numele INS pentru a păcăli românii

 
Foto: Solarseven | Dreamstime.com
Foto: Solarseven | Dreamstime.com

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, atrage atenţia că persoane neautorizate folosesc denumirea „Şcoala Naţională de Statistică”, o entitate care, spune acesta, nu există şi nu au nicio legătură cu Institutul Naţional de Statistică.

Publicitate

„Este o invenţie folosită de persoane neautorizate pentru a crea o falsă impresie de legitimitate”, a transmis preşedintele INS pentru hotnews.ro.

Conducerea instituţiei spune că imaginea INS este folosită în mesaje trimise populaţiei, în numele instituţiei, pentru a induce în eroare destinatarii.

„Nici preşedintele INS, nici vicepreşedintele INS nu au transmis un asemenea mesaj sau o solicitare similară. Mai mult, INS nu derulează oferte comerciale de servicii sau produse prin intermediul acestei denumiri fictive şi nu solicită plăţi, date de card sau date cu caracter personal prin mesaje nesolicitate”, precizează reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică.

Cazul nu este unul izolat. În ultimul an, tot mai multe instituţii publice au avertizat că identitatea lor este folosită în tentative de fraudă.

Cel mai cunoscut exemplu rămâne Banca Naţională a României, care a semnalat în 2025 o serie de fraude de tip spoofing, în care escrocii imitau comunicarea oficială a băncii, a Poliţiei Române sau chiar a BNR pentru a convinge victimele să îşi transfere economiile în conturi controlate de infractori, spune hotnews.ro.

Metodele s-au sofisticat rapid. În februarie 2026, BNR avertiza asupra unor videoclipuri deepfake în care imaginea şi vocea guvernatorului Mugur Isărescu erau folosite pentru promovarea unei platforme false de investiţii. Atacatorii au clonat inclusiv aspectul unui site de presă şi au inventat un interviu care nu a existat niciodată.

La rândul lor, ANAF, DIICOT, Poliţia Română şi chiar Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost folosite în campanii similare. În unele cazuri, victimele primeau mesaje sau apeluri care imitau identitatea vizuală a instituţiilor şi erau ameninţate cu dosare penale fictive pentru a fi determinate să ofere date bancare sau să efectueze plăţi.

Potrivit datelor DNSC şi ale Ministerului Digitalizării, România a înregistrat în 2025 o creştere de 145% a conţinutului de tip deepfake şi s-a situat pe locul şapte în Europa.

Reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică îi sfătuiesc pe cetăţeni să trateze cu suspiciune orice mesaj primit în numele instituţiei şi să verifice informaţiile exclusiv prin canalele oficiale.

De asemenea, INS subliniază că nu solicită niciodată, prin mesaje, plăţi, date bancare sau informaţii personale şi că orice comunicare care invocă „Şcoala Naţională de Statistică” este falsă.

Sursa foto: Dreamstime.com

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus