Skip to main content

ANIVERSARE. Kiss FM a împlinit 20 de ani de la lansare: „Radioul reuşeşte în continuare să emoţioneze oamenii”. Cârcotaşii Huidu şi Găinuşă, cuplul "locomotivă" la începuturile staţiei

 
ANIVERSARE. Kiss FM a împlinit 20 de ani de la lansare: „Radioul reuşeşte în continuare să emoţioneze oamenii”. Cârcotaşii Huidu şi Găinuşă, cuplul "locomotivă" la începuturile staţiei

ANIVERSARE. Postul de radio Kiss FM a împlinit 20 de ani de când a început să emită. Pe 5 noiembrie 2003 a fost prima emisie, iar prima piesă difuzată a fost a celor de la Voltaj, „20 de ani”. Pe atunci, "locomotivele" postului erau Cârcotaşii Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă.

Publicitate
Cu ocazia aniversării, mai mulţi artişti ca Tudor Chirilă, Smiley, Dan Bittman, The Motans, Alexandra Stan, 3 Sud Est, Andra, Corina Bud, Connect-R, Mira, Edward Sanda, Jean Gavril au fost prezenţi la Kiss FM la ediţia aniversară, unde au sărbătorit cei 20 de ani de la lansare.

Dan Finţescu, director de programe Kiss FM:

„Pentru mine, radioul este dovada faptului că visele pot deveni realitate şi-mi aduce mereu aminte de cât de norocos sunt şi de cât de recunoscător trebuie să fiu alor mei şi vieţii, în general. Îmi place tot, fiecare aspect, de la şedinţe şi până la Excel-uri.

Zău că nu exagerez! Dar cel mai mult îmi place să văd efectul pe care radioul îl are asupra oamenilor. Radioul reuşeşte în continuare să emoţioneze oamenii, să-i aducă împreună, să-i facă să treacă peste momente grele din vieţile lor. Şi toate astea se întâmplă în cel mai simplu mod: voce, microfon, muzică”.

Corina Băcanu, Co-Host al matinalului DesKiss Dimineaţa:

„La Kiss FM sunt fericită şi aici m-am redescoperit”.

 Cătălin Oprişan, realizator DesKiss Dimineaţa:

„În afară de muzică, Kiss FM este pentru mine locul în care ascultătorii sună din Suedia, din SUA ori din Noua Zeelandă şi spun: «Fără voi, zilele n-ar fi aşa de frumoase!!!». Mai poţi zice ceva?”.

Ciprian Dinu, realizator DesKiss Dimineaţa:

„Fără a folosi clişee sau cuvinte mari, Kiss FM este radioul care transmite în aer energia, veselia şi bucuria pe care le au oamenii care lucrează aici. Practic, dă din casă TOT! Pentru mine, Kiss FM este radioul care se simte cel mai bine”.

Ce spun DJ-ii de la Kiss FM?

DJ YAANG - Ovidiu Stanescu (lucrează de 20 de ani la Kiss FM):

„Kiss FM este viaţa mea! Nu ştiu câţi oameni din lumea asta se pot lăuda cu un job atât de lung şi de stabil. A doua mea casă, la propriu. A doua mea familie, la propriu. Am petrecut tot atâtea clipe cu ai mei colegi câte am petrecut şi cu familia mea. O viaţă de om. Mi-e greu să mă gândesc ce ar fi fost viaţa mea fără Kiss FM, aproape imposibil de imaginat”.

Cristi Nitzu este DJ-ul care a dat şi ideea numelui de radio. DJ-ul lucrează la Kiss FM încă de la început.

Ana Moga DJ Kiss FM:

„Iubesc radioul din tot sufletul meu şi e normal să fie aşa, pentru că mi-a dăruit o mulţime de momente mişto, a adus în viaţa mea oameni pe care-i iubesc mult, m-a învăţat şi încă mă învaţă o tonă de lucruri, plus că zilnic îmi oferă ceva”.

Citeşte şi: DESKISS DIMINEAŢA. Cătălin Oprişan începe matinalul alături de Ciprian Dinu

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus