Skip to main content

Las Fierbinţi, pe platourile de filmare. Ce fac actorii până revine serialul la Pro TV

 
Mirela Oprişor, în cabina de machiaj, la filmările pentru Las Fierbinţi, alături de colegul ei, Adrian Văncică / foto: arhiva personală
Mirela Oprişor, în cabina de machiaj, la filmările pentru Las Fierbinţi, alături de colegul ei, Adrian Văncică / foto: arhiva personală

Serialul Las Fierbinţi revine în grila de toamnă de la Pro Tv abia din 12 septembrie. Până atunci, filmările producţei sunt în toi. Actorii care dau viaţă rolurilor principale au lăsat la vedere primele imagini din culisele noului sezon.

Publicitate

Mirela Oprişor a publicat pe contul ei de facebook mai multe fotografii de la filmări. Într-una dintre imagini este alături de colegele sale Anca Dumitra (Gianina din serial) şi Ecaterina Ladin (Dalida), în alta alături de Adrian Văncică (Celentano), în cabina de machiaj. 

Mirela a anunţat că a revenit şi la teatru, unde joacă în mai multe spectacole. De asemenea, a dat de veste lumii că în curând va intra în cinematografe şi noul film în care a fost distribuită, Libertate, regizat de Tudor Giurgiu.

„Gata vacanţaaa! 3 septembrie - «All Inclusive»4 septembrie - «Dă-i bătaie»6 Septembrie - «Pe o pânză de păianjen»”, a scris ea, pe facebook.

Apoi a anunţat şi un nou spectacol: „La câţiva oameni distanţă de tine”, după un text de Dan Coman, în regia lui Radu Afrim, unde îi are colegi pe Marius Manole, Marius Bodochi, Natalia Călin, Flavia Giurgiu şi Ştefan Iancu.

GALERIE FOTO. Primele imagini din sezonul nou al serialului Las Fierbinţi

Mirela Oprişor: „În ultimele zece zile ale lunii iulie am participat la crearea unui spectacol de teatru într-un oraş în care nu există un teatru - Bistriţa.

Am lucrat din zori şi până seara, cu entuziasm, curiozitate, pe alocuri şi cu un pic de teamă, oboseală, dar cu multă recunoştinţă pentru toţi oamenii frumoşi pe care i-am întâlnit, cu încredere şi multă pasiune.

Pentru că mi se pare că scenografia de teatru esge una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Din lumea mea, desigur. Doar de-asta am ales-o. 

Puteţi să vedeţi ce a ieşit aici: 28 august - Bistriţa, 10 septembrie - Ploieşti, 25 Ssptembrie - Braşov, 3 octombrie - Craiova. În curând venim şi în alte oraşe din ţară”

Toma Cuzin şi-a dus colegii la festivalul pe care îl organizează, Film în sat

Şi actorii Anca Dumitra (Gianina din serial) şi Doru Cătănescu au publicat imagini din culisele filmărilor pentru Las Fierbinţi. Au anunţat că filmările pentru noul sezon al serialului au început încă din 7 august.

Mihai Bobonete, Bobiţă din serial, şi Mihai Rait, care îl interpretează pe Dorel, au publicat şi ei pe reţelele sociale veşti despre programul lor din această perioadă. Cei doi sunt colegi nu doar la filmările pentru Las Fierbinţi, ci şi în realizarea unui spectacol de stand up.

Mihai Bobonete: „Suntem în drum spre Fierbinţi, pentru că noi filmăm şi vă spunem că lucrăm la cel mai bun sezon de până acum.

Şi pentru că toamna se număra bobocii, ne-am gândit să mai facem câteva spectacole de stand up comedy ca să ne menţinem în formă şi ca să mai vedem şi noi lumea, aşa că iată-ne cum venim repejor în: Drobeta Turnu Severin - 15 septembrie, Caracal - 16 septembrie, Alexandria - 16 septembrie, Cluj - 23 septembrie şi Sibiu - 10 noiembrie.

Am vorbit cu Mihai Rait şi ne-am pregătit cum trebuie aşa că vă aşteptăm cu mare drag la show-ul nostru ca să râdem împreună”.

Într-o pauză pe platourile de filmare, a făcut şi Toma Cuzin, Firicel din serial, o scurtă filmare pentru fanii săi de pe reţelele sociale. Alături de el au stat Mihai Mărgineanu (Ardiles) şi Adrian Văncică.

Toma Cuzin: „Intrarea este liberă. Ascultăm muzică şi ne uităm la filme”

Toma Cuzin: „Vreau să vă spun că pe 25, 26 şi 27 august suntem la Cernăteşti, în judeţul Dolj, la Festivalul Film în sat, cu intrarea liberă. Pe 26 vă cântă şi vă încântă Mihai Mărgineanu. Alături de noi este şi Adrian Văncică şi vă aşteptăm acolo să ascultăm muzică, să ne uităm la filme.”

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus