Skip to main content

Cum blochează Rusia ştirile despre invazia din Ucraina. Putin a aprobat o lege ce pedepseşte „ştirile false” cu până la 15 ani de închisoare

 
Cum blochează Rusia ştirile despre invazia din Ucraina. Putin a aprobat o lege ce pedepseşte „ştirile false” cu până la 15 ani de închisoare

Preşedintele Vladimir Putin a semnat ieri o modificare a legii privind ştirile false, care aduce pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Publicitate

Sunt vizaţi inclusiv cei care critică armata rusă sau cei care spun că în Ucraina se duce un război şi nu o „operaţiune militară specială”, aşa cum impune statul rus.

Sunt vizaţi chiar şi cei care prezintă date „neaprobate” despre pierderile de război. Spre exemplu, Rusia declară de zeci de ori mai puţini soldaţi ruşi decedaţi decât Ucraina. 

Noua regulă, care a trecut prin Duma de stat şi apoi a fost semnată de Vladimit Putin în doar câteva zile, vine cu pedepse cu închisoare şi pentru cei care distribuie informaţii catalogate drept false de autorităţile ruse despre armată. Vor exista şi amenzi pentru persoanele care vor cere public sancţiuni contra Rusiei, notează The Verge

Scopul noilor prevederi este, potrivit The Moscow Times, de a penaliza persoanele care „distorsionează, în mod voit, informaţiile despre scopul, rolul şi sarcinile armatei ruse, precum şi a altor unităţi militare în timpul operaţiunii militare speciale dar şi a altor operaţiuni”. Sunt vizate inclusiv persoanele care diseminează informaţii „neaprobate” despre pierderile de război din Ucraina. 

Amintim că, în Rusia, Roskomnadzor, autoritatea care controleaz zona de media, presa scrisă, televiziuni, radio şi digital, a interzis jurnaliştilor să se refere la evenimentele din Ucraina folosind termenii de „război” sau „invazie”. Au voie să folosească doar termenul de „operaţiune militară specială”. În caz contrar, publicaţiile fie trebuie să-şi şteargă respectivele materiale, fie sunt închise cu totul. 

Legea care pedepseşte „fake-newsul” este din 2019, iar în varianta iniţială cei care jigneau guvernul Rusiei riscau amenzi sau închisoare de până la 15 zile. De când a început invazia Ucrainei, deputaţii Dumei s-au mobilizat şi au înăsprit legea în doar câteva zile. 

Roskomnadzor a luat o serie de măsuri aspre, în ultima săptămână, împotriva mai multor publicaţii de opoziţie din Rusia, precum şi a unor organizaţii de presă externe, precum BBC, pe motiv că „subminează stabilitatea şi securitatea Rusiei”. Astfel că, BBC a revenit la emisia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi emite în Rusia pe unde scurte.  

Amintim, totodată, că în Rusia au fost interzise platformele Facebook, Instagram şi Twitter. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus