Skip to main content

Medicool revine la Antena 1 cu un nou sezon. De când?

 
Medicool revine la Antena 1 cu un nou sezon. De când?

Emisiunea MediCOOL revine în grila Antena 1 cu un nou sezon. Dr. Mihail Pautov, Carmen Brună şi Urania Cremene revin cu noi rubrici, noi experimente alături de invitaţii emisiunii.

Publicitate

Formatul medical va putea fi urmărit pe 11 februarie, în fiecare sâmbătă, de la ora 12.00.

Sezonul patru vine şi cu o rubrică cu teste amuzante şi provocatoare pentru invitaţi. Alături de aceştia, gazdele emisiunii vor veni cu tot felul de experiemente precum maparea creierului în timp real sau teste genetice, precum şi liste utile de cumpărături cu alimente benefice sănătăţii, însoţite de un program de mişcare ce poate fi făcut direct în confortul propriei case, dar şi Dieta MediCOOL.

Dr. Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie plastică:

"Începem în forţă cel de-al patrulea sezon MediCOOL. Am abordat subiecte din ce în ce mai interesante, de la misterele creierului sau medicina viitorului, până la sfaturi practice actuale în nutriţie, sport şi stil de viaţă.

La rândul meu, am spus da mai multor experimente, printre care şi simularea unei naşteri în platou şi da, chiar m-am chinuit, am desluşit cauzele insomniilor şi am venit cu soluţii, am vorbit despre poluare şi cum să ne ferim de ea, soluţii pentru dureri cronice, ficat gras, diete, am vorbit despre glicemie şi cum sau de ce să o ţinem sub control şi lista poate continua pe încă cinci pagini."

Carmen Brumă, autor programe de slăbit:

"Pentru mine, sezonul cu numărul patru a fost cel mai dificil, cel mai provocator, dar şi cel în care am avut cel mai mult de învăţat. Sunt mândră că alături de echipa de la MediCOOL reuşim de patru sezoane să îmbinăm în concentraţiile potrivite noţiunile medicale, sfaturile practice şi divertismentul. 

Rubrica de parenting este moderată de Urania Cremene, care le va aduce părinţilor răspunsuri importante, cu invitaţi din rândul părinţilor, copiilor şi educatorilor."

Urania Cremene, expert în parenting:

"Noul sezon din MediCOOL oferă subiecte captivante pentru părinţi, astfel încât să crească copii frumoşi pe dinăuntru şi pe dinafară. Rubrica „Parenting pe înţelesul tuturor” continuă şi aduce o tematică diversă pentru părinţii cu copii de aproape orice vârstă.

Vom afla de ce copiii refuză să încerce alimente noi, cum să îi ajutăm pe cei mici să-şi descarce emoţiile şi vom descoperi practici utile pentru momentele mai puţin plăcute în care copilul ne loveşte, ne jigneşte sau are un tantrum. Nu vor lipsi nici discuţiile despre bullying sau despre cum să reacţionăm când primim sfaturi nesolicitate de la cei din jur."

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus