Skip to main content

Minutul Paginademedia. Mihaela Brazdeş, Digi24: "Au fost momente în care nu mai auzeam pe nimeni în cască şi cumva trebuia să mă coordonez singură"

 
Minutul Paginademedia. Mihaela Brazdeş, Digi24: "Au fost momente în care nu mai auzeam pe nimeni în cască şi cumva trebuia să mă coordonez singură"

Minutul Paginademedia. Mihaela Brazdeş este prezentatoarea Ştirilor Dimineţii de vineri până duminică şi este realizatoarea podcastului Scena Deschisă, de la Digi 24.

Publicitate

Mihaela se vedea în uniformă de poliţist, nu în faţa camerelor: „Am ajuns să practic această meserie mai mult de nevoie (după ce am fost refuzată la Academia de Poliţie din cauza înălţimii)", dezvaluie prezentatoarea în interviul Paginademedia.

Jurnalista şi-a început cariera în presă la televiziunea locală din Galaţi, ExpressTV, iar ulterior a venit la Digi 24. A fost reporter de teren la departamentul Social - mai întâi la Galaţi, apoi la Constanţa, iar în 2016 la Bucureşti.

Jurnalista preferă publicaţii precum Agerpres, News.ro, Hotnews, Ziarul Financiar, iar din străinătate urmăreşte BBC, Sky News, CNN, The Independent şi The Guardian.

Ce alte preferinţe media mai are jurnalista, aflaţi în interviul de astăzi.

• TV sau YouTube?

Cel mai mult TV pentru că şi atunci când sunt la muncă, dar şi acasă urmăresc foarte mult programele de ştiri. Însă sunt şi emisiuni, podcasturi din alte ţări pe care le urmăresc pe YouTube pentru că este singura platformă pe care le pot vedea.

    • Radio sau podcast?

Radio când sunt în maşină, dar mai mult pentru muzică. În funcţie de oră, aleg şi postul de radio. Dacă mă prind orele serii în maşină, atunci tot un post de radio de ştiri aleg.

Urmăresc şi foarte multe podcasturi, atât de la noi din ţară cât şi din afară, mai ales că de mai bine de un an fac parte din echipa prezentatorilor Digi24 care realizează un podcast difuzat la TV: Scenă Deschisă.

    • Facebook, Instagram sau Tik Tok?

Depinde de starea pe care o am şi depinde ce caut. Îmi petrec mult timp pe Facebook şi Instagram pentru că urmăresc foarte multe pagini de ştiri. Şi cumva ţin pasul cu noutăţile şi când sunt pe reţelele sociale, nu doar atunci când mă uit la TV.

În plus, pe cele două platforme postez cel mai mult, acolo stau de vorbă cu toată lumea şi le răspund oamenilor, care au tot felul de curiozităţi legate de profesia de jurnalist şi tot ce se întâmplă în spatele camerelor. Încerc să ţin pasul şi cu TikTok, dar deocamdată sunt novice la acest capitol.

 
    • Ştiri sau emisiuni?

Meseria de jurnalist creează dependenţă. Deci ştirile clar sunt pe primul loc. Îmi place să ştiu tot ce se întâmplă, să fiu la curent cu toate evenimentele. Asta nu înseamnă că nu vizionez şi emisiuni, dar înainte trec printr-un filtru. Nu urmăresc orice.

    • Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?

Ca prezentator de ştiri nu prea ai luxul de a avea preferinţe. Cumva trebuie să fac în aşa fel încât să acord aceeaşi importanţă tuturor subiectelor, chiar dacă, personal, mă afectează sau nu acele evenimente.

Dar recunosc că îmi plac tare mult şi mă relaxează în acelaşi timp ştirile din sport. Spuneam mai sus că meseria de jurnalist creează dependenţă. Ei bine, şi sportul la fel. După aproape 18 ani de sport de performanţă, e imposibil să treacă ştirile, evenimentele din sport pe lângă mine.


    • De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?

TV şi online. Printul mai există în viaţa mea doar sub forma unor ediţii de colecţie ale The Sun, Daily Mail sau The Guardian.

    • Cu ce publicaţii îţi începi ziua?

Clar, digi24.ro este primul. Din punctul meu de vedere, conţine cele mai relevante informaţii de la noi din ţară. Dar citesc, de asemenea, articole de pe Agerpres, News.ro, Hotnews, Ziarul Financiar.

    • Ce publicăţii din străinătate urmăreşti?

BBC, Sky News, CNN, The Independent, The Guardian, Politico, Daily Mail, The Sun, Reuters, Deutsche Welle, Times.

    • Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă? 

Ultima dată am citit un ziar după încoronarea Regelui Charles al III-lea. O colegă din redacţie, care a fost la eveniment, a adus o ediţie de colecţie a Daily Mail.

    • La ce uitai la TV când erai mică?

Îmi aduc aminte că urmăream foarte mult desene animate. Dar când eram la ţară la bunici, mă uitam la TVR şi la peliculele cu Stan şi Bran (cred că tot pe TVR era difuzat).

    • Dar acum ce urmăreşti?

Pe televizorul meu de acasă rulează doar câteva posturi şi toate sunt de ştiri, fie de la noi din ţară, fie din străinătate.

    • Serial preferat?

Acum Outlander. Sunt deja 7 sezoane. Dar serialul meu de suflet, la care mă mai uit şi acum, atunci când vreau să mă relaxez şi să râd, rămâne Friends.

    • Film preferat?

Toate filmele The Lord of the Rings.

    • Emisiune preferată?

Jimmy Kimmel Live.

    • Cât de des postezi pe reţelele sociale?

Depinde mult de ce fac şi de starea pe care o am. Nu sunt persoana care să posteze zilnic, ci doar atunci când am ceva de arătat sau de anunţat.


    • Blog sau Vlog?

Vlog.

 
    • Jurnalist preferat?

Anderson Cooper, de la CNN. Este un jurnalist fantastic de la care mă inspir mereu. Ne arată că nu contează vârsta pentru a fi în faţa camerelor (ştim că există această legendă: eşti la TV doar cât eşti tânăr şi frumos), ci cât de bun eşti. Nu o să uit niciodată cum a moderat dezbaterea prezidenţială din 2016 dintre Hillary Clinton şi Donald Trump.

    • Cum a fost începutul tău în presă?

Începutul meu în presă va fi legat mereu de televiziunea locală din Galaţi, ExpressTV, acolo unde am făcut voluntariat mai bine de un an. Dar acolo am învăţat noţiunile de bază ale jurnalismului.

Nu a fost deloc uşor, mai ales că nu am visat de mic copil să fiu jurnalist. Am ajuns să practic această meserie mai mult de nevoie (după ce am fost refuzată la Academia de Poliţie din cauza înălţimii), dar m-am ambiţionat şi nu am făcut lucruri doar de dragul de a le face. M-am implicat şi m-am dedicat în totalitate jurnalismului.

    • Ţi-ai dorit de la început să prezinţi ştiri?

Nu. În primul rând, pentru că eu mă vedeam în uniformă de poliţist, nu în faţa camerelor. Dar nici după ce am început să muncesc la Digi24 nu mi-am dorit să prezint ştiri. Îmi plăcea foarte mult să merg pe teren, să cunosc oameni, să pun întrebări şi să reuşesc să obţin exclusivităţi.

Dar de 4 ani şi jumătate, de când am schimbat microfonul de pe teren cu lavaliera din platou, s-au schimbat foarte multe în ceea ce priveşte conţinutul jurnalelor. Aşa că şi acum cunosc oameni, în direct, şi pun întrebări pentru a-i lămuri pe cei care ne urmăresc în legătură cu diverse subiecte, evenimente, decizii luate de autorităţi etc.

    • Care a fost cel mai greu moment de când prezinţi ştirile?

Pandemia de COVID-19. Noi, oamenii de la ştiri, eram puşi în faţa publicului de acasă să vorbim despre un virus despre care nimeni nu ştia aproape nimic. Iar noi trebuia să desluşim misterul, atât cât puteam. În plus, a fost foarte greu să menţinem un echilibru. Să nu creăm panică, dar cumva să-i facem pe oameni să înţeleagă că nu era de joacă cu această pandemie.


    • Ţi s-a întâmplat ceva dificil sau amuzant în timp ce erai în direct?

Se întâmplă frecvent lucruri amuzante sau dificile pe care cei de acasă nu le văd. Au fost momente în care nu mai auzeam pe nimeni în cască şi cumva trebuia să mă coordonez singură, să îmi dau seama că sunt în direct fără să mă anunţe nimeni. Am avut şi un moment când scaunul pe care stăteam a decis să se strice şi se lăsa în timp ce eu eram la TV, aşa că mi-am păstrat poziţia cu ajutorul picioarelor.

    • În viitor îţi doreşti să prezinţi alt format?

Deocamdată nu mă văd într-un alt format decât cel al ştirilor. Dar sunt deschisă tuturor provocărilor.

  Mihaela Brazdeş, carte de vizită:

  • A absolvit Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism, din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi
  • A făcut voluntariat la televiziunea locală Express TV, unde a realizat şi emisiunea Matinalul de Seară
  • În februarie 2014 a început să lucreze la Digi24, prima dată la Galaţi, apoi la Constanţa, iar în 2016 a ajuns în Bucureşti
  • Până în 2019 a fost reporter de teren, în secţia Social şi a acoperit subiecte din domenii precum: Educaţie, Sănătate, Muncă
  • În martie 2019 a început să prezinte ştirile de dimineaţă din weekend
  • În momentul de faţă prezintă Ştirile Dimineţii (vineri-duminică: 09:00 - 12:00)
  • A prezentat şi ediţii speciale precum: Paştele Catolic, Încoronarea Regelui Charles al III-lea
  • Realizează podcastul Scenă Deschisă.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus