Scandalul iscat de preşedintele interimar al TVR Sorina Matei, care a încercat să intre pe grupul de whatsapp al redacţiei ştiri scoată la iveală noi informaţii.
"Da, i-am spus/scris Sorinei că nu e corect să fie acolo", pe grupul redacţiei Ştiri, adică, a scris Adelin Petrişor pe X.
A continuat cu o informaţie interesantă: "După ce i-am scris, am aflat că cel puţin doi preşedinţi înaintea ei fuseseră şi o făcuseră cu “nume de scenă”, un lucru mult mai grav şi mai nedemn. Oare cine le-o fi permis accesul? Nişte şefuţi, care au vrut să nu supere, normal".
Adelin Petrişor nu precizează despre cine este vorba, doar că "TVR este exact ca ţara, ca statul în acest moment, are toate tarele societăţii noastre, de la nepotism, la servilism în faţa superiorilor. Televiziunea Publică va fi mai bună, când noi toţi, cei din TVR şi din afară vom fi mai buni. Dacă ar fi fost în UK, TVR ar fi fost BBC".
În ce context vine afirmaţia lui Petrişor?
Sorina Matei, preşedinte interimar al TVR la propunerea AUR, a încercat să intre, direct, pe grupul de whatsapp al redacţiei ştiri ceea ce a atras reacţia câtorva jurnalişti.
Adelin Petrişor a fost primul care a contestat ideea, din motive de principiu. "E grupul pentru ştiri. Niciun preşedinte nu a fost aici."
Sorina Matei a răspuns pe grupul de Whatsapp jurnaliştilor care o contestau că prezenţa sa în grup ar fi fost discutată anterior cu Anca Lăzărescu, directoarea Ştirilor TVR, şi că intenţia sa nu ar fi fost aceea de a interveni în activitatea editorială.
„În urma unei discuţii cu Anca am vorbit să intru şi eu pe grupul de redacţie ca, dacă văd vreo alertă importantă pe telefon, să am unde să o transmit. Nu e vreo ingerinţă, era doar un ajutor”, a răspuns Sorina Matei. Ulterior, a ieşit din grup.
Trimite un comentariu