Skip to main content

Serialul turcesc O poveste cu zâne începe la Happy Channel şi continuă la Antena Play

 
Sursa foto: tvmania.ro
Sursa foto: tvmania.ro

Serialul turcesc O poveste cu zâne (denumire originală: Bir Peri Masali) debutează la Happy Channel şi va avea continuarea pe platforma Antena Play.

Publicitate

Doar primele două episoade ale noului serial se vor vedea la Happy Channel. Producţia turcească va începe sâmbătă 27 mai, de la ora 23.45, iar următoarele episoade pot fi urmărite doar online, în AntenaPLAY.

În fiecare săptămână abonaţii AntenaPLAY vor putea vedea câte un nou episod.

Bir Peri Masali îi are în rol principal pe Alina Boz, cea care o interpretează pe Zeynep şi pe Taro Emir Tekin (Onur Koksal). Producţia s-a lansat în Turcia pe 28 septembrie şi are doar 13 episoade.

Despre serial:

"Protagonista poveştii este Zeynep (Alina Boz), o tânără dintr-o familie săracă, care nu a putut să înveţe din lipsă de bani, dar care are dorinţa de a putea schimba acea situaţie. Fata îşi câştigă existenţa lucrând ca dădacă, având grijă de copiii unui cuplu căsătorit din clasa superioară.

Cu toate acestea, viaţa lui Zeynep se va schimba pentru totdeauna de ziua ei. În acea zi, iubitul ei decide să închirieze o limuzină pentru a o surprinde, însă banii nu sunt suficienţi şi nu poate plăti decât chiria unei maşini modeste.

În acel vehicul, tânăra găseşte o poşetă plină cu bani gheaţă. Iubitul ei se opune ca ea să ia banii, susţinând că sunt bani necuveniţi. Totuşi, Zeynep a crezut întotdeauna că problemele ei se datorează lipsei de bani; aşa că, dispusă să-şi schimbe viaţa, ia prada.

În acest fel, Zeynep intră în lumea înaltei societăţi. Tânăra începe să cheltuiască o parte din bani cumpărând haine şi articole de îmbrăcăminte de lux, cu scopul de a se da drept cineva din clasa superioară."

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus