Skip to main content

Încă un pas pentru „spargerea” în două funcţii a şefiei TVR. Legea a trecut de Camera Deputaţilor. Valabil şi pentru Radio

 
Foto | Inquam Photos
Foto | Inquam Photos

S-a făcut încă un pas pentru separarea în două funcţii distincte a şefiei TVR. Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă, informează Agerpres

Publicitate

Iniţiativa este valabilă şi pentru şefia Radioului Public. 

Funcţia actuală de Preşedinte Director General s-ar putea „sparge” în două. Astfel, ar exista separat un preşedinte al Consiliului de Administraţie şi un Director general. 

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului, Cameră decizională în acest caz. 

Agerpres notează că propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 41/1994 a trecut tacit de Camera Deputaţilor, prim for legislativ sesizat.

Ce prevede proiectul, pe scurt:

- Preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune şi directorul general se numesc de către Parlament, în şedinţă comună.

- Numirea vine la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere şi de vot prevăzute în acest articol.

- Comisiile permanente de specialitate vor examina, cu prioritate, în termen de 7 zile, candidatul recomandat de către membrii titulari ai consiliilor de administraţie.

- Audierea candidatului se face de către comisii, în prezenţa membrilor Consiliului de administraţie respectiv

- Preşedintele Consiliului de administraţie şi directorul general al SRR, precum şi preşedintele Consiliului de administraţie şi directorul general al SRTv primesc o indemnizaţie asimilată funcţiei de ministru şi au dreptul la organizarea unui cabinet conform Codului administrativ.

Despre „spargerea” în două şefiei TVR-ului şi a Radioului Public s-a vorbit încă din luna martie a acestui an. 


Citeşte şi: Şefia TVR s-ar putea „sparge” în două: un director general şi un preşedinte


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • didi didi
    eficienta maxima, in loc de 25.000 de mii de lei pe luna la un sef, o sa fie 50.000 de mii de lei la doi sefi. bravo.

Trimite un comentariu

sus