Skip to main content

Filmări top-secret, pentru un nou reality-show, în România. The Bridge se lansează azi. Unde poate fi văzut? Şi unde este acest loc la noi în ţară?

 
Lacului Beliş-Fântânele din judeţul Cluj a fost alegerea echipei de producţie pentru filmări / foto: HBO Max & The Orbital Strangers Project
Lacului Beliş-Fântânele din judeţul Cluj a fost alegerea echipei de producţie pentru filmări / foto: HBO Max & The Orbital Strangers Project

Mare desfăşurare de forţe în România, în zona Lacului Beliş-Fântânele din judeţul Cluj. Timp de două luni, în perioada august-septembrie 2022, s-a filmat un nou reality-show, în mare secret: The Bridge (Podul, n.r.). Este vorba despre un format internaţional de succes, marca Banijay, care debutează astăzi, 11 august, pe platforma de streaming HBO MAX. Dar numai în Ungaria! Deşi echipa de realizare a fost alcătuită în mare parte de români, aventura care a rezultat va putea fi urmărită doar în ţara vecină.

Publicitate

HBO MAX şi Free Monkeys au cumpărat licenţa The Bridge pentru Ungaria, dar au decis să filmeze în România, pentru că firma care s-a ocupat de toată desfăşurarea de forţe este de aici.

În plus, ţara noastră este recunoscută la nivel mondial în ceea ce priveşte locurile de filmare spectaculoase şi foarte ofertante, precum şi costurile accesibile. Cum este vorba despre o ţară vecină, decizia de a filma în cele din urmă în România nu a fost neobişnuită.

Acest now show de televiziune creat pentru HBO MAX şi Free Monkeys Production, cunoscutul furnizor de conţinut de pe piaţa maghiară, a fost produs de Paprika Studios România.

Echipa de producţie românească a fost formată din aproximativ 50 de specialişti în industria filmului, cu experienţă vastă în producţii din întreaga lume, difuzate de companii celebre ca Disney+, Netflix, MGM sau festivaluri internaţionale.

GALERIE FOTO. The Bridge, pe platourile de filmare

Despre formatul The Bridge

  • The Bridge este un format original Banijay, creat de Zeppelin (Banijay Iberia), şi a fost lansat în Australia, Brazilia şi Marea Britanie. În aceste ţări s-a bucurat şi de un al doilea sezon, în 2022, datorită audienţelor foarte bune obţinute la publicul tânăr.
  • Show-ul are alte patru noi adaptări, care au fost difuzate pe Prime Video în Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda anul trecut
  • 14 străini care provin din medii variate şi au experienţe de viaţă, abilităţi şi obiective diferite sunt aduşi împreună într-un loc necunoscut din lume, într-un peisaj sălbatic.
  • Concurenţii The Bridge au un singur lucru în comun: dorinţa de a câştiga marele premiu în valoare de 30 de milioane de HUF (aproximativ 80.000 de euro, n.r.).
  • Proba cea mai importantă din reality-show este aceea de a construi împreună un pod lung de 250 de metri, fără a apela la unelte moderne şi fără niciun fel de ajutor din exterior.
  • Pentru a putea îndeplini cu succes proba ce dă şi numele show-ului, concurenţii sunt nevoiţi să facă echipă şi să dezvolte încrederea în ceilalţi. Dar cum fiecare îşi doreşte foarte mult şi să câştige, vor apărea diverse provocări de ordin moral.

Cum a fost ales locul de filmare în România

Pentru realizarea acestui reality-show, echipa de producţie a trebuit să fie foarte atentă nu doar la selectarea tipologiilor concurenţilor, ci şi la alegerea locului de filmare, deoarece era nevoie de un mediu care să capteze încă de la început imaginaţia telespectatorilor şi să le menţină atenţia pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Producătorii, membri ai echipei Paprika Studios România, au căutat timp de cinci luni locul potrivit pentru aceste filmări şi au parcurs nu mai puţin de 10.000 de kilometri, pentru documentarea a 50 de lacuri.

Lacul Beliş-Fântânele, promovat pentru turism

Realizatorii explică de ce câştigător a fost Lacul Beliş. „Găsirea locului ideal este ca şi cum ai încerca să cauţi un ac în carul cu fân. Necesită mult efort, prospecţii şi documentare, precum şi mult noroc, bineînţeles. Cred că am descoperit un loc pe care îl adăugăm acum pe harta lumii, pentru ca milioane de telespectatori să se bucure de el în cadrul acestui reality-show, la televizor. Şi pe care, de ce nu, poate îl vor vizita şi în realitate”, a declarat Anca Iurea, Operations Officer al Paprika Studios România.

Greul desfăşurării unui asemenea proiect de televiziune nu a începtat de îndată ce a fost găsit locul de filmare. Echipa de filmare a avut nevoie de multe aprobări speciale din partea autorităţilor implicate, atât locale, cât şi naţionale. De asemenea, logistica a fost una provocatoare, de la angajarea tuturor unităţilor de cazare din zonă (13 pensiuni), până la respectarea restricţiilor din perioada pandemiei COVID-19.

VIDEO. The Bridge - Primele imagini din noul reality-show filmat în România

Detalii inedite din culisele filmărilor

Pentru construirea podului s-au folosit 20.000 de metri de frânghie şi peste 70.000 kg de lemn. „Toate materialele utilizate pe platoul de filmare au fost ecologice, pentru a respecta cerinţele, standardele şi protocoalele de mediu”, se arată în comunicatul transmis de Paprika Studios România.

Şi decorul în care au locuit concurenţii a fost construit de la zero.

„Am fost impresionat de frumuseţea regiunii în care am filmat – lacurile transilvănene, pădurile, munţii... Şi am fost şi mai surprins atunci când am văzut cum a arătat la final casa de lemn «veche de secole» a concurenţilor, construită de echipele noastre în doar câteva săptămâni”, a declarat, la rândul său, Christophe Brackx, director general al Paprika Studios România.

Casa concurenţilor The Bridge, „veche de secole”, contruită în câteva săptămâni

Siguranţa participanţilor şi a membrilor echipei de filmare a fost asigurată de o echipă de experţi scafandri şi de paza forestieră, care a fost prezentă 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.

Pe durata filmărilor s-au consumat nu mai puţin de 10.000 de litri de apă potabilă, 10.000 de căni de cafea şi peste 5.000 de eugenii, care „au fost deliciul echipelor de filmare de toate naţionalităţile”.

Despre Lacul Beliş-Fântânele, peisajul ales pentru noul reality-show- The Bridge din Ungaria

Lacul Beliş-Fântânele este un lac artificial de acumulare din Munţii Gilăului, judeţul Cluj. A fost amenajat în perioada 1970-1974 cu scop hidroenergetic, pe cursul râului Someşul Cald.

Despre Paprika Studios Group:

  • Paprika Studios Group este o companie de producţie lider în Europa Centrală şi de Est şi în Ţările Baltice, care funcţionează sub conducerea lui Ákos Erdős (CEO), având sediul central la Budapesta.
  • Paprika Studios Group aparţine grupului Viaplay (cunoscut anterior sub numele de NENT Group) şi este prezent în opt ţări.
  • Ca răspuns la cererea tot mai mare de conţinut în Europa Centrală şi de Est, a deschis recent o filială şi în Polonia.
  • Compania, aflată de multă vreme în fruntea clasamentului, produce şi dezvoltă emisiuni de divertisment, reality-show-uri şi seriale de ficţiune pentru peste 30 de operatori de difuzare în 16 limbi diferite, cu peste 600 de ore de materiale produse în fiecare an.
  • Varietatea conţinuturilor de divertisment diferă de la reality-show-uri, emisiuni de televiziune, la producţii de ficţiune şi dramă, pe lângă formate dezvoltate parţial sau integral în cadrul companiei, vândute în prezent în mai multe ţări.
  • Titluri precum Survivor, Dancing with the Stars, The Voice se află printre numeroasele producţii internaţionale cunoscute, care au fost realizate în ultima vreme de Paprika Studios. De asemenea, compania nu produce şi dezvoltă materiale de divertisment doar pentru canalele TV, ci şi pentru platformele de streaming.
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Radu
    Audiente de la meciul Stelei din Europa?

Trimite un comentariu

sus