Skip to main content

TVR dezbate eşecurile României la Eurovision într-o emisiune live. Marina Almăşan e moderator

 
TVR dezbate eşecurile României la Eurovision într-o emisiune live. Marina Almăşan e moderator

Televiziunea Publică pregăteşte o emisiune live în care să dezbată eşecurile României la Eurovision.

Publicitate

Producţia se numeşte „Eurovision, pe şleau!” şi se va difuza luni, 5 iulie, de la ora 21:00, pe TVR 1. Marina Almăşan va modera discuţia.

Printre invitaţi se numără: Horia Moculescu, Alin Dincă - solist Trooper (Rock FM), Dan Manoliu, Dani Constantin - regizor muzical, Mugurel Vrabete (Holograf), Alexandru Urucu (fan al Eurovisionului), Nicola, Andrei Partoş, Andrei Tudor, Elena Cârstea (via Skype).

Important de menţionat: telespectatorii pot participa şi ei la această dezbatere de 2 ore prin intervenţii telefonice.

De asemenea, Paula Seling, Ovi şi trupa The Humans vor cânta live în timpul emisiunii.

Temele de dezbatere:

„De ce nu mai participă marile voci ale României la Eurovision?"

„De ce a scăzut într-atât interesul românilor faţă de Eurovision?"

„Care sunt soluţiile pentru redresarea situaţiei?"

„Au trecut 11 ani de când m-am aflat la cârma uneia dintre cele mai reuşite ediţii Eurovision. În 2010, minunaţii mei Paula şi Ovi aduceau României un meritoriu loc trei la marea Finală de la Oslo, artiştii surclasând ca punctaj performanţa Luminiţei Anghel.

Eram, pe atunci, şeful delegaţiei României, iar echipa mea se afla la butoane, în toată această sisifică muncă de pregătire - internă şi externă. Desigur, fără cele două voci extraordinare, fără melodia de nota 10, fără carisma celor doi artişti talentaţi, nu s-ar fi ajuns aici. Au fost, aşadar, ani în care Televiziunea Română (prin alţi colegi valoroşi de-ai mei) făcea o imagine foarte bună, în competiţia europeană.

Apoi, deodată, ...filmul s-a rupt. Iar ultimii ani au adus destulă încruntare şi mâhnire pe chipul românilor atenţi la Eurovision. Luni, pe 5 iulie, TVR vrea să pună, în sfârşit, degetul pe rană: să găsească punctele slabe (dar şi pe cele forte, căci există şi din acestea) ale participărilor noastre la Eurovision, să propună soluţii pentru redresarea situaţiei şi spălarea ruşinii.

Voi modera o dezbatere încinsă, în seara lui 5 iulie, pe TVR 1, cu invitaţi aleşi şi pricepuţi şi chiar dacă va ieşi cu scântei, important este ca lucrurile să se urnească. Şi la viitoarea ediţie, România să reajungă între primii 10!... asta dacă, în urma discuţiilor, nu va rezulta că, poate, e mai sănătos să stăm un an-doi, pe bară... Dialogul va fi LIVE, ceea ce pentru mine - om de live - va însemna o reîntoarcere la vremurile bune! Îi mulţumesc Televiziunii Române pentru că i-a încredinţat echipei mele acest eveniment şi... sper să nu dezamăgim!", a declarat Marina Almăşan.

România nu s-a calificat în finala Eurovision 2021

România a ratat pentru a treia oară la rând calificarea în finala Eurovision. Roxen, solista care a reprezenta ţara noastră în prima semifinală, nu a reuşit să se claseze între primele 10 locuri care asigură prezenţa în ultimul act al competiţiei

Roxen a intrat în semifinala de la Rotterdam pe poziţia a 13-a, dar nu a reuşit să impresioneze fanii şi juraţii.

Eurovision 2021 a fost câştigat de Italia, reprezentată de trupa Maneskin.

CITEŞTE ŞI: România a ratat calificarea în finala Eurovision. VIDEO cu momentul lui Roxen

CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. TVR 1, cifre modeste cu semifinala Eurovision. Pe comercial, nu a fost nici între primele 15 staţii

CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. Câţi români s-au uitat la finala Eurovision 2021, câştigată de Italia? TVR 1 n-a fost mai sus de locul cinci (VIDEO)

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    Poate că este nevoie de un follow-up la acest articol!
  • Maria Magdalena Maria Magdalena
    Ați vorbit, cu tot respectul, despre multe, dar despre Ovidiu Anton cu "Moment of silence" absolut nimic! O piesă după părerea mea excepțională, care nu a avut șansa să ajungă la Eurovision! La vremea aceea am semnat și o petiție! Păcat, măcar vorbiți despre piesa și vocea excepțională a lui Ovidiu Anton!
  • anonim anonim
    noi trebuie sa venim cu o piesa vesela! nu trista! nu bocete! moldovenii ati vazut foarte bine de ce s-au calificat in finala! au avut tot ce le trebuie! da nu au avut nici ei piesa grozava! da dar prezenta scenica! au avut! vreau neaparat sa revina iuliana marciuc! cea mai buna lidera de delegatie! iar liana stanciu o rog mult sa revina la radio! acolo e locul ei! nu ca lider de delegatie! sper ca in viata vecilor ei! numai vine iar ca lider de delegatie! nu o recomanda nimic! cat despre eurovision ce sa mai vorbim discutam! vedem bine ca cei lgbt bdsm decid cine castiga la eurovision! ei trag sforile! nu vedeti ca la aia nu le convine cine iese! da dar ei schimba lucrul asta! sa nu uitam ca 90% sau 100% partea lgbt bdsm decide concursul! soarta concursului! oamenii normali la cap asa aleg castigatorul concursului! sau decid soarta concursului! nu asa ca asta este! mai este desigur si partea politica e acolo chiar nu inteleg de ce exista ca e concurs de muzica mama masii! nu politica!
  • Didi Didi
    Parerea mea e ca nulitatea asta isi face loc cu coatele si genunchii sa ajunga cat mai sus. Ce merit are ea ca seling si ovi au luat locul 3? Daca nu era ea sefa delegatiei ar fi obtinut un loc mai prost? Evident ca nu. Problema e in modul de selectie. Anul asta tvr a zis: roxan e reprezentanta la eurovision, faceti-i o piesa... Cum sa participi in halul asta cu o interpreta fara voce si fara prezenta scenica si fara costumatie si cu o coregrafie de toata jena?
  • Paco Paco
    Nu inteleg ce merite ar avea Marina Almasan, Regina Sponsorizarilor, in faptul ca oamenii aia au luat locul 3 la Eurovision. Individa are un tupeu fantastic, cum naiba sa o fi pus pe aceasta incurca-lume sef al delegatiei la un asa eveniment? Femeia asta e de pe alta planeta, traieste in alt secol si face doar aceleasi emisiuni obosite pline cu ploconeli in fata acelorasi invitati prafuiti. Pentru ce era necesar ca TVR1 sa o lase sa isi faca de cap in prime-time? E halucinant, probabil ca noua conducere are orbul gainilor: nu credeam ca e posibil sa scapam de Cristache ca sa dam peste Almasan!!!
  • Criticul muzical Criticul muzical
    Absolut toți invitații la dialog enumerați acolo sunt depășiți. Unii sunt fost comuniști, alții actual psd-iști iar alții doar ***. Nu poate să iasă nimic bun din dezbaterea aceea. De altfel rezultatul emisiunii este previzibil: faza cu G. Records a fost un experiment... și se revine la selecția națională (asta e bine). Despre sistemul de votare: se va scoate de la naftalină o variantă ce-a mai fost folosită, ignorându-se faptul că a dat chix în trecut. Vinovați pentru eșec: Nimeni!
    Rușine TVR! Demisia Liana Stanciu! Ea este principala vinovată pentru eșecul la Eurovision.
  • Maximilian Luca Maximilian Luca
    Televiziunea Română a pierdut treptat publicul comercial, iar acesta ar putea fi adus înapoi doar cu investiții masive, cu filme noi, unele produse chiar de TVR, cu emisiuni concurs, cu formate internaționale implementate cu mulți oameni talentați, atât tehnicieni cât și artiști.
    Iar TVR nu va avea bani pentru aceste producții!

    Chiar și pentru concursul Eurovision ar trebui gândite două faze:
    - Faza I: Concurs de interpretare. Atât artiști consacrați, cât și tineri artiști trebuie să interpreteze șlagăre cunoscute și eventual creații proprii, pe care artiștii le-au lansat în anii anteriori.
    - Faza II: Concurs de creație. Cei mai buni artiști din etapa anterioară pot merge mai departe împreună cu unul sau mai mulți compozitori. Cele mai bune creații vor fi selectate pentru finala națională!
    Concurentul câștigător trebuie să fie ajutat de o casă de discuri - de cea de care aparține, dacă are deja un contract - în promovarea piesei câștigătoare: creare videoclip, promovare online, difuzări la radiourile contemporane.


    @Steven
    O bună remarcă, ar trebui chemat și Mihai Trăistariu, mai ales că el a apreciat vocea Larisei Giurgiu și i-a acordat și un premiu cu mai mulți ani înainte de acest eveniment.
  • Livia Pila Livia Pila
    În mod normal ar fi trebuit chemați sa dea seama Irina Radu, Doina Gradea, Smaranda Vornicu Shalit, Eduard Dirvariu, Dan Manoliu, Liana Stanciu, Iuliana Marciuc.
  • Adi Adi
    Sa nu-mi spuneți ca Almășan mai lucrează la TVR!
    P.S. Eurovision ăsta nu a fost acum vreo 2 luni?? Sau 3?
  • Steven Steven
    Cum!? Discută fără Traistariu!?

Trimite un comentariu

sus