Skip to main content

Euronews România lansează un podcast despre conflictul din Orientul Mijlociu. Tudor Muşat, moderatorul primei ediţii

 
Euronews România lansează un podcast despre conflictul din Orientul Mijlociu. Tudor Muşat, moderatorul primei ediţii

Televiziunea Euronews România lansează „Warcast - Un podcast despre război”, o producţie ce explică evoluţiile conflictului din Orientul Mijlociu şi impactul acestuia asupra lumii şi asupra României

Publicitate

Noul podcast a debutat deja pe 9 martie şi este difuzat în fiecare luni, la 20:30, pe canalul de YouTube Euronews România. Episoadele vor avea o durată de maximum 30 de minute şi vor aduce discuţii şi analize într-un format conversaţional, accesibil publicului online

Prima ediţie din 9 martie este moderată de jurnaliştii Tudor Muşat şi Alexandra Albu, iar episoadele viitoare pot avea invitaţi sau realizatori diferiţi din echipa Euronews, în funcţie de evoluţiile conflictului şi de temele de actualitate.

„Când ne vom întoarce, peste ani, la momentul 28 februarie 2026, probabil îl vom numi un punct de inflexiune — politic, economic şi militar, poate chiar şi în termeni de etică şi civilizaţie. Dar până să devină o referinţă în manualele de istorie, războiul din Orientul Mijlociu produce deja consecinţe în viaţa noastră de zi cu zi. De aceea cred că merită să facem o radiografie a situaţiei din Iran şi din întreaga regiune: pentru a înţelege de ce o dronă căzută peste o rafinărie din Arabia Saudită poate face ca pâinea să fie mai scumpă în România”, spune jurnalista Alexandra Albu.

Potrivit lui Tudor Muşat, jurnalist Euronews România, Warcast oferă o perspectivă diferită faţă de formatul clasic al emisiunilor TV:

„Warcast urmăreşte şi explică desfăşurarea conflictului din Orientul Mijlociu într-o manieră diferită, dar complementară emisiunilor TV. Este o discuţie relaxată, dar avizată, în care filtrăm, într-un limbaj accesibil, informaţiile esenţiale din ştiri, analize şi interviuri şi le folosim ca punct de plecare pentru discuţia noastră.

În Warcast ne permitem şi lucrurile care, de multe ori, nu încap într-o emisiune TV: îndoieli, ipoteze, conexiuni făcute pe parcursul documentării. Experienţa noastră de jurnalişti devine astfel parte din poveste — explicăm nu doar ce se întâmplă, ci şi cum ajungem să înţelegem aceste evenimente. Practic, îi invităm pe urmăritori să vadă şi cum se construieşte înţelegerea unui conflict atât de complex”.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus