Skip to main content

Tabloidul german Bild renunţă la o parte dintre jurnalişti şi îi va înlocui cu programe de inteligenţă artificială

 
Foto - Pexels
Foto - Pexels

Tabloidul german Bild anunţă că va înlocui o parte dintre jurnalişti cu programe de inteligenţă artificială, cu scopul de a reduce costurile cu 100 de milioane de euro, notează digi24.ro care citează The Guardian.

Publicitate

Ce mesaj au primit angajaţii din partea companiei Axel Springer, cea care deţine ziarul?

„Din păcate ne vom despărţi de colegii ale căror sarcini în lumea digitală pot fi realizate de inteligenţa artificială sau de procesele automate.

Editorii, angajaţii din tipografii, subeditorii, corectorii şi editorii foto nu vor mai exista ca până acum.”

Mathias Döpfner, directorul ziarului, a anunţat în luna februarie că publicaţia va deveni „o companie media pur digitală”. El a mai spus că programele de inteligenţă artificială precum ChatGPT vor face „jurnalismul independent mai bun decât a fost vreodată sau îl va înlocui.”

Döpfner a mai spus că inteligenţa artificială va fi mai eficientă la „agregarea informaţiei” decât jurnaliştii umani şi a adăugat că doar cei care produc „cel mai bun conţinut original”, precum articole de investigaţie sau de opinie vor mai supravieţui în domeniu.

Ziarul german nu a precizat câţi angajaţi îşi vor pierde slujbele, dar potrivit surselor publicaţiei FAZ, ar fi vorba de aproximativ 200 de oameni. Aceeaşi strategie ar urma să se aplice şi la cotidianul Die Welt, care face parte din acelaşi grup de presă.

Ce publicaţii au folosit inteligenţa artificială?

Men’s Journal şi Cnet au folosit programe de inteligenţă artificială pentru a genera articole. Însă, după ce acestea au fost verificate de editori umani, s-a constatat că peste jumătate din ele aveau greşeli şi trebuiau să fie corectate.

Alte publicaţii precum Daily Mirror şi Daily Express au anunţat că analizează folosirea unor astfel de programe, în timp ce platforma americană BuzzFeed a anunţat anul acesta că va folosi inteligenţa artificială pentru a „îmbunătăţi” conţinutul şi chestionarele online.
 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus