Skip to main content

ANCHETĂ GSP: Ministerul Tineretului şi Sportului a cumpărat ştiri la Pro TV, Antena 1, Realitatea, MTV şi Antena 3!

 

Prin Ministerul Tineretului şi Sportului condus de Monica Iacob-Ridzi, Guvernul României a cumpărat şi a plătit ştiri şi reportaje editoriale la televiziuni importante, încălcînd Legea Audiovizualului, arată o anchetă amplă a Gazetei Sporturilor.

Publicitate

Contractele pentru organizarea evenimentelor de 2 mai, de Ziua Tineretului, dar şi monitărizările arată că Monica Iacob-Ridzi a cumpărat conţinut, ştiri şi emisiuni, pentru MTS, pentru ea şi pentru Elena Băsescu. Televiziunile unde MTS a cumpărat conţinut editorial prin contract sunt ProTV, Antena 1, Realitatea TV, MTV şi Antena 3, arată ancheta Gazetei sporturilor.

Iată un extras din contracte, publicat de GSP:

gsp-contract

Ancheta ziarului arată că posturile TV au difuzat 76 de ştiri despre 2 mai, 30 de ştiri despre Monica Iacob Ridzi şi 14 ştiri despre Ridzi şi Elena Băsescu.

"40% dintre ştirile cumpărate de MTS au fost despre Monica Iacob-Ridzi, 20% au fost despre Monica Iacob-Ridzi şi Elena Basescu. Ele au fost cumpărate de bani publici şi nu au fost marcate cu publicitate, încălcând legea audiovizualului", a declarat Cătălin Tolontan, aseară, la Realitatea TV. "Este contrabandă de ştiri".

Pe blogul lui Tolontan, AICI, găsiţi ancheta detaliată. Tolontan postează AICI şi câteva din ştirile cumpărate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

scenaAncheta GSP, începută acum câteva zile (pe care o găsiţi detaliată AICI), a arătat că Ministerul Tineretului şi Sportului a încredinţat fără licitaţie 630.000 de euro pentru organizarea evenimentelor dedicate zilei de 2 mai. Nu mai puţin de 75.000 de euro au fost cheltuiţi pentru o scenă, în fapt un podium de lemn.

Artisan Consulting (înfiinţată în aprilie 2006) şi Compania de Publicitate Mark (noiembrie 2008), sunt cele cele două firme cărora MTS le-a încredinţat organizarea evenimentelor legate de “2 Mai-Ziua Tineretului”. Acţionariatul celor două firme este aproape identic: Artisan Consulting (Răzvan Nica-Udaligiu, Marian Georgescu, Bogdan Iacobescu) şi Compania Mark (Răzvan Nica-Udaligiu, Marian Georgescu, Bogdan Iacobescu şi Marius Negrea).

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • ma intreb:

    Cum au luat cei de la vanzari de la TV banii de la doua firme de apartament daca nu-i cunosteau de dinainte?
  • Domnule ''YODA'',

    Abtineţi-vă în a vă mai semna cu acest nume. Este adoua oara trimiteţi mesaje în numele meu. mulţumesc frumos
  • perfect deacord cu ceea ce spune YODA .

    De la o vreme , in "marele" trust Intact sunt tot felul de tensiuni. Ceea ce nu inteleg eu , este de ce GSP face dezvaluirile astea...?

    Oricum , nu ma asteptam la asta din partea Monicai Iacob-Ridzi..
  • Tolontan si ipocrizia Intact

    Dincolo de ce face aceasta doamna ministru care isi merita soarta mi se pare extrem de ciudat ca aproape nimeni nu realizeaza ipocrizia acestui trust de presa Intact in ceea ce priveste problemele de care apoi tot ei se plng.
    Pai daca ctr respective (niste mizerii dealtfel) incalca legea audiovizualului inseamna ca Antena 1 si 3 au incasat bani incorect. Banuiesc ca ministra nu l-a silit pe Felix si ai lui sa semneze din partea Intact contractele iar apoi sa incaseze banii.
    GSP in stilul ultra-ipocrit al lui Tolontan "uita" sa se intrebe de ce tv-unile din propriul trust au semnat si incasat banii. si sa-i traga la raspundere pe cei care au facut-o.
    Ei merg pe distrugerea totala mizand ca cineva o va demite pe Monica si toata lumea va da vina pe ea. Iar Felix va ramane cu banii.
    Sper sa se decl;anseze o ancheta cu mult timp inainte de obligatoria schimbare a acestei domane si cei din trusturile respective care au facut asa ceva sa raspunda in solidar.
    Tolontane, cat mai prostesti Romania cu subterfugiile tale?
    Apropo, cred ca fiind in acelasi trust informatia ca existau ctr ciudate era disponibila acestui ipocrit Tolontan si deci faptul ca acum arunca aceasta petarda nu face decat ca totul sa semene ca cearta intre doi hoti. Dintre care unul are presa iar celalalt un ftoliu de ministru. Si astia sunt zilnic pe tv si ne dau lectii de viata. Sa versi, nu alta!

Trimite un comentariu