Skip to main content

Lazarus, amendă maximă: un miliard de lei pentru show-ul porno de pe Kanal D

 

luis-lazarus-31Amendă record astăzi, la CNA: 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) pentru emisiunea lui Luis Lazarus de pe Kanal D, de luni, în care s-au difuzat filme porno cu Sexy Brăileanca şi Eva Kent. 

Publicitate

Ioan  Onisei, vicepreşedinte CNA, a explicat amenda: "Mi se pare că este foarte grav, întrucât a fost difuzat un film cu caracter porno, anunţat şi de realizator, ceea ce este clar interzis de lege."

"Obscenităţi", "dejecţii" şi "gunoaie" au fost cele mai pronunţate cuvinte în şedinţa de azi a Consiliului Naţional al Audiovizualului. 

Emisiunea a fost condamnată dur de toţi membrii CNA, care nu au "înghiţit" justificarea lui Luis Lazarus: "se face referinţă la persoane din show biz care pretind că sunt ceea ce nu sunt. Am vrut să arătăm cine sunt aceste persoane. Am crezut că, difuzată după miezul nopţii, blurat, nu se încalcă legea.

"Avem de-a face cu o emisiune de înaltă pornografie", a spus Dan Grigore.

Iată câteva extrase din discuţia aprinsă de azi. O dezbatere cu membrii CNA pe alocuri sideraţi şi categorici, pe alocuri dezamăgiţi de gradul la care a ajuns Kanal D:

Dan Grigore:

"Întreaga emisiune abundă în obscenităţi. Este un receptacul de obscenităţi. Din moment ce întreaga emisiune este asumată de realizator ca un bazar porno, nu mai are importanţă că, din când în când, accentele porno se mai atenuează. Având în vedere că în toate analizele semantice ale termenilor, obscenitatea este cel mai apropiată de pornografie, limbajul se înscrie în aceeaşi notă."

"Avem de-a face cu o emisiune de înaltă pornografie. Situaţia general umană ajunge atât de jos, atât de abjhect, încât jigneşte nu o categorie umană, ci întreaga categorie general umană."

"Mi se pare predestinat. Un post TV are chiar în denumire iniţiala a ceea ce s-a promovat în acesastă emisiune. Programul a fost plin de dejecţii."

Christian Mititelu:

"Ştiu că postul Kanal D are acţionari din Turcia. Dacă acest canal se foloseşte de România ca de o groapă în care să verse toate gunoaiele, atunci discuţia trebuie să se poarte în alt fel. Se încalcă grav demnitatea umană!"

"Sunt două aspecte. Unul legat de imagini, altul de comentariile din studio. E o sfidare adusă în general fiinţei umane, în sensul în care aceasta se deosebeşte de animale."

Grigore Zanc:

"Spuneţi că aţi vrut să arătaţi această tendiţă care face vedete din toate ştoarfele, ca să folosesc un alt limbaj. Dacă asta aţi fi vrut să arătaţi, era ok. Din păcate, vâzând ce a ieşit, a fost compromisă această idee."

Attila Sasz:

"Ce s-a discutat în studio depăşeşte mult şi ceea ce era in imagini. E chiar mult mai grav. Dacă doreaţi să daţi o lecţie, nu o făceaţi cu Nikita şi Sexy Brăileanca în studio."

Ioan Onisei:

"Am observat că sunteţi într-o polemică cu Dan Diaconescu. Nu mă interesează. Dacă spuneţi că aţi făcut această emisiune pentru a le demonstra profilul moral, de ce aţi invitat persoane cu un profil moral la fel de discutabil?"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Da, sub orice critica acest individ, sper numai ca dupa despartirea de Kanal D, sa i se piarda urma. Un antipatic mai mare ca acest Lazarus mai rar!!!
  • Lazarus asta e un tip care se crede jurnalist dar nu este decat o copie destul de nereusita a lui dan diaconescu.ati vazut ca si vorbeste ca el.emisiunea lui este mizerabila,abjecta.nu stiu cum naiba spun astia de la kanal d ca atrag publicitate.ce client si-ar face reclama in asemenea emisiune.urmarita de persoane indoielnice.sa faca la ei in turcia asa ceva .cred ca a doua zi ar fi in piata publica,agatati de stalpi .kanal d=mizerie ordinara,prezentatori sub orice limita umana si filme de mana a 15-a
  • de ce nu postezi filmuletele?
    ca sa intelegem despre ce este vorba...
    sa macar unele asemanatoare.
    o sa faca bine traficului.
  • Canal D este o televiziune ceva mai noua. Curvele au fost lansate si promovate,de televiziuni cu state vechi sub ochii ingaduitori ai CNA,desi societatea civila si presa au tras semnalul de alarma,dar banii si ratingul sunt mai importane decat
    sfidarea adusă fiinţei umane.Insfarsit CNA s-a trezit au gasit si ei o victima,dar adevaratii vinovati au scapat si de data asta.Stiti ca in fabule.Iepurele este totdeauna vinovat.Felicitari CNA.
  • Dejectii umane precum acest specimen de la "canal Degeaba" care-si revarsa umorile fetide, pline de frustrari, pe ecranele din RO (camera de garda de la Obregia il cauta cu gipiesu') exista pe mai toate posturile tv din RO (nu va faceti ca n-ati observat, ca va creste nasu'!!). Nu tabariti pe CNA, atita vreme cit acesti mutanti sint monstri nascuti de MASSMEDIA dn Romania (ZIARE, TV, RADIO, INTERNET), CONSUMATORII de MASSMEDIA din Romania, mediul socio-politic din Romania. Daca va simtiti in stare, dati cu piatra... (Doamne-ajuta!)
  • Domnii de la CNA vorbesc de parca le-ar fi vazut pe nikita si sexy braileanca pentru prima data la emisiunea lui lazarus.Postul Kanal D e vulgar, dar personajele de mai sus si-au facut debutul la ant 1,pro tv sai otv.
  • Mă întrebam de ce urca asa de intens , Kanal D în ierarhia retingurilor.Si nu gaseam un raspuns ,pentru că nu prea urmaresc postul asta.Acum am aflat şi eu.
    Cât despre amenzi...la mai mari.
  • Kanal D este un post TV ceva mai infect ca OTV, cu emisiuni ce tintesc spre un targhet muuult sub cel al lui Dan Diaconesc, iar ca sa faci din kanal D o arma de razbunare impotriva tatalui ( adica a lui Diacpnescu) mi se pare absolut penibil
  • am inteles ca lazarus are zilele numarate la kanal D asa ca vom scapa de emisiunile lui de toata jena

Trimite un comentariu