Skip to main content

Revista presei media - 18 februarie

 

bobby-paunescu-evz2Bobby Păunescu, actionar majoritar la compania care a achiziționat recent Evenimentul Zilei și Capital, estimează că în următorii doi ani nu va renunța la varianta tipărită, dar că va transforma cele două titluri în furnizori de conținut multimedia, a declarat omul de afaceri într-o discuție cu cititorii HotNews.

Publicitate

Iată ce a mai declarat noul propietar al EVZ:

  • Serviciile pe care Ringier le oferă mai departe sunt servicii de tipar, de distribuţie, de vânzări, etc.
  • Vom încheia tranzacţia cu VoxNews, deci vom deveni proprietari, deocamdată avem doar un contract de management, vom avea două staţii TV, trei ziare zilnice, un săptămânal, participare online. Sper că în următoarele două saptămâni să achiziţionăm VoxNews, trebuie să urgentăm achiziţionarea postului.
  • Suntem în discuții să achiziționam și un post de radio. În cazul în care nu vom reuși vom încerca să obținem (licența) un post de radio.

Bobby Paunescu: Mogul de stepa? Mogul de munte? Noi suntem moguli asa, mai regionali

mihaela-radulescu-38După succesul ediţiilor speciale de 1 Decembrie şi de Crăciun, Mihaela Rădulescu se întoarce: joi, 18 februarie, realizatoarea TV vine la Antena 1 cu o nouă emisiune-ediţie specială: "Viaţa în mov". Sub motto-ul "Ai scăpat de orice of, dacă trăieşti viaţa-n mov", emisiunea Mihaelei Rădulescu se va difuza în direct, joi, de la ora 20:30, şi în reluare vineri, 19 februarie, de la ora 14:15, la Antena 1, informează Jurnalul Naţional.
Mihaela Rădulescu, show mov la Antena 1

Andrew Robertson, CEO al BBDO Worldwide, a declarat pentru Financiarul că, pe fondul crizei economice și im­pli­cit al peisajului media aflat în schimbare, comunicatorii ar trebui să acor­de o importanță crescută mediului digital și new media. În privinta obiectivelor pe ter­men mediu ale BBDO pentru piata ro­mâ­nească, Andrew Robertson sustine că in­­tentionează să câştige mai mult de 50 de procente din pitch-urile din România. "Estimez că pia­ta bunurilor de larg consum se va re­dresa mai rapid în comparatie cu in­dus­tria auto",  a declarat Andrew Robertson.
„ Piaţa bunurilor de larg consum se va redresa mai rapid în comparaţie cu industria auto ”

Patronatul Presei Române (PPR) şi Patronatul Presei din România - Romedia au cerut urgentarea renegocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru ramura mass-media, informează Mediafax și Adevărul.

Sindicatul Jurnaliştilor din Societatea Română de Televiziune a solicitat modificarea Legii de organizare şi funcţionare a acestei instituţii, motivând că este singura metodă care poate conduce la creşterea standardelor profesionale la TVR şi poate asigura îndeplinirea rolului de serviciu public - informează HotNews, care citează Radio România Actualităţi.
Sindicalistii din TVR cer modificarea Legii de organizare si functionare a institutiei

andi-moisescu-4Andi Moisescu dă startul celui de-al unsprezecelea sezon al emisiunii Apropo TV, duminică, 28 februarie, de la ora 13.05, la Pro TV. Vedeta va intra „în pas cu moda” şi va încerca să afle misterele flacării violet şi mecanismele impactului ei asupra mentalului colectiv. De asemenea, va lua la rost, în emisiune, cele mai năstruşnice taxe şi va prezenta cele mai „terorizante” spoturi publicitare, notează Evenimentul zilei.
SEZON NOU. La emisiunea „Apropo TV”, se va reaprinde flacăra violet.

Tinerii sunt mai dispuşi să plătească pentru conţinutul online, comparativ cu persoanele mai în vârstă, potrivit unui studiu Nielsen la care au participat respondenţi din 52 de ţări. Potrivit rezultatelor cercetării, la care au participat 27.000 de persoane, tinerii văd conţinutul online ca pe o necesitate, indiferent de platforma de provenienţă, aşa că valoarea acestuia nu este, pentru ei, sub nivelul celei pe care o are conţinutul TV, informează Mediafax, care citează The Guardian.
Tinerii sunt mai dispuşi să plătească pentru conţinut online

Grupul Publicis afişează venituri de 1,268 milioane de euro în trimestru patru din 2009, în scădere cu 7,6% faţă de 1,373 mili­oa­ne de euro cât înregistra în aceeaşi perioadă din 2008, in­formează Financiarul și Wall-Street.

70% dintre directorii de marketing din Europa Centrală şi de Est care au participat la un studiu conceput de reţeaua de comunicare globală JWT, susţin că intenţionează să utilizeze canalele netradiţionale pentru promovare, ceea ce arată că reducerea bugetelor pe termen scurt nu a fost singura soluţie dictată de criza economică, notează Daily Business și site-ul IAA.

Al 42-lea Congres Mondial IAA va avea loc în acest an, în perioada 12 – 14 mai în Moscova și se va concentra în jurul temei „Schimbare: Consecinţe”. Congresul va strânge profesionişti din marketing, comunicare şi publicitate, oferindu-le cele mai proaspete moduri de a gândi cu privire la viitorul industriei, informează IAA.
Moscova va fi gazda celui de-al 42-lea Congres Mondial IAA

ADVICE Students organizează conferinţele pe teme publicitare AdRev, destinate studenţilor interesaţi de domeniul comunicării, anuntă IAA. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a cinci zile, de pe 1 până pe 5 martie, de la ora 17:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, Galeriile ArtExpo. Mai multe detalii puteti găsi aici.
ADVICE Students se pregăteşte pentru a cincea ediţie „AdRev”

Comisia pentru studierea arhivelor comuniste din Bulgaria a prezentat miercuri o nouă listă cu jurnalişti de top şi patroni de presă care au fost agenţi sau colaboratori ai serviciului secret în timpul fostului regim comunist din această ţară, relatează HotNews și Evenimentul Zilei, care citează agenţia bulgară Novinite.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu