Skip to main content

Revista presei media - 18 martie

 

Tribunalul Bucureşti a admis, în şedinţa din 16 martie, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii Caţavencu SA, depusă pe 11 martie, şi permite, conform sentinţei, păstrarea dreptului de administrare a societăţii sub supravegherea administratorului judiciar, scrie Mediafax.
Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a Caţavencu SA

Publicitate

Adevărul a renunţat, după doi ani, la suplimentul Expert Imobiliar. Ultimul număr a apărut ieri, scrie Money.ro. "Suplimentul Expert Imobiliar nu se justifica din punct de vedere editorial şi nici finaciar. Piaţa imobiliară este foarte jos şi nu există perspective de revenire în viitorul apropiat. Vom reconsidera apariţia lui atunci când piaţa de real estate se va mişca", a declarat Adrian Halpert, directorul editorial al Adevărul Holding.
Patriciu a închis Expert Imobiliar, suplimentul de real estate al ziarului Adevărul

Investiţiile în piaţa media locală vor atinge valori cuprinse între 300 şi 350 de milioane de euro anul acesta, în scădere cu 8-14% faţă de 2009, când s-au ridicat la 350 de milioane, au estimat pentru DailyBusiness.ro reprezentanţii Omnicom Media Group (OMG) România.
OMG România: Investiţiile în piaţă media locală ar putea scădea cu până la 14% în 2010

valentin-stan1Valentin Stan va realiza, începând de mâine, ora 22:00, la Antena 3, emisiunea Conexiuni, notează Jurnalul Național. Emisiunea va aborda "teme legate de prezenţa României în dinamica internaţională sau dezvoltări externe semnificative pentru noi, fără ca aceste teme să fie obligatoriu legate de evenimente la zi. Va avea o geometrie variabilă, realizând conexiuni între teme de interes pentru viaţa politică internă şi exprimarea României pe plan internaţional", dezvăluie Valentin Stan.
Antena 3: Conexiuni cu Stan

andrei-gheorghe-panama5Andrei Gheorghe a declarat la videochatul Realitatea.net, că în perioada în care a lucrat la Ministerul Finanţelor a demarat un proiect prin care dorea să compare activitatea unor instituţii de presă publice, cu cea a unor televiziuni sau agenţii de presă private, scrie Money.ro.

"Presa are un singur rost: să facă bani pentru patroni, este o întreprindere financiară", crede Andrei Gheorghe. "La Ministerul Finanţelor am demarat un proiect interesant: Haideţi să analizăm performanţa Agerpress-ului, Radiodifuziunii şi TVR-ului şi să comparăm cu Mediafaxul, Pro-ul, benchmarkurile", a spus fostul consilier al ministrului Sebastian Vlădescu.
Andrei Gheorghe: TVR a fost lăsată să moară în pasta ei

andraDaniel Buzdugan şi Monica Columbeanu sunt primii invitaţi care au acceptat rolul de dădacă la Singur cu vedeta, un show care începe luni, 22 martie, la Antena 1, scrie Jurnalul Național. La invitaţia Andrei Măruţă, gazda emisiunii, Moni şi Buzdugan au avut grijă de trei copii pentru câte o zi.

Andra: "Vom aduce vedete pe care nimeni nu şi le-ar imagina în ipostaza de dădacă. Neputinţa lor în fata micului duşman încăpăţânat va face deliciul publicului şi va conduce la situaţii cu adevărat amuzante".
Dădaca Moni

Outdoor-ul ar putea scapa în curând de frustrarea sa existențială: lipsa datelor de monitorizare a eficienței panourilor. Compania românească Romsecurity Systems a introdus pe piața locală un soft care, prin analizarea unor imagini video, identifică sexul, vârsta sau timpul pe care îl petrece o persoană îndreptată cu privirea într-un anumit unghi, scrie Daily Business. Prețul instalării unei camere de luat vederi precum și a licenței pentru softul ce analizează informațiile variază între 2.000 și 3.000 euro/locație.
Zambește! O camera de luat vederi îți citește sexul, vârsta și traiectoria privirii

matinal-b1Irene Pîrvu şi Alexandru Conovaru, moderatorii emisiunii matinale de la B1, vorbesc în Evenimentul zilei despre emisiunea 710, pe care o fac de trei ani.

Alexandru Conovaru: "Am ajuns a treia emisiune de pe piaţă, din punct de vedere a audienţei, pentru că nu poţi să te compari ca trust cu Pro TV-ul sau cu Antena. Ei au audienţa lor, care este foarte clară, noi nici nu ne batem cu cineva, doar ne bucurăm că lumea ne urmăreşte".
„Facem şi faţă, facem şi spate concurenţei”

Şapte mărci care au în structura lor cuvintele "Caţavencu" sau "kamikaze" - denumirea sub care a fost lansată, miercuri, revista Kamikaze, realizată de mai mulţi jurnalişti care au părăsit Academia Caţavencu - sunt în curs de analiză la OSIM, titular al acestora fiind Sabina Adriana Fetter. Solicitările pentru înregistrarea mărcilor "KAMIKAZE", "Caţavencu nou ", "Revista Kamikaze", "ekamikaze.ro", "Caţavencu nou Kamikaze ", "catavencukamikaze.ro" şi "revistakamikaze.ro" au fost depuse la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) în 8 martie 2010, relatează Mediafax.
OSIM analizează, pentru înregistrare, 7 mărci care conţin cuvintele "kamikaze" şi "Caţavencu"

logo-effieÎncepând din 24 martie şi până pe 26 mai 2010 se desfăşoară perioada de înscrieri pentru cea de-a şaptea ediţie a festivalului Effie. Perioada de înscrieri va cuprinde trei etape, fiecare cu taxe diferite de participare: prima etapă va fi cuprinsă între 24 martie - 9 aprilie, cea de-a doua între 10 - 30 aprilie, iar deadline-ul final va fi pe 26 mai 2010. Procesul de jurizare a cazurilor înscrise în competiţie se va desfăşura pe 7 şi 8 iunie 2010, iar Gala de Premiere va avea loc pe 10 iunie 2010, notează Wall-Street, IAA.ro și Daily Business.

Chartered Institute of Marketing (CIM) din Marea Britanie, instituţie care rivalizează cu şcoli de afaceri de top precum London Business School sau Harvard, oferă cursuri şi în România, prin intermediul companiei de training The ExP Group, notează Wall-Street. Calificarea CIM este echivalentă unui MBA, dar puternic specializată pe marketing. Procesul implică 15 examene şi lucrări de sinteză, care pot fi parcurse în medie în trei, patru ani. Costul unui program este de circa 15.000 euro, incluzând taxele de evaluare şi manuale. La program se poate înscrie oricine a absolvit o facultate, indiferent de profil, însă în funcţie de background-ul profesional va fi încadrat la un anumit nivel.
Marketerii pot obţine de acum şi în România calificarea Chartered Institute of Marketing

318 lucrări au fost înscrise în competiţia de anul acesta a festivalului de publicitate Adprint, agenţiile participante plătind o taxa de 95 de euro pentru fiecare lucrare înscrisă în competiţie, conform regulamentului festivalului. Înscrierile pentru cea de-a 11a ediţie a festivalului AdPrint s-au încheiat săptămâna trecută, relatează Daily Business.
Festivalul Adprint 2010: Încasări de 30.000 euro din taxa de înscriere

La 5 ani de la momentul deschiderii unei reprezentanțe Cannes Lions in România, The Alternative School for Creative Thinking, platforma sa educațională destinată junior-seniorilor, anunță deschiderea înscrierilor pentru semestrul Cannes 2010. Deadline-ul înscrierilor este 1 aprilie, informează IAA.ro.
Alternative School anunţă înscrieri pentru semestrul Cannes

Gigantul online Google crede că bugetele acordate de companii pentru reclamele pe telefoane mobile le vor depăşi pe cele prezente în PC-uri datorită popularităţii în creştere a telefoanelor inteligenţe, scrie Wall-Street, care citează iMedia Connection.
Google: Reclamele mobile vor fi mai profitabile decât cele de tip desktop

Reţeaua de socializare Facebook a surclasat, pentru prima oară, timp de o săptămână, Google, în Statele Unite ale Americii, devenind site-ul cu cei mai mulţi utilizatori, în a doua săptămână din luna martie a acestui an, potrivit unui raport HitWise, notează Mediafax și Money.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu