Skip to main content

Campanie antidiscriminare cu mesaje şocante

 

Publicitate

Când voi fi mare o să mă fac ciorditor. Acesta este textul care apare în dreptul unei fotografii cu un copil rom pe mai multe panouri din ţară. Este o campanie antidiscriminare cu un mesaj îndrăzneţ ce a început să ruleze în România, sub numele “Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze”, organizată de ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei.

Detalii despre campanie, în continuare:

Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, pentru Paginademedia.ro:

Este o campanie care se adresează nonromilor, majorităţii publicului. Campania încearcă să-i pună pe români în faţa efectelor pe care le are percepţia stereotipă negativă faţă de romi. Pentru că dacă eu privesc acest copil ca pe un cuţitar rom, şansele acelui copil sunt în mod real limitate”, explică .

Propaganda este agenţia care a fost selectată, în urma unei licitaţii, pentru a se ocupa de campanie. Bugetul ce include creaţie, producţie publicitară, media şi evenimente este de maximum 180.000 de euro. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European şi face parte dintr-un program ce vizează acordarea de burse pentru tinerii romi ce visează să ajungă doctori.

Campania are şi o componentă de evenimente speciale. Luna trecută au fost instalate în zone importante din Bucureşti, Iaşi şi Cluj nişte studiouri lângă care au fost lăsaţi să se joace câţiva copii romi. Trecătorii au fost întrebaţi ce cred ei că vor ajunge acei copii. Răspunsurile, în filmul de mai jos.

Campania va avea şi spoturi TV şi radio, ce vor fi lansate în următoarele săptămâni.

Detalii despre campanie

  • Mesajul campaniei Copiii romi visează ce-i lăsăm noi să viseze a plecat de la o constatare generală: dacă majoritatea oamenilor văd în tine un rebut, şansele tale de a depăşi această condiţie sunt limitate. Percepţia socială are o contribuţie importantă la destinul profesional al oamenilor.
  • Programul Profesionişti romi în domeniul medical are misiunea de a combate prejudecăţile despre persoanele de etnie romă, îndoiala cu privire la capacitatea acestora de a învăţa.
    • Campania este dezvoltată şi implementată în cadrul proiectului O generaţie de specialişti romi în domeniul medical, implementat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei în parteneriat cu Fundaţia Roma Education Fund Romania, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN şi Open Society Institute şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Investeşte în oameni!

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cris cris
    originala ideea pt 180.000
  • BM BM
    daca nu au cei 7 ani de acasa, degeaba ne batem capul cu fel si fel de proiecte sa-i integram in societate

Trimite un comentariu

sus