Skip to main content

La noi moare, la ei prosperă. Presa japoneză sfidează criza. Cum se luptă ziarele pentru încrederea cititorilor

 

Vânzările ziarelor din Japonia au fost afectate în ultimul an doar de dezastrul natural, care a afectat lovit ţara, şi nicidecum de criza financiară sau de evoluţia tehnologică.

Publicitate

Potrivit cifrelor World Association of Newspapers, 92% din populaţia Japonia citeşte presa. Pentru că, explică specialiştii, japonezii au încredere în presă, iar ziariştii scriu şi pe pereţi, la propriu, dacă e nevoie.

Nu e de mirare că în ţara asiatică se află trei dintre cele mai vândute cotidiene de pe planetă.

Pentru România, după cum veţi vedea, cifrele sunt de domeniul SF:Cotidianul cu cele mai mari vânzări din Japonia şi din lume este Yomiuri Shimbun. Publicaţia distribuie zilnic în medie 13,5 milioane de exemplare, ediţia de dimineaţă şi de seară cumulate, potrivit unei analize AFP. Cotidianul are vânzări mai mari decât toate ziarele din Marea Britanie la un loc. Conform AFP, care citează Asociaţia Publisherilor şi a Editorilor, în Japonia au fost vândute în 2011 zilnic, în medie, 48,3 milioane de copii.

Vânzările cotidienelor din ţara soarelui răsare sunt extrem de mari într-o lume în care printul supravieţuieşte cu greu. În cealaltă parte a planetei, în Statele Unite, ziarele sunt închis pe capete şi alte câteva nume mari (San Francisco Chronicle şi Boston Globe) au probleme financiare grave.

Cum se explică succesul?

Ziarele beneficiază de o mare încredere a publicului. Majoritatea tinerilor iau informaţii de pe internet, însă sursele sunt ziarele. În situaţia aceasta, nu cred că ziarele vor dispărea”, a declarat Mitsushi Akao, lector în jurnalism la Universitatea Meiji.

Pe lângă aceasta, atuul Japoniei este modelul de business, diferit faţă de alte ţări. Mai precis, industria de print se bazează pe sistemul de distribuţia direct acasă la cititori. În plus, ziarele încearcă din răsputeri să menţină încrederea publicului. Mai ales ziarele locale care încearcă să păstreze o strânsă legătură cu cititorii. Datorită acestei conexiuni, după cutremurul şi inundaţiile care au lovit Japonia anul trecut, japonezii din zonele afectate s-au îngrămădit să citească ziarele.

Când tsunamiul a lovit nord-estul Japoniei, în luna martie anul trecut, tipografia ziarului local Ishinomaki Hibi Shimbun a fost şi ea inundată. Cotidianul s-a trezit în faţa unuia dintre cele mai importante evenimente din istorie, dar fără să aibă vreo modalitate de a tipări. Prin urmare, jurnaliştii s-au  apucat să-şi scrie articolele de mână pe hârtii uriaşe de mărimea unor postere. Acesta este exemplul perfect al legăturii create între ziar şi cititorii lui.

M-am întâlnit cu jurnaliştii chiar în noaptea tragediei şi am discutat ce să facem. Am considerat cu toţii că orice ziar local şi-ar pierde scopul dacă ar fi refuzat să-şi facă treaba într-un moment în care comunitatea este în criză”, a explicat Hiroyuki Takeuchi, redactor-şef la publicaţia Ishinomaki.

Jurnaliştii au luat hârtie şi creion şi s-au apucat să scrie pentru publicul lor: situaţia fiecărei zone, programele pentru raţie şi informaţii medicale. Şi pentru că liniile de distribuţie erau de asemenea distruse, reporterii au mers până la centrele de evacuare, unde se refugiaseră victimele tsunamiului, şi au prins în perete ziarul lor.

Yukie Yamada (44 de ani), unul dintre supravieţuitorii dezastrului: „Toţi oamenii din adăpost se îngrămădeau în fiecare zi lângă peretele pe care se afla ziarul şi citeau fiecare articol. Ziarul ne-a oferit exact ce aveam nevoie să ştim”.

Ziarele au fost distribuite în acest fel timp de şase zile, până când liniile de electricitate au început să funcţioneze, când junaliştii au început să printeze publicaţia la o imprimantă de birou.

Ziarul nostru a fost publicat de către victime pentru victime. Orice s-ar întîmpla, noi trebuie să ne informăm comunitatea. Aceasta este misiunea unui cotidian lovit de un dezastru natural”, a închiat Hiroyuki Takeuchi.

Sursa foto: JapnTimes.co.uk

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • aurel aurel
    am stat doi ani si jumatate in Tokyo. acum sase ani am vizitat redactia Yomiuri Shimbun. stiu foarte bine ce vorbesc.
  • lol lol
    Exista niste indoieli cu privire la cifrele de difuzare a presei japoneze. Cel putin asa scrie lista celor mai vandute ziare din lume de pe Wikipedia. Mai e si specificul japonez: in Romania nici benzile desenate nu sunt de mare succes, nici beizbolul, nici hentaiul.
  • costel costel
    Sigur in Japonia ziaristii isi respecta meseria si informeaza corect cititorii.Cind in Romania mass-media o sa fie echidistanta s-ar putea ca cetatenii sa revina si sa cumpere din nou ziare.Dar pina atunci cred ca toata presa o sa ajunga in faliment.
  • hori hori
    Eu stau in Tokyo de 4 luni (sunt cu o bursa la master) si vad in tren tot timpul oameni cu ziarul in mana, citind. Si asta se intampla pentru ca Japonezii sunt conservatori. Citesc ziarul pentru ca sunt invatati cu el si li se pare o prostie sa citeasca news letter-e (stiu asta de la japonezii cu care intru in contac zi de zi). Si da, citesc reviste de manga, benzi desenate, de la cel mai mic, pana la oameni in toata firea. Si zi de zi sunt reportaje despre coruptie la tv si exista ziare si televiziuni care tin cu puterea si altele care tin cu opozitia, asa cum exista si facultati de studii politice ce isi declara pe fata afilierea politica. Asa ca daca nu cunosteti despre ce vorbiti, e mai bine sa taceti, ca va faceti de ras :D
  • aurel aurel
    iulia, sincer iti spun, habar nu aveti cum se face presa in japonia. cate scandaluri legate de coruptie au, cat de false sunt informatiile date, cum nu exista stiri negative etc.
    da, japonezii citesc presa, la cati oameni merg cu transportul in comun este normal. dar ziarele nu sunt ca la noi, sunt structurate altfel. cultura in sine este diferita, ei au ramas si cu reviste si romane intregi de manga. care toate sunt foarte ieftine, lumea citeste ziarul cumparat si il lasa in metrou, de ex.
  • aidan aidan
    oamenii aia sunt altfel. ma intreb daca si ziaristii lor sunt impartiti.unii cu puterea,altii cu opozitia si altii relativ neinregimentati.ma mai intreb si daca datele unora difera, ca la noi, de ale altora? sunt ziare japoneze in care un ziar tipareste un numar de victime si celalalt ziar alt numar? ca la noi, numai ieri pentru cei ai guvernului erau pe strada 1.500 manifestanti in timp ce la opozitie erau cu miile, chiar 20.000.adevarul fiind la mijloc, 7.500-8.ooo plus cei fara legaturi cu niciun partid.poate de asta merge presa atat de bine in japonia, pentru ca e corecta si nu face jocul nimanui decat al realitatii.ca sa-mi fac o parere trebuie sa citesc un ziar al opozitiei, unul al puterii si un blog, doua in care am incredere, sa ma uit pe un post tv al puterii, pe unul al opozitiei si cam atat pentru ca post tv neinregimentat politic nu avem in romania

Trimite un comentariu

sus