Skip to main content

Lowe lansează o agenţie de mobile marketing

 

Grupul Lowe lansează agenţia de mobile marketing Mobile Works, iar Alex Putineanu a fost numit managing director al companiei.

Publicitate

Decizia de a lansa o nouă companie vine în contextul în care piaţa locală de mobile marketing este într-o continuă expansiune, numărul smartphone-urilor fiind în creştere, iar ratele de utilizare ale mobisite-urilor şi ale aplicaţiilor mobile sunt tot mai ridicate”, se arată într-un comunicat al Lowe.

Mobile Works completează mixul de specializări ale Lowe, care acoperă acum prin agenţiile din grup întregul spectrul de servicii de marketing şi comunicare (creaţie – Lowe& Partners, BTL – Lowe Vibe, Media - Initiative şi Brand Connection, relaţii publice - GolinHarris, digital – HyperActive).

Cine este Alex Putineanu?

  • Alex Putineanu are un Bachelor of Arts în Management International de la Webster University din Viena. Începând cu 2007 el s-a specializat în tehnologie şi metodologii de optimizare la Lenovo EMEA.
  • La jumătatea anului 2008 s-a lansat în antreprenoriat în România în calitate de manager şi cofondator al BEam Mobile Marketing, unde a conceput şi vândut cu success soluţii de SMS marketing & communication.

Cu ce se va ocupa Mobile Works ?

Mobile Works va asigura servicii de strategie, planificare, creaţie şi implementare de campanii integrate de comunicare pe telefonul mobil utilizând serviciile de comunicare ale operatorilor de telefonie mobilă, internetul mobil şi aplicaţii pentru smartphone. Printre tehnologiile folosite se găsesc: Augmented Reality, Coduri QR, Bluetooth, IVR, SMS si MMS.

Agenţia dezvolta deja proiecte pentru clienţi precum Orange, BMW, kika, Stella Artois, Ferrero, Beck's, Bergenbier, Johnson&Johnson sau Farmaciile Dona.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu