Skip to main content

Autoarea falsului interviu cu Mădălina Manole, "spălată" de instanță

 

Publicitate

Autoarea falsului "ultim interviu" cu Mădălina Manole, descoperit în exclusivitate de Paginademedia.ro, a avut câștig în instanță. După ce a fost penalizată de către conducerea Agerpres pentru greșeala jurnalistică făcută, ea a dat în judecată instituția și acum are câștig de cauză.

Ca o ironie, decizia instanței a venit de Ziua presei.

Incredibilul caz al uneia dintre cele mai grave greșeli jurnalistice, în continuare:

3 mai, 2012. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale o declară nevinovată pe Marina Bădulescu, autoarea unui material prezentat drept "ultimul interviu al Mădălinei Manole".

 

Instanţa a anulat ordinul prin care Marina Bădulescu a fost sancţionată cu retrogradare din funcţia de redactor şef şi a obligat conducerea Agerpres să îi plăteasca acesteia despăgubiri reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit funcţiei de redactor şef şi salariul diminuat, precum şi cheltuielile de judecată pentru instanţa de fond şi cea de recurs. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, anunță un comunicat al federației MediaSind.

 

Avocatul apărării pune vina pe seama altor angajați Agepres: "difuzarea de către directorul adjunct, Argentina Traicu, în complicitate cu un alt director adjunct, Angela Ghinea, a unei ştiri în neconcordanţă cu realitatea".

Istoria materialului inventat de Agerpres, o greșeală jurnalistică descoperită de Paginademedia.ro:

Cu o zi înainte de moartea Mădălinei Manole, agenţia Agerpres a publicat un material în care erau compilate declaraţii mai vechi ale artistei şi citate de pe blogul ei. Paginademedia.ro a descoperit făcătura AICI. Colajul a fost făcut de Marina Bădulescu, redactor şef al agenţiei de presă. A doua zi, materialul a fost reluat drept “ultimul interviu acordat Agerpres, cu doar o zi înaintea morţii sale”. Gafa era cu atât mai mare cu cât un “citat” din “ultimul interviu” a fost reluat de toată media și chiar de către anchetatori, care nu-și explicau gestul vedetei: “Sunt o artistă implinită, o mamă şi o femeie fericită“.

În urma dezvăluirii paginademedia.ro, o Comisie de disciplină a decis suspendarea Marinei Bădulescu din funcția de redactor șef și penalizarea cu 15% din salariu, pentru doar două luni. Apoi, Marina Bădulescu a revenit pe poziția de redactor-șef.

De ce a fost penalizată doar pentru două luni?

Pentru că, au explicat membrii comisiei, “Codul muncii prevede pedepse graduale” și că „gradul de gravitate al faptelor Marinei Bădulescu nu este atât de ridicat, astfel încât să presupună desfacerea disciplinară a contractului de muncă”. Conform Codului Muncii însă, suspendarea din funcție se face pentru o perioadă de cel mult 60 de zile.

Reluăm povestea falsului interviu:

Sunt o artistă implinită, o mamă şi o femeie fericită”. Declaraţiile au fost preluate de toate posturile de televiziune şi de către ziare drept ultimele cuvinte pentru presă. Sursa: Agenţia Naţională de Presă Agerpres. O declaraţia este extrem de importantă, întrucât a fost publicată de toată presa cu câteva ore înainte de decesul artistei. Fals!

Cum au stat lucrurile?

Marţi, 13 iulie 2010

Mădălina Manole împlineşte, miercuri, 43 de ani. Agerpres se pregăteşte. “Facem un interviu cu Mădălina Manole”, se decide în redacţie. Sarcina cade pe ziaristul Petronius Craiu. O zi întreagă reporterul încearcă să dea de artistă. Eşec. “Nu mi-a răspuns la telefon”, se justifică Toni în faţa şefilor.

Redactorul-şef Marina Bădulescu găseşte o soluţie salvatoare uluitoare! Băgăm articole de pe blogul ei, declaraţii mai vechi şi-i dăm drumul ! Chiar ea este cea care face operaţia.

Textul apare pe Agerpres. Mădălina Manoledeclară tot felul de lucruri. Niciuna dintre declaraţii nu fusese luată marţi!

Miercuri, 14 iulie 2010

Mădălina Manole se stinge la locuinţa ei din Otopeni. Agerpres se laudă că “Mădălina Manole a acordat Agerpres ultimul interviu, cu doar o zi înaintea morţii sale“. Știrea este publicată cu acordul Argentinei Traicu, director general adjunct al agenției.

Colajul de declarații este preluat masiv de presă. Redacţia Agerpres e în fierbere şi încearcă să acopere gafa monumentală. După-amiază, se găseşte soluţia: materialul cu declaraţii este modificat. Dispare referirea la “ultimul interviu“, iar Mădălina Manole “a declarat”, pur şi simplu, fără să ştim când.

 

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu