Skip to main content

24 Iulie. Ce averi au membrii CNA. Mașina lui Victor Ciutacu, vandalizată

 

Publicitate

VIAȚĂ DE MEMBRU CNA. Cei mai mulţi membri ai CNA - Constantin Duţu, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Lorand Turos - deţin mai multe clădiri şi terenuri, însă unul dintre ei, Mircea Valeriu Deacă, pare că abia reuşeşte să supravieţuiască, potrivit Mediafax.

  • Mircea Valeriu Deacă a avut în ultimul an fiscal venituri nete în valoare totală de doar 5.127 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. Întrebat cum a reuşit să supravieţuiască cu un venit de circa 400 de lei pe lună, Mircea Valeriu Deacă a spus că "aceasta este realitatea". "Asta înseamnă să fii profesor în România. Eşti la limita supravieţuirii. Acesta este adevărul", a spus Mircea Valeriu Deacă.
  • Lorand Turos a avut în ultimul an fiscal venituri de 106.464 de lei, din funcţia de director executiv comercial al Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (pe care a ocupat-o înainte să fie numit membru în CNA, n.r.), şi de 3.731 de lei - indemnizaţie de consilier local (Consiliul Local Satu Mare).
  • Răsvan Popescu a încasat în ultimul an fiscal 55.488 de lei, ca preşedinte al CNA, şi 10.000 lei - drepturi de autor, potrivit declaraţiei sale de avere. El deţine trei apartamente în Bucureşti, dobândite prin cumpărare, în anii 1993, 2003 şi 2010. Răsvan Popescu are o datorie de 118.000 de euro la o persoană fizică. "Creditul" a fost contractat în anul 2010 şi este scadent în 2025
  • Ioan Onisei a avut în ultimul an un venit de 48.916 lei, reprezentând indemnizaţia sa ca vicepreşedinte al CNA.În anul 2012, Ioan Onisei a achiziţionat un apartament de 80 mp, în Cartierul Brâncuşi din Bucureşti, (ANL printr-un credit BRD). Onisei mai deţine un apartament în Piatra Neamţ, dobândit în anul 1991 prin cumpărare de la stat, şi o casă de vacanţă în comuna Girov, realizată în regie proprie.
  • Constantin Duţu a avut în ultimul an fiscal venituri de 48.412 lei ca membru al CNA şi o pensie de 11.904 lei.Constantin Duţu deţine împreună cu soţia sa, Aneta, o casă de locuit cu o suprafaţă de 645 mp, dobândită în 1998 prin cumpărare, şi un apartament cu două camere, de 42 mp, dobândit prin cumpărare în 1994. Cei doi mai deţin un teren intravilan la Breaza, cu o suprafaţă de 1765 mp, dobândit în 1992 prin cumpărare. Duţu deţine şi o colecţie de artă şi cultură dobândită de-a lungul vieţii, în valoare de peste 5.000 de euro.
  • Narcisa Iorga a avut anul trecut un venit de 47.794 de lei ca membru al CNA. Ea şi soţul său, Iorga N. Ion, deţin un apartament de 60 mp în Bucureşti, dobândit în 2007 prin achiziţie. Totodată, Narcisa Iorga deţine o casă de vacanţă, de 70 mp, în comuna Lunca Corbului, judeţul Argeş, dobândită în 1996 (moştenire).

ANALIZĂ: Mai mulţi membri CNA deţin case şi terenuri. Excepţia e Valeriu Deacă, care pare a fi la limita supravieţuirii


CIUTACU, CU MAȘINA VANDALIZATĂ. Jurnalistul Victor Ciutacu, redactor-şef la Jurnalul Naţional, susţine că a fost ameninţat şi că maşina soţiei sale a fost vandalizată, scrie Adevărul.
"Locuiesc de 12 ani aici. Niciodată n-am avut treabă cu vecinii. Maşina stă-n parcarea blocului fără nici o problemă. Cu excepţia inerentelor zgârieturi, n-a păţit nimic special până acum. Azi dimineaţă, însă, pe capacul portbagajului (sau cum s-o numi el) scria apăsat, cu majuscule şi diacritice, BĂTAIE: Nu-s extrem de sperios şi n-o să cad în tentaţia facilă a isteriei de campanie, deşi mi-ar fi uşor. Dar, orice ar fi, n-o las aşa. Chestiile astea, dacă-s făcute cu intenţia de a mă intimida, îmi generează fix reacţia inversă", scrie, pe contul său de Facebok, Victor Ciutacu. El a depus plângere şi aşteaptă răspunsul autorităţilor.
Jurnalistul Victor Ciutacu a primit ameninţări şi şi-a găsit maşina vandalizată


De la industria auto la site-urile de matrimoniale, cu toţii au înţeles ca Facebook nu mai este de mult doar o reţea de socializare, ci un canal important al strategiei de marke¬ting, scrie Adevărul.

„Clienţii văd în Facebook un instrument care lucrează pentru brandul şi pentru businessul lor. Este un canal atractiv pentru branduri deoarece oferă atât o segmentare demografică a audienţei, cât şi una psihografică, comportamentală", spune Loredana Popasav, CEO şi fondator al companie de marketing digital Purple Cat. „Facebook te ajută să interacţionezi cu audienţa fără intermediari şi îţi oferă conectivitate, interactivitate, accesibilitate, vânzare şi comunitate", mai adaugă aceasta.
Brandurile vorbesc pe limba Facebook


BDR ASSOCIATES CAUTĂ AFACERI PESTE HOTARE. Agenția de relații publice BDR Associates Communication Group se orientează tot mai mult pe câștigarea de clienți în țările vecine, pe măsură ce criza politică și economică din România se extinde, a afirmat pentru Wall-Street.ro, Cătălina Stan, președintele și directorul general al companiei.

”Situatia politica influenteaza dramatic sectorul privat, stagnand investitiile, incetinind dezvoltarea economica, influentand negativ calitatatea vietii. Ingrijorarile sunt majore in secotrul privat, cel care reprezinta de fapt inima dezvoltarii unei economii si a unei societati. De aceea noi ne uitam catre alte piete care ne ofera proiecte, pentru ca ne dorim sa evoluam profesional si sa ne dezvoltam, contribuind din pacate la capital de imagine a altor piete, in loc s-o facem in Romania si pentru Romania, cum ar fi firesc”, explica Cătălina Stan, managerul agentiei cu afaceri de circa 1,4 milioane de euro anul trecut.
Stan, BDR Associates: Ne orientam catre alte piete. Criza politica afecteaza dramatic sectorul privat


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @Petrica: Dragul meu, "Tabloidus (sic)" se scrie pentru cei ca tine. Candva, cu putin noroc, vei avea langa tine un Esomar E care iti va explica ce inseamna. Ciudat cum un referendum va muta de pe site-urile de matrimoniale in aceasta zona. Am vesti proaste: aici n-o sa agati nici o unikata (sic again). Hepatita, stiu ca ti se va parea ciudat, e generata de alti factori.
    Hev fan! (probabil e singura chestie pe care o vei intelege)
  • Tabloidus este, cu siguranţă, numele care ţi se potriveşte. Atât te duce mintea odihnită, creieraşul inflamat cât bobul de mazăre şi plat ca patinoarul. Sper să faci hepatită din invidie :) :)
  • A fost Mircea Badea, el face spagatu' la dusmani, bate tot, e sefu' karatelor :). Oricum este un pumn in gura dat democratiei vandalizarea salbatica a unui bun apartinand unui mare jurnalist...
  • imi pare rau ca Dacia parcata in fata locuintei primita de la Primarie(cu chirie, parca, doar e sarac) a fost demoralizata. si eu imi mai gaesc citeodata masina zgiriiata dar niciodata nu fac atita caz...
  • dintre toate, aia cu ciutacu mi se pare cea mai amuzanta :) bine ca nu a scris pe portbagaj NANA LA FUNDULET (fara diacritice). sigur basescu i-a scris pe masina, nici nu se putea altfel...

Trimite un comentariu