Skip to main content

Eșalonarea datoriilor TVR, aprobată de Guvern

 

Publicitate

PROGRAMUL DE REDRESARE AL TVR. Guvernul României a aprobat sâmbătă, 1 septembrie, eșalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale ale SRTv, potrivit unei comunicări trimisă de televiziunea publică.

La următoarea şedinţă, Parlamentul va dezbate extinderea eşalonării datoriilor fiscale ale SRTv de la şase luni, fixată prin Ordonanţa 33/2012, la şapte ani.

TVR a transmis marţi, 28 august 2012, Ministerului Finanţelor Publice, Programul de redresare economică a televiziunii publice, după ce acesta fusese aprobat, în aceeaşi zi, de Consiliul de Administraţie al societătii.

Principalele obiective ale Programului sunt repoziţionarea politicii editoriale şi valorificarea producţiilor difuzate pe canalele prevăzute în legea privind organizarea şi funcţionarea societăţii, adaptarea utilizării resurselor umane şi materiale la constrângerile actuale şi refacerea echilibrului financiar şi organizaţional.

Despre Programul de redresare economică a TVR:

27 iunie 2012 Guvernul României a emis o ordonanţă de urgenţă care solicită Consiliului de Administraţie al SRTv elaborarea, aprobarea şi punerea în aplicare a unui Program de măsuri de redresare economică, care să cuprindă măsuri privind structura organizatorică a societăţii, precum şi restructurările economice şi de personal necesare pentru funcţionarea eficientă a acesteia, în vederea plăţii datoriilor fiscale şi a reeşalonării, prin negociere, a celorlalte datorii.

26 iulie 2012CA al TVR a aprobat constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un raport ce urma să stea la baza Programului de redresare economică a SRTv.
Printre obiectivele grupului de lucru s-au numărat: analizarea schemei organizaţionale actuale; stabilirea unor criterii de optimizare a schemei organizaţionale actuale (în concordanţă cu misiunea televiziunii publice, situaţia financiară, obligativitatea reducerii cheltuielilor şi creşterii veniturilor, reconsiderarea instrumentelor de evaluare a personalului); elaborarea propunerilor de optimizare a schemei organizaţionale actuale; elaborarea propunerilor de modificare a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare; inventarierea problemelor care necesită îmbunătăţiri legislative.

20 august 2012 - Comitetul Director al SRTv a aprobat componenţa echipei de redactare a Programului de redresare economica şi calendarul de lucru al acesteia, astfel încât în şedinţa din 28 august, acesta să poată fi supus analizei şi dezbaterii Consiliului de Administraţie.

28 august 2012, CA al TVR a aprobat Programul de redresare economică a televiziunii publice, care a fost trimis Ministerului de Finanţe şi, spre informare, celor două camere ale Parlamentului României. Programul propune, printre altele, renunțarea la TVR Info și TVR Cultural, după cum paginademedia.ro a anunțat AICIși restructurarea a aproximativ 1.000 de angajați.

Sindicatul SPUSTV i-a invitat pe angajați să facă grevă japoneză în semn de protest față de propunerea conducerii TVR de a renunța la aproape 1.000 de oameni. Detalii AICI.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Este strigator la cer ce face Guv.PONTA.Dupa ce ca iau bani din 3 directii (Abonament,Guvern si Publicitate) mai primesc si REESALONARE de 7 ANI (poate atunci i se face si PARASTASU),sau Maria Sa Guv.PONTA se gandeste sa ELIMINE Ab.RADIO-TV.Propun strangerea de semnaturi pt. ELIMINAREA Ab.RADIO-TV.Eu sunt primul:Manea Marian-Pitesti.

Trimite un comentariu