Skip to main content

Fostul șef interimar al TVR, propus membru CNA în locul lui Constantin Duţu

 

Publicitate

Jurnalistul Radu Călin Cristea este propunerea grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaţilor şi Senat pentru funcţia de membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), potrivit Mediafax.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului analizează, în şedinţa comună de astăzi, o scrisoare din partea liderilor grupurilor parlamentare PNL referitoare la declanşarea procedurilor de numire a unui membru în CNA.

Radu Călin Cristea ar urma să îl înlocuiască în CNA pe Constantin Duţu, al cărui mandat expiră în luna decembrie. În 2006, când a fost numit membru al CNA de Parlament, la propunerea Camerei Deputaţilor, Constantin Duţu a fost susţinut pentru această funcţie de către PRM, partid care nu se mai află în prezent la guvernare.

Radu Călin Cristea este jurnalist, fost corespondent al Radio Europa Liberă, scriitor şi fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române. De asemenea, în acest an, Radu Călin Cristea a condus Televiziunea Română timp de aproape o lună.

Pe 12 iunie, Consiliul de Administraţie al TVR de la momentul respectiv, în frunte cu preşedintele-director general al instituţiei, Alexandru Lăzescu, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. În funcţia de director general interimar al TVR a fost numit atunci Radu Călin Cristea.

Ulterior, Radu Călin Cristea a fost numit redactor-şef interimar al Redacţiei Literatură Arte, din cadrul Direcţiei Editoriale a TVR.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • acest domn, cand au inceput evaluarile in tvr era redactor-sef la cultural si i-a dat calificativul 7 unei colege care, de cand o stiu, are emisiune de 30 min. saptamanal! anul asta lucra la dublu ( anul celebidache)! altele care o freaca de ani de zile dar se gudura frumos au luat 9! sigur ca fata a facut contestatie si a luat 9 dar raul intentionat fusese facut! mesajul era clar: poti sa muncesti ca un sclav, daca nu te guduri, mori! STITI CUM S-A JUSTIFICAT? CA NU-I CUNOSTEA ACTIVITATEA! dar nota mica i-a dat! si n-a patit nimic! un redactor-sef recunoaste ca nu-i cunoaste munca subalternului dar isi PERMITE sa-i dea note din burta lui nesimtita! lucruri de astea se intampla in tvr de ani de zile! pun pariu ca peste tot! un gest de asta manjeste cariera unui om. eu nu mai pot avea incredere in acest cristea! degeaba se pozeaza ca un ganditor! a lovit un om harnic si un profesinist acolo unde il doare cel mai rau! IN MUNCA LUI!
  • Respectivul domn a fost angajat fara concurs in TVR. Tot fara concurs ocupa postul de redactor sef la Redactia Literatura-Arte. Incalca codul de conduita al jurnalistului din TVr scriind comentarii politice pro-USL in Observatorul cultura. Incalca acelasi cocd, de coniventa cu Claudiu Lucaci, fiind prezent in emisiuni de analiza politica unde iar e partinitor, adica e uselist,. Acun isi primeste recompensa suprema pentru textul acela gretos despre guvernul Ponta.

Trimite un comentariu