Skip to main content

Protest spontan la TVR. 500 de angajați au ieșit în curtea instituției

 

Publicitate

Circa 500 de angajaţi ai SRTv s-au adunat luni, în jurul orei 10.00, în curtea instituţiei şi protestează faţă de procesul de concediere colectivă din TVR în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR - SPUS TV au declarat că acţiunea este spontană şi că a fost declanşată în contextul în care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, administraţia Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a afişat pe site-ul intern al instituţiei comisiile care îi vor evalua pe angajaţii TVR în vederea aplicării planului de restructurare.

"Protestăm nu neapărat faţă de aceste comisii, ci vizavi de modul în care a fost concepută această restructurare. Noi avem un proiect de restructurare, dar nu au ţinut cont de el şi nici de punctul nostru de vedere", au spus reprezentanţii SPUS TV.

 Aceştia au precizat că în timpul negocierilor cu administraţia TVR reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în SRTv să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • am citit un articol fenomenal pe timesnewroman care surprinde exact situatia din tvr. il dau mai joc cu copi peist.

    Scandând lozinci anti-concedieri, circa 174.000 de angajati ai televiziunii nationale protestau în aceasta dimineata în curtea institutiei, transmisiunile TVR nefiind însa perturbate, întrucât în studiouri ramasesera peste 800.000 de angajati, dintre care câteva mii chiar efectueaza o activitate în TVR.

    Oamenii, care sunt exasperati de ideea concedierilor colective, preferând unele individuale, sustin ca la protest participa doar o mica parte din angajatii TVR, din cauza vremii nefavorabile.

    "Daca faceam protestul ieri, când era frumos si cald, poate ieseau si colegii TESA si am fi fost 350.000 prezenti aici, în curte", a declarat Decebal Popescu, sef directie management la Sectia Cabluri si Stechere din TVR.

    Sindicatul TVR spera ca la protestul de mâine sa vina si angajatii spargatori de greva, numarul protestatarilor putând atinge 1.000.000.
  • azi 9.10. 2012 am semnat 1500 de angajati o scrisoare pentru parlament. prin urmare am fost in curte 1500 de oameni. pe cuvant de onoare.n-am semnat de doua ori cum voteaza parlamentarii. am fost corecti. si sindicatul nostru a i-a dat in judecata. suntem total de acord ca suntem prea multi dar total impotriva sa plecam noi si sa ramana cei angajati pe blat si fara concurs de catre lazescu.
    @observator- eu nu vreau decat sa nu ma mai confunzi cu hotii. atat! sa nu mai vorbesti la plural. separa personajele. e insuportabil sa fiu confundata cu cei care vor avea dosare penale in viitorul apropiat. in rest, numai de bine.
  • Vad ca si teverista si aidan faceti mare taraboi ca incasati de la mine si de la ceilalti romani care nu se uita la TVR suma de 4 lei.Credeti-ma ca nici nu mai stiam cat mi se ia abuziv dar azi am aflat ca asta este suma.Nu ma deranjeaza valoarea ei ci,dupa cum am mai spus,ma deranjeaza ca MI_O IA ABUZIV STATUL!!!!!!Repet,nu ma uit la tvr! Atunci vine intrebarea:Ce platesc eu ?De ce?Pe niciuna dintre voi nu v-am "auzit"spunand ca veti face meeting cu privire la ecest abuz,mai mult ma invinuiti pe mine ca nu sunt de acord.Nu prea este fair pe aici,ceva pute in continuare a tvr!!!!In trecut m-am referit concret si la alte aspecte din tvr,cele cu care eu nu sunt si nu voi fi de acord niciodata.Faptul ca s-a umplut in ultimii 2 ani aceasta televiziune cu sute de delapidatori(salariati)adusi pe n-v de Culcer(exemplul dat de mine atunci,Adrian Bucur,cu salariul foarte mare,care exista bine merci si in continuare pe post,pentru ca acesta,este acolo cu un scop basescian)Pai oamenii astia ar trebui azvarliti si trimisi acolo de unde au venit,nu voi cei care aveti o angajare cu concurs.DAR VEDETI,NU SE POATE,ca astfel se supara PDL ca face Saftoiu discriminare.Cum sa le dea oamenii afara?Ce daca au fost adusi fara concurs,fara sa se respecte legea.VOI tvr-istii corecti,aici ar trebui sa explodati si sa luati atitudine dar,voi beti in continuare cafeaua impreuna.In cazul asta,stati cu capul la cutie si....CIOCU'MIC!
  • @Observatorul TVR si altora ca el - la ora cind a inceput mitingul erau cei care muncesc, adica monteaza, scriu, fac o emisiune, fac jurnale si au uncit de noapte - regizori si tot personalul tehnic care asigura o emisie (dar nu stii ce e aia). Puturosii vin la 10-11, ca Nitulescu, Zgabercea,Demeter.Ei stau pe scaun si iau cite 12000-1500 pe luna.Demeter Andras ia si de la Radio si de la TVR si pana de curand si de la ICR.Indivizii sint penali - in TVR se intra cu legitimatie sau bon de intrare pentru ca e institutie strategica ,iar ei sunt niste cetateni de pe strada, care stau in birouri, consuma lumina si fac acte false.Nu vorbeste nimeni de cit de mult au furat cei dinainte, dar salariatii trebuie dati afara.De ce? De ce sa platim noi hotiile?? Ca T.Gugiu sa isi plateasca soacra sau sa isi faca filmele?Sau ca astia de acum sa faca acte false si agramate? Elwis nu e director interimar, ca nu e numit de parlament.E un om de pe strada.Ce fce el e uzurpare de functie si fals in acte publice.Curat penal. Va agitati ca platiti 4 lei taxa ,adica sub 400de lei? Cu banii astia mergeti oi o luna la cinema, la meci si la concert?!Stiu ca fiecare leu conteaza si entru voi si pentru noi, dar mai uitati-va si cum fura aia care sint mereu sus.Acolo sint taxele noastre
  • @OBSERVATOR MEDIA TVR- CAND SEFUL TAU FURA, iti convine sa-i platesti tu furaciunile? intelege ca jumatate din angajatii tvr n-au furat niciodata NIMIC! ca ce chestie sa plateasca pentru devalizarile lui tudor giurgiu, alexandru lazescu &dan radu( cu dosar penal la iasi pentru furt!) pentru costurile protejatilor de la ev zilei ai rodicai culcer(lupea, marian, turturica, etc), pentru aranjamentele oneroase si paguboase ale lui horia romanescu si dan radu?ai vazut in presa si salariile astora,cum ai vazut si salariile celor 500 iesiti azi in curte. daca 2000 lei ti se par egali cu 9000, 12000, 15000, inseamna ca esti rau intentionat si nu-mi ramane decat sa-ti doresc sa ai parte de 2000-3000 de roni salariu dupa 30-40 de ani de munca! daca te vei simti lezat, gandeste-te cum ne simtim noi,cei care n-am furat un capat de ata din institutia pradata de sefii nostri! si cand ai in palmares sute poate spre mie de editii de emisiuni nu se poate vorbi de puturosenie! m-am saturat sa fiu confundata cu hotii care au devalizat tvr! nu ma cheama giurgiu, lazescu, radu, romanescu, culcer, hossu-longin,cezar, cazan, dinca, tompea! sunt de sine statatoare si fa bine si nu ma mai pune la gramada cu niste penali! n-am niciun dosar, nici civil nici penal asa cum au( si cu putin noroc vor avea) fostii si actualii mei "bravi" conducatori! m-am saturat sa fiu facut HOT,PUTOARE,INTRETINUT, din 4 lei pe luna taxa tv! cand te apuca datul cu parerea, etic este sa ai niste date despre subiect! sunt un om sarac in comparatie cu orice pitipoanca intretinuta! dar am citit mii de carti, am scris sute de comentarii, am creat de la scenariu pana la produsul finit sute de emisiuni si n-am primit NICIODATA corectii! am facut documentare si mi-am hranit creierul cu fiecare subiect abordat! am cultura generala si pantofii flecuiti! daca mintea ta otravita de ura intelege ce vreau sa spun.ma respecta somitati din stiinta, cultura, inventica, arta,sport si nu pentru ca sunt puturoasa!nu permit nimanui sa ma faca puturoasa! documenteaza-te, observatorule si apoi da-ti cu parerea! si abtine-te de la a jigni! cand ceva e nedrept se intoarce impotriva celui care emite nedreptatea! pana si grosolanul de ciutacu a inteles ca nu toti suntem dupa tiparul hotilor care ne-au reprezentat in fata lumii! de ce sa platesc furtul alora cu painea mea? fereste-te de generalizari! oamenii sunt unici! cand spui puturosi da nume! nu generaliza!
  • 500 de puturosi sau ce? 500 de profesionisti care nu-si mai vad capul de treaba?Hai ca e mai bine sa pregatim un meeting spontan,sa aratam lumii cata grija avem de caldutul nostru loc de munca.Comisiile astea au speriat muncitoru din TVR.
  • Numitii SAFTOIU ELWIS CLAUDIU, ZGABERCEA CFRISTIAN, DEMETER ANDRAS ISTVAN, HOSSU LONGIN LUCIA, NITULESCU CRISTIAN; CORNEA RAICO, RADU IRINA trebuie deferiti si cercetati de justitie. In mod ilegal, fara a mai avea vreo functie (in urma deciziei CCR de desfiintare a CA) au patruns in TVR si au emis acte ilegale. USL si PNL nu au ratat nici aceasta ocazie de a se face de ris.Iar Elwis, cu numele lui caragialesc, sa ne aminteasca tuturor ca suntem in ANUL CARAGIALE.

Trimite un comentariu