Skip to main content

Costin Ştucan a rămas fără emisiune după ce a criticat Steaua

 

stucan

Jurnalistul Costin Ştucan, redactor-şef al ziarului ProSport, a fost suspendat din emisiunea Ora de ProSport, difuzată de Sport.ro, după ce Steaua a ridicat, vineri, acreditările jurnaliştilor din trustul Pro, despre care paginademedia.ro a scris aici.

Peste weekend, cei de la Steaua s-au răzgândit şi au ridicat interdicţia de la Pro TV şi Sport.ro, dar cei de la ProSport au rămas suspendaţi.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Mihai Stoica, managerul Stelei, a anunţat pe Facebook, încă de vineri, „ca o premoniţie”: „Ştucane, o să-mi lipseşti”. Aceeaşi sursă mai precizează că Felix Drăghici, şeful diviziei sport din trustul Pro, i-ar fi transmis lui Ştucan că nu va mai realiza emisiunea începând de luni, timp de 30 de zilei, apoi nu se ştie.

Ştucan a mai avut o problemă şi cu Mitică Dragomir, pe vremea când realiza emisiunea Contraatac la Gazeta Sporturilor. Decebal Rădulescu, invitatul permanent al lui Ştucan, a fost dat afară de pe post după ce l-a criticat în nenumărate rânduri pe Mitică Dragomir. După acest episod, Costin Ştucan a decis să-şi dea demisia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cornel Cornel
    Tot ca o premonitie : "Mihai Stoica,o sa ne lipsesti!"(si sper sa ne lipsesti macar vreo 6 ani, in zeghe)

Trimite un comentariu

sus