Skip to main content

PRESA DE AZI. MM Stoica ține încă prima pagină a ziarelor de sport

 

ziarele de sport cazul mm stoicaMihai Stoica continuă să țină prima pagină a ziarelor de sport, după aproape patru zile de la incidentul din Macedonia în care o echipă ProTV a fost agresată de managerul Stelei.

Publicitate

Gazeta Sporturilor are pe prima pagină un interviu cu MM Stoica în care acesta “acceptă că s-a comportat nedemn, dar nu își cere scuze, pentru că, spune el, ”. Ziarul de sport al grupului Intact titrează pe prima pagină: “Am comis-o, îmi e jenă. Gigi m-a certat din închisoare”.

În interviu “el explică de ce este agresiv cu presa și admite că uneori caută să creeze conflicte. <Greșesc pentru că sunt prea pătimaș, iubesc Steaua prea mult>”.

ProSport, ziar deținut de grupul Pro, tratează subiectul din perspectiva anchetei pe care a deschis-o UEFA pentru incidentul din Macedonia. “Huliganul bagă Steaua în gura UEFA”, este titlul de pe prima pagină din ProSport.

“Din cauza acțiunilor iresponsabile ale așa-zisului manager al Stelei, campioana va fi judecată de forul european, care a deschis o anchetă și pentru că fanii au aprins torțe la Skopje”, scrie ziarul de sport pe prima pagină.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor de azi:

  • Adevărul de Weekend: Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor din lume: Sunt rocker!
  • Evenimentul zilei: Medici cumpărați de companiile de medicamente
  • România liberă: 30 de magistrați? Cât de influentă era rețeaua șpăgii de la Tribunalul București, nu Budapesta
  • Național: Liviu Dragnea cade penal, Gabi Oprea urcă pe val!
  • Click!: Uite-l pe Tăriceanu când zice DA!
  • Libertatea: Tatăl lui Huidu, desfigurat pe viață

Vedeți cu arată primele pagini ale ziarelor, în secțiunea PRESA DE AZI.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu