Skip to main content

3 Septembrie. "Wild Carpathia 2", care promovează România, în premieră, pe Travel Channel

 

wild carpathia 2
Sursa foto: Mediafax

Publicitate

DOCUMENTAR DESPRE ROMÂNIA, PE TRAVEL CHANNEL. Partea a doua a seriei "Wild Carpathia", care promoveză România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, pe 5 septembrie, de la ora 19.00, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat remis Mediafax, partea a doua a seriei "Wild Carpathia" este intitulată "From the Mountains To The Sea" ("De la munţi până la mare", n.r.) şi va avea premiera în Europa, pe Travel Channel, în data de 5 septembrie, de la ora 19.00 (ora României).
Documentarul va fi difuzat în reluare pe Travel Channel, pe 6 septembrie, de la ora 21.00.
În Marea Britanie, partea a doua a seriei "Wild Carpathia" va avea premiera pe 2 septembrie, de la ora 19.00, pe Travel Channel, urmând să fie reluată pe 6 septembrie, de la ora 20.00.
"Wild Carpathia 2", care promovează România, în premieră pe 5 septembrie, pe Travel Channel


MĂRUȚĂ NU SE TEME DE CONCURENȚĂ. Mihai Găinușă l-a luat la întrebări prin telefon ieri dimineață pe Cătălin Măruță, în direct la Kiss FM, în cadrul matinalului Cronica Cârcotașilor, scrie Evenimentul zilei.

„Ți-e frică de Teo?”, a fost una din întrebările puse de Mihai Găinușă. „Eram sigur că o să ajungeți și la întrebarea asta”, a spus invitatul. „Atâta timp cât noi ne vedem de treaba noastră, ne uităm în grădina noastră și ne facem treaba acolo foarte bine, noi credem că o să-i ținem pe oameni alături de noi”, a declarat Cătălin Măruță la Kiss FM.

„Tu te consideri în grupele Ligii Campionilor sau în grupele UEFA League, cu concurența aceasta?”, a mai întrebat Găinușă. „Noi întotdeauna am crezut că jucăm în Champions League, pentru că e un tronson destul de încărcat și întotdeauna am avut impresia că fiecare 'meci' era în Champions League”, a mai adăugat Măruță.
Măruță, despre concurența cu Teo: „Ne uităm în grădina noastră și ne facem treaba acolo foarte bine”


CAMELIA VOICULESCU ȘI SORIN ALEXANDRESCU AU STUDIAT PROBELE ÎMPOTRIVA LOR. Camelia Voiculescu, acţionarul majoritar al trustului Intact şi fata lui Dan Voiculescu, şi directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, au venit ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a li se prezenta mandatul de urmărire penală, scrie Adevărul. Camelia Voiculescu a părăsit sediul DNA după ce a studiat o parte din probele de la dosar.
Camelia Voiculescu a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA pentru complicitate la infracţiunea de şantaj. Anchetatorii susţin că ea ştia de şantajul pe care Sorin Alexandrescu îl făcea la adresa lui Ioan Bendei, director RCS-RDS. Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena Group, este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul companiei RCS-RDS, Ioan Bendei.
UPDATE Scandalul de la Antene. Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu, la DNA pentru a studia probele strânse de procurori împotriva lor


AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE LA PREMIILE SUPERSCRIERI 2013. Fundatia Friends For Friends lansează a treia ediție a competiției Premiile Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea, scrie HotNews.ro. La Premiile Superscrieri sunt invitați să participe toți autorii din presă sau de pe platfome digitale, jurnaliști sau bloggeri, profesioniști sau amatori. Înscrierile sunt deschise până pe data de 30 septembrie și se pot face pe www.ffff.ro - exclusiv pe baza unui formular online. Cei care doresc să se înscrie trebuie să achite o taxă de 10 lei. La aceasta ediție se vor oferi 18 premii care însumează peste 5000 de euro.

Lucrările înscrise la cele cinci categorii de concurs (Reportaj, Eseu, Opinie, Portret și Fotojurnalism și Multimedia) vor fi evaluate de un juriu care se extinde anul acesta la un număr de 15 profesioniști cu experiență în jurnalism și comunicare, din care 14 au confirmat participarea: Vlad Mixich- a doua oară președintele juriului, Ani Sandu, Cristian Movilă, Dan Ducă, Gabriel Dobre, Liviu Iolu, Marta Ușurelu, Melania Medeleanu, Mihnea Măruța, Paul Radu, Tania Radu, Teodor Tița, Vasile Ernu și Vlad Petreanu.
VIDEO Premiile Superscrieri 2013 a€“ peste 5000 de euro cash și recunostere pentru scriitură creativă

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu