Skip to main content

Preţul de pornire pentru licenţele de televiziune digitală va fi de 300.000 euro

 

Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Publicitate

Preţul de pornire pentru fiecare din cele cinci licenţe de televiziune digitală terestră va fi de 300.000 de euro, atribuirea urmând să fie realizată prin procedura de selecţie competitivă de către autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM), conform unei hotărâri adoptate de Guvern citate de Mediafax.

Toate licenţele vor fi acordate pentru o perioadă de 10 ani.

Conform Strategiei elaborate de către Ministerul Societăţii Informaţionale, ANCOM va scoate la licitaţie cinci licenţe (multiplexuri) de televiziune digitală terestră, patru în UHF şi unul în VHF, în standard DVB-T2.

Obligațiile câștigătorilor celor cinci licențe de televiziune digitală

Câştigătorul primei licenţe în UHF va avea obligaţia de a transmite "free to air", în condiţii transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului, mai scrie Mediafax.

De asemenea, această licenţă va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu până la 31 decembrie 2016, fiind singura licenţă din cele 5 disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire.

Pentru celelalte patru licenţe, operatorii vor avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36 de emităţoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor licenţe, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu