Skip to main content

Stelian Tănase: „Am renunţat din grila veche la programele evazioniste”

 

Intalnire presa- TVR_

TVR 1 va fi un post cu precădere de news şi curent-affairs, iar canalul TVR 2 va fi preponderent cultural, a declarat Stelian Tănase, în prima sa conferinţă de presă, de când a fost numit şef interimar al televiziunii publice.

Întâlnirea a fost organizată pentru a anunţa noua grilă de programe a TVR 1 şi TVR 2 şi au participat noile vedete ale posturilor: Ion Cristoiu, Miruna Munteanu, Daniel Apostol, Cornel Nistorescu, Florin Iaru, Mircea Dinescu şi Ion M. Ioniţă . Cât despre celelalte două, TVR 3 şi TVR Info, şeful TVR a declarat că urmează să facă cercetări pentru a fi relansate.

Ce a declarat Stelian Tănase la TVR:

  • „De la apariţia televiziunii private, postul public a făcut greşeala să intre cu acestea în concurenţă. Publicul s-a îndepărtat de TVR dacă nu a găsit aici informaţiile de care avea nevoie. TVR a ajuns din centrul pieţei media, la periferia ei. TVR abordează în 2014 conceptul de televiziune publică”, a declarat şeful TVR. Tot el a precizat de mai multe ori pe parcursul întâlnirii despre faptul că se doreşte urmarea „modelului BBC”.
  • „Doresc personal să fac o televiziune puternică şi independentă. Înţeleg TVR ca o instituţie de pregnanţa Băncii Naţionale, a Bisericii”
  • „Am renunţat din grila veche la programele evazioniste, de mare montare, specifice televiziunilor private. În plus, asemenea programe se văd din abundenţă la televiziunile private, nu era nevoie să le mai facem şi noi”.
  • „Avem cea mai mică sumă pe care o televiziune publică o cheltuieşte pentru programele sale. Pentru canalul unu, suma pentru grilă este sub 25.000 de euro pe săptămână. Pentru canalul doi - toată grila este 15.000 de euro pe săptămână.
  • Stau cu ghidul BBC pe masă, ca o Biblie pentru că mă ajută în diferite situaţii. Nu trebuie făcut nişte emisiuni cenuşii, ci să avem producţii vibrante.

Ion Cristoiu – Am făcut o favoare TVR venind să fac o emisiune despre cărţi. N-a făcut o favoare domnului Stelian Tănase niciununia dintre noi. Emisiunea pe care o fac eu pe TVR 2 se numeşte Om cu carte, nu este o emisiune politică. Este în fiecare marţi de la ora 21.00. Nu sunt amic cu Stelian Tănase, ba chiar ne despart anumite opinii. Este primul director de televiziune care îndrăzneşte să facă ceva.

Miruna Munteanu – Emisiunea pe care am să o fac cu Daniel Apostol va fi o dezbatere polemică. Cred în polemică. Va fi un format pe care din păcate nu-l mai văd la posturile comerciale.

Mircea Dinescu – Se spune că Papa s-a trezit într-o zi cu bătrân la cancelarie. Bătrânul îi spune: „Domnule, ştiţi, provin dintr-o veche familie de negustori evrei şi vin cu o problemă. Acum 2000 de ani ne ocupam cu cateringul şi un tânăr a comandat o masă, o cină, şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat că a doua zi a dispărut. Îl văd într-un tablou la dumneavoastră, şi n-am fost plătiţi pentru cina aceea. Eu care am intrat în această televiziune spărgând ferestrele acum 25 de ani, iată că mă trezesc intrând pe uşă în această televiziune, după 25 de ani în care nu am apărut mai niciodată. Unii se întreabă ce caut eu aici, dar iată că sunt aici să-mi recuperez şi eu acea emisiune din 22 decembrie, care a avut un rating destul de mare.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alin Alin
    Bine c-am scapat de Andreea Marin, in sfarsit! Si ea si emisiunea erau evazioniste!
  • nicu nicu
    Il rog respectuos pe domnul TANASE, sa faca publice sumele cu care sunt platiti ,,SALVATORII,,-TVR!Intelg ca dansii au facut un favor venind la TVR,sa vedem cat costa ,,favorul,,.Pun pariu ca acesti ,,senzationali,, realizatori au venit pe FFF MULTI BANI!!!

Trimite un comentariu

sus