Skip to main content

Venituri record din publicitate la premiile Oscar. ABC obține circa 100 de milioane de dolari din spoturi

 

oscar-2013-nominalizari - 2OSCAR 2014. Cea de-a 86-a gală a premiilor acordate de Academia Americană de Film, care a avut loc, aseară, la Los Angeles, va aduce postului american ABC circa 100 de milioane de dolari din publicitate.

Publicitate

Cifra a fost înaintată de revista Forbes, care scrie că anul acesta Gala Premiilor Oscar stabilește un nou record în privința încasărilor din publicitate.

Televiziunea americană ABC a încasat, potrivit sursei citate, circa 1,8 milioane de dolari pentru fiecare spot de 30 de secunde, difuzat în timpul Premiilor Oscar.

Anul trecut, prețul mediu pentru 30 de secunde de publicitate în timpul premiilor Oscar a fost de 1,65 de milioane de dolari, iar veniturile totale au atins valoarea de 88,3 milioane de dolari, potrivit companiei Kantar Media.

Gala premiilor Oscar atrage un public preponderent feminin

Gala Premiilor Oscar este cel unul dintre cele mai vizionate evenimente non-sportive,  la nivel mondial. Spre deosebire de SuperBowl, Gala Premiilor Oscar aduce un plus de valoare pentru advertiseri și anume publicul preponderent feminin.

În ultimii ani, 62% din telespectatori erau femei, potrivit Forbes.com, care citează datele oferite de compania Nielsen.

 

Anul acesta, companiile de cercetare de piață au estimat că evenimentul va fi urmărit de 40 de milioane de telespectatori.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu