Skip to main content

Ileana Savu, membru în Consiliul de Administrație al radioului public, găsită incompatibilă de ANI

 

Ileana Savu - CA SRRAgenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Ileana Savu, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, este incompatibilă, deoarece deţine simultan şi funcţia de administrator al unui service auto, scrie Mediafax.

Publicitate

Potrivit inspectorilor ANI, Ileana Savu deţine funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune începând din 29 iunie 2010, iar, din 28 noiembrie 2011, deţine şi funcţia de administrator al Service Ciclop S.A.

LEGISLAȚIE. Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Ofiterii sub acoperire din SRR incep sa reactioneaze, dovada ca institutia e deranjata.
    http://radudobritoiu.ro/ani-ca-politie-politica/
    Domnul in cauza e chiar membru al Comitetului Director (avand in paralel si o emisiune la SRR. Adica decide politica editoriala a postului la care are emisiune. E greu de inchipuit ca vreodata isi va refuza propunerea de emisiune. "Compatibilitate a la SRR", fara politie politica)

    http://www.srr.ro/files/CY1923/Curriculum%20Vitae/CV-euroRaduDobritoiu.pdf

Trimite un comentariu