Skip to main content

Charlie Chaplin a triplat audiența TVR 2

 

Chaplin, Charlie (Rink, The) copyright Collection Lobster filmsFilmul Luminile oraşului în care Charlie Chaplin joacă rolul „Micului vagabond” a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

Publicitate

Sub titlul „Integrala Chaplin”, din 17 mai, TVR 2 a demarat difuzarea celor mai importante filme ale sale, pentru a marca împlinirea în 2014 a 100 de ani de existenţă a celebrului personaj Charlot şi împlinirea a 125 de ani de la naşterea celui care i-a dat viaţă, actorul Charlie Chaplin.

Primul film al acestei serii a fost Luminile oraşului - un film mut, alb-negru, din 1931. Pe intervalul de emisie al filmului (18.30-20.00), numărul mediu al telespectatorilor înregistraţi la nivel naţional de TVR 2 a fost de 250.000, de trei ori mai mult faţă de media aceluiaşi interval al celor patru zile de sâmbătă din luna aprilie (care a fost de 80.000).

TVR 2 a obţinut cu acest prim film, la nivel naţional, un rating mediu de 1,4% şi o cotă de piaţă medie de 3,8%. Prin comparaţie, în cele patru sâmbete din luna aprilie, când au fost difuzate alte programe, valorile medii pe intervalul 18.30 – 20.00 au fost de 0,4% rating şi 1,1% cotă medie de piaţă.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu