Skip to main content

Doi membri ai CA al TVR critică modul în care postul public a anunțat prezența lui Ponta la Eurovision „TVR a mediatizat excesiv prezenţa primului ministru”

 

vicotr ponta_eurovision

Publicitate

Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie al TVR, critică modul în care postul public a ales să mediatizeze prezența lui Victor Ponta la Copenhaga, la Eurovision. Cei doi cer ca la următoarea ședință a Consiliului de Administrație să se ia în discuție acest subiect, se arată într-o scrisoare publicată de Mediafax.

„Domnul prim-ministru Victor Ponta s-a aflat la finala Eurovision de la Copenhaga, pe data de 10 mai, iar prezenţa sa ar fi trebuit să fie reflectată în media ca vizită privată. Organizatorii Eurovision nu adresează invitaţii decât delegaţiilor naţionale, iar domnul Victor Ponta nu avea cum să se afle în această delegaţie, ca urmare a regulilor stricte de alcătuire a acesteia, agreate de European Broadcasting Union”, se arată în scrisoarea celor doi.

„Cu toate acestea, TVR a mediatizat excesiv prezenţa primului ministru pe durata desfăşurării competiţiei, ca şi cum dumnealui s-ar fi aflat acolo în vizită oficială. Din moment ce ne aflăm în plină campanie electorală, prezenţa oricărui lider politic, mai ales a unei persoane care conduce un partid participant la aceste alegeri (PSD) şi care apare pe majoritatea afişelor acestui partid, trebuie să se supună regulilor CNA, indiferent dacă este vorba de emisiuni electorale, de ştiri sau de divertisment. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a face o sesizare pe acest subiect la CNA", se mai arată în comunicat.

În aceeași scrisoare, Romina Surugiu și Radu Carp îi cer președintelui TVR, Stelian Tănase, să reia alegerile pentru reprezentanții angajaților în CA și totodată să anuleze interdicția de a participa la alegeri a persoanelor care nu sunt angajate ale TVR.

"În calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, am încercat să introducem acest punct pe ordinea de zi a şedinţei din data de 7 mai, însă, din cauza opoziţiei altor membri CA, solicitarea nu a putut fi discutată."

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu